Citroen C4 Cactus

1.2 Benzina (VTi) 82CP Man5 Feel

Interior

4.0

Dacă v-a plăcut excentricitatea de la exterior, Citroen i-a făcut lui C4 Cactus un interior de toţi banii, aşa că nu există dezamăgiri pentru cei care vor ceva diferit.

Uitaţi de cerinţele pe care le aveţi de la un vehicul obişnuit. Veţi regăsi la bordul lui C4 Cactus doar volanul, pedalele şi schimbătorul în aceeaşi formulă ca la o maşină normală. Nu există turometru, nu există nici ceasuri de bord analogice şi afişajul din spatele volanului îţi prezintă doar coordonatele esenţiale pentru deplasare: viteză, carburant rămas, jurnalier şi martorii luminoşi (care pot fi observaţi doar dacă se aprind).

Consola centrală a fost simplificată la maximum, iar toate funcţiile care ţin de multimedia şi climatizare sunt gestionate printr-un ecran tactil cu diagonala de şapte inch. Aproape că ne pare rău că lipseşte volanul cu butuc fix de pe vechiul C4, s-ar fi potrivit perfect pentru acest model.

Un alt regret este faptul că nu am întâlnit scaunele din faţă în formula banchetă pentru acest model, dotare găsită doar la variantele cu transmisie automată. Dar cotiera centrală şi cotierele generoase de pe feţele de uşi au compensat. În orice caz, scaunele din faţă sunt comfortabile şi oferă o senzaţie de fotoliu, care putea fi amplificată cu uşurinţă prin realizarea unor şezuturi şi spătare mai proeminente.

Francezii au lăsat volanul în formula clasică, dar au mutat airbag-ul pasagerului pe plafon pentru a oferi un bord cu formă neobişnuită şi cu un torpedo spaţios, cu două compartimente separate cu toate că, de exemplu, Renault a rezolvat problema pe captur fără să fi fost nevoie de artificii inedite şi probabil scumpe.

Ni s-au părut simpatice mânerele de închidere a portierelor, care amintesc de valizele retro, dar nu ne-au plăcut la fel de mult geamurile spate cu deschidere ”fluture” (adică parţială, cu o clapă), deşi portierele spate puteau să găzduiască fără probleme geamuri normale.

După cum era de aşteptat, Citroen oferă o gamă generoasă de culori şi chiar materiale pentru personalizarea interiorului. Probabil însă că o un model de gamă DS în acest segment ar fi pus la dispoziţie materiale şi finisaje mai atente şi mai scumpe.

Pasagerii de pe locurile din spate nu sunt însă la fel de răsfăţaţi. Au o banchetă normală, care nu seamănă cu o canapea nici la formă şi nici la comfort, şi nu au la dispoziţie nici suporturi de pahare sau spaţii de depozitare în spătarele scaunelor din faţa acestora. Ca să nu vorbim despre lipsa de mânere în spate din cauza prezenţei plafonului panoramic (fără perdea, dar cu tratament de protecţie solară) şi imposibilitatea deschiderii complete a geamurilor laterale.

Portbagajul are un volum de 358 de litri, cu patru litri mai mare mare decât al lui Nissan Juke, dar mai mic decât la Captur sau 2008.

  • vianu, joi, 12.02.2015 10:46

    Abia asteptam un test. Cel mai mult imi place ca insistati pe faptul ca modelul asta e altceva. Un crossover strict de oras (doar e moda) cu un design funky (clientela tanara), special conceput pentru zona urbana unde poti fi observat si daca nu admirat macar apreciat pentru indrazneala designului si a alegerii. Designul e tipic francez, parizian as zice... cred ca designerii, obsedati de micile probleme aparute in locurile de parcare supraaglomerate, au insistat pentru amplasarea acelor airbump-uri :) Mie imi place "chestia" asta...iar la noi va fi achizitionata probabil foarte subtire.

  • sandu, joi, 12.02.2015 11:59

    ce prostie de masina. iar o ciudatenie ca si juke. oricum pretul e mic, 19000euro pentru un motor de 1.2

  • joe, joi, 12.02.2015 13:38

    de la 13 mii la 19 mii,,e cale lunga de atatea optionale,,,!mult,,,mult, cat inca o masina LOGAN

  • Andy, joi, 12.02.2015 13:52

    Interesanta iar unele solutii sunt chiar ingenioase. @joe diferenta de 6000 de euro nu inseamna un Logan pentru ca nu exista Logan la 6000 (nici la 5000 cum se lauda Renault initial). Plus ca oricum, daca vrei un Logan cat de cat ok scoti 10-11.000 din buzunar. Asa ca de ce comparam iar mere cu pere? Asa poti zice si la un Mercedes ca intra 10 Loganuri insa cel care-si cumpara Mercedesul repectiv nu-si va cumpara in veci 10 Loganuri. So?

  • HRares, joi, 12.02.2015 14:55

    sa nu uitam referitor la dotari ca ideea lor este sa ofere masina pentru orice buzunar. sunt multe dotari optionale. Daca unele lucruri par ca ar avea nevoie de imbunatatire...s-ar putea regasirezolvarea in categoria optionale.

  • Bethurbazal, joi, 12.02.2015 18:57

    Masina aceasta are un aer aparte. Am facut mai multe drive-test-uri cu ea. De fiecare data cand te urci in ea ai senzatia ca o faci pentru prima oara. La duel-ul cu Sportsvan a luat jumatate din voturile acesteia intrucat unii voteaza caci asa e la moda sau, am mai spus, cum le dicteaza unii. Pacat!

  • ironR, vineri, 13.02.2015 10:47

    am facut un test cu el, nu pot trece peste faptul ca geamurile din spate nu se deschid conventional.... In rest masina arata bine, e confortabila, putin cam sus mi s-a parut scaunul soferului... Nu stiu cum rezista acele bandouri pe usi la spalatorie dupa 2-3 ani... In mare masina mi-a lasat impresia ca face mai mult decat pretul pe care il cere, dar pentru faptul ca nu are 4 geamuri "complete" nu as cumpara-o...

  • joe, duminică, 15.02.2015 18:16

    cum sa dai la o masina de 82 cp 20 mii de euro? Cu 27 mii iei Santa Fe nou de la reperzentanta,model nou,,,,dar din GERMANIA[sa noi e 43 mii!!!}..si are fie tractiune fata,ori 4x4 http://ww3.autoscout24.de/classified/265648988?asrc=st|as

  • scrynted, duminică, 06.12.2015 16:10

    @behturbazal ala e Eugeniu de Savoia de la poza ta de profil la automarket? :))