BMW Seria 2 Cabriolet

2.0 Benzina Turbo (220i) 184CP Aut8

Consum

4.0

Până în momentul în care noul Audi A3 se va lansa și în versiune cabrio, BMW Seria 2 Cabriolet fluieră cam singur în biserică. Este singurul cabriolet compact cu patru locuri regulamentare pe care-l găsești pe piață, singurele alternative fiind roadsterele concurenților, adică modelele cabrio cu două locuri precum Audi TT, Mercedes-Benz SLC și poate Nissan 370Z Roadster. 

Bine, cele patru locuri sunt patru mai degrabă pe hârtie. Dar despre asta vorbim la interior. Până una alta, dacă numeri tetierele, Seria 2 Cabriolet iese pe plus în fața celorlalți. 

Problema e că cele două locuri în plus ale lui Seria 2 Cabriolet înseamnă o greutate mai mare decât cea a roadsterelor clasice (150-200 de kilograme e o diferență notabilă), iar asta face ca o comparație directă la nivel de consum și la performanțe să nu fie foarte fair.

BMW anunță un consum mediu de 6.2 litri/100 km pentru versiunea 220i cu transmisie automată, o valoare care, fiind singurul reper din segment, pare una decentă. 

În traseele bătute de noi, formate din șosele și drumuri expres, am măsurat o medie extraurbană cu 30-40% mai mare, de 8.5 litri/100 km, în condițiile în care am rulat într-un ritm normal și am forțat de câteva ori acolo unde ne-a permis contextul. Cifrele cresc pe autostradă spre 9.0-9.5 litri/100 km, iar în regim urban vorbim de consumuri medii care bat 10 litri/100 km la utilizarea de zi cu zi a mașinii.

  • MAVERICK_SS, vineri, 26.08.2016 10:49

    O intrebare putin off-topic: Unde anume au fost facute pozele ?

  • mircea, vineri, 26.08.2016 11:03

    @Maverick_SS În sudul Germaniei și nordul Italiei.

  • G4.56, vineri, 26.08.2016 11:48

    O alta manipulare marca BMW. Pretul nesimtit nu ma mai mira deja. A devenit ceva natural pentru nemtii. Sunt in stare sa ceara pret si pe staniolul la ciocolata ( o fosta vb batraneasca ) . BMW 218I 136CP cabrio basic costa 33.840 € adica putin peste 34 mii daca adaugam si una din nuantele metalizate din paletarul de culori. In acest pret ofera cateva dotari destul de penibile pt o masina absolut premium si ca target si ca imagine. Suspensia spate Multi-link vine din varianta a doua de echipare ( adica cea prezentata in test ) care costa cu vreo 7 mii mai mult. De astfel Climatizarea Automata este optionala , mai dai 600 euro pe ea + packet multifunctional ajunge la vreo 2.000 euro ( asta daca vrei clima automata, daca nu stai cu A/C manual si te roade invidia pe vecinu cu Logan Prestige ca el are clima semi-automata in 10 mii euro, iar tu care ai cheltuit o avere pe primul tau BMW nu ai ) . Dar un lucru este cert: Va fii remiza la punti rigide spate :))))))) .

  • LR, vineri, 26.08.2016 13:05

    "Cabrioletele sunt mașini construite pentru anotimpul cald. Sau anotimpurile calde, în funcție de meridianul de pe care citești aceste rânduri." Mircea, nu înțeleg, ce treabă are meridianul cu anotimpul cu meridianul? Sigur nu are treabă cu latitudinea?

  • mircea, vineri, 26.08.2016 14:41

    @LR Ai dreptate. Am încercat să folosesc o deviație a expresiei "de pe alte meridiane" în sensul "din alte zone ale Pământului", dar am reformulat pentru claritate. Mulțumiri.

  • LR, vineri, 26.08.2016 14:45

    @Mircea Cu plăcere. Și altădată :)