Citroen C4 Cactus

1.2 Benzina (VTi) 82CP Man5 Feel

Design

4.5

Citroen C4 Cactus este unul dintre automobilele cu care n-ai cum să treci neobservat dacă-l configurezi corect. Adică să alegi un contrast interesant. Cu toate că maşina asta arată bine şi în combinaţia negru/negru şi cu jante negre, ar fi păcat să nu profiţi de posibilităţile de personalizare şi să nu o scoţi în evidenţă aşa cum au visat designerii când au gândit-o. Că nu poţi gândi lucid o asemenea maşină.

Opţiunile de personalizare la exterior, pe lângă jante, sunt formate din patru culori pentru inserţiile AirBump şi 10 nuanţe pentru caroserie. Jantele pot fi colorate în mai multe nuanţe, desigur, iar toate acestea aduc câteva mii de combinaţii posibile. Rezultatul final ţine de imaginaţia românilor care îşi cumpără acest gen de maşină, iar modelele Fiat 500, Opel Adam şi Renault Captur remarcate pe stradă ne transmit vremuri relativ interesante în ceea ce priveşte C4 Cactus-urile care vor fi comandate la dealerii Citroen.

Realist vorbind, C4 Cactus este o maşină care aproape şochează prin apariţie. Asta înseamnă că va fi urâtă de unii şi iubită de alţii. Dar cine sunt unii şi cine sunt ceilalţi află fiecare în parte atunci când vor vedea un asemenea model, pentru că de observat îl vor observa cu siguranţă.

  • vianu, joi, 12.02.2015 10:46

    Abia asteptam un test. Cel mai mult imi place ca insistati pe faptul ca modelul asta e altceva. Un crossover strict de oras (doar e moda) cu un design funky (clientela tanara), special conceput pentru zona urbana unde poti fi observat si daca nu admirat macar apreciat pentru indrazneala designului si a alegerii. Designul e tipic francez, parizian as zice... cred ca designerii, obsedati de micile probleme aparute in locurile de parcare supraaglomerate, au insistat pentru amplasarea acelor airbump-uri :) Mie imi place "chestia" asta...iar la noi va fi achizitionata probabil foarte subtire.

  • sandu, joi, 12.02.2015 11:59

    ce prostie de masina. iar o ciudatenie ca si juke. oricum pretul e mic, 19000euro pentru un motor de 1.2

  • joe, joi, 12.02.2015 13:38

    de la 13 mii la 19 mii,,e cale lunga de atatea optionale,,,!mult,,,mult, cat inca o masina LOGAN

  • Andy, joi, 12.02.2015 13:52

    Interesanta iar unele solutii sunt chiar ingenioase. @joe diferenta de 6000 de euro nu inseamna un Logan pentru ca nu exista Logan la 6000 (nici la 5000 cum se lauda Renault initial). Plus ca oricum, daca vrei un Logan cat de cat ok scoti 10-11.000 din buzunar. Asa ca de ce comparam iar mere cu pere? Asa poti zice si la un Mercedes ca intra 10 Loganuri insa cel care-si cumpara Mercedesul repectiv nu-si va cumpara in veci 10 Loganuri. So?

  • HRares, joi, 12.02.2015 14:55

    sa nu uitam referitor la dotari ca ideea lor este sa ofere masina pentru orice buzunar. sunt multe dotari optionale. Daca unele lucruri par ca ar avea nevoie de imbunatatire...s-ar putea regasirezolvarea in categoria optionale.

  • Bethurbazal, joi, 12.02.2015 18:57

    Masina aceasta are un aer aparte. Am facut mai multe drive-test-uri cu ea. De fiecare data cand te urci in ea ai senzatia ca o faci pentru prima oara. La duel-ul cu Sportsvan a luat jumatate din voturile acesteia intrucat unii voteaza caci asa e la moda sau, am mai spus, cum le dicteaza unii. Pacat!

  • ironR, vineri, 13.02.2015 10:47

    am facut un test cu el, nu pot trece peste faptul ca geamurile din spate nu se deschid conventional.... In rest masina arata bine, e confortabila, putin cam sus mi s-a parut scaunul soferului... Nu stiu cum rezista acele bandouri pe usi la spalatorie dupa 2-3 ani... In mare masina mi-a lasat impresia ca face mai mult decat pretul pe care il cere, dar pentru faptul ca nu are 4 geamuri "complete" nu as cumpara-o...

  • joe, duminică, 15.02.2015 18:16

    cum sa dai la o masina de 82 cp 20 mii de euro? Cu 27 mii iei Santa Fe nou de la reperzentanta,model nou,,,,dar din GERMANIA[sa noi e 43 mii!!!}..si are fie tractiune fata,ori 4x4 http://ww3.autoscout24.de/classified/265648988?asrc=st|as

  • scrynted, duminică, 06.12.2015 16:10

    @behturbazal ala e Eugeniu de Savoia de la poza ta de profil la automarket? :))