Motor / Transmisie
BMW a pregătit o paletă generoasă de motorizări pentru Seria 2 Active Tourer. Monovolumul dispune de motorizări electrificate, dar și de câteva soluții clasice, cum ar fi un diesel de 150 de cai putere.
Cei are preferă benzina, au de ales între motoare cu 136, 170 sau 218 cai putere. Iar cei care vor un plug-in hybrid vor avea de ales, începând cu jumătatea anului, între versiunile de 245 și 326 de cai putere.
La testul nostru din Malaga aveam ocazia să mă intersectez și cu PHEV-ul de 326 de cai, regăsit pe versiunea 230e xDrive, însă, fiind o versiune pre-serie și cu o adresabilitate mai scăzută în România, am ales ceva mai pământesc: adică 220i.
Ca și 223i, acest motor dispune de un sistem mild-hybrid la 48V, care îi aduce benzinarului de 1.5 litri un plus de 19 cai. Motorul electric este integrat în cutia automată și pune umărul la performanțele finale ale mașinii, ajutând în fazele de accelerare intensă. Vorbim, astfel, de un total de 170 de cai și un cuplu motor de 280 de Nm. Acesta din urmă este distribuit pe o plajă uriașă, cuprinsă între 1500 și 4400 de rotații.
Resursele motorului sunt bune și oferă dinamism la viteze urbane și de drum național. Chiar și pe autostradă ai impulsuri bune atunci când ești aproape de limita de viteză legală. Lucrurile s-ar putea să se schimbe atunci când în mașină se află patru sau cinci pasageri, plus bagajele lor. Accelerările nu vor mai fi atât de prompte, ci mai degrabă progresive.
Însă, cu doi pasageri în mașină, versiunea 220i este corect motorizată și bine exploatată de transmisia automată Steptronic, cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj. Vestea bună este că ea va fi oferită standard pe toate versiunile. Deci, adio cutie manuală pe Seria 2 Active Tourer.
Cutia schimbă bine, liniar, ușor molcom în modul de rulare mai relaxat. Odată ce ai trecut în Sport, schimbarea treptelor e mai alertă și motorul livrează tot ce poate. Tot în acest mod vei auzi ceva mai mult și agregatul de 1.5 litri, care devine guraliv după 3500 de rotații. El este bine echilibrat, însă, la pornire, mai apar vibrații.
*Nu o fac!