Tehnologie

5.0

Și partea de tehnologie este comună cu noul BMW Seria 1. Asta înseamnă că primești cele două ecrane integrate într-un ansamblu curbat.

Instrumentarul de bord are 10.25 inch și o grafică personalizabilă, iar display-ul central are 10.7 inch, iar pe el rulează sistemul de operare de generația a 9-a.

Asta înseamnă că meniul este mai bine structurat, pictogramele fiind grupate în ordine alfabetică. În plus, ai și o opțiune de căutare a funcției pe care dorești să o accesezi. Nu lipsesc jocurile, caz în care telefonul mobil preia rolul unui controller.

Sistemul multimedia se mișcă bine, în general, dar am remarcat ușoare întârzieri, de pildă atunci când conectezi telefonul prin Android Auto sau Apple CarPlay (ambele fără fir), când vrei să navighezi prin modurile de rulare sau când intri în meniul luminilor.

Că tot am pomenit de telefon, ai la dispoziție o zonă de incărcare prin inducție, dar și porturi USB-C.

Sistemele de asistență disponibile le regăsești și pe nava amiral Seria 7, cu excepția portierelor cu deschidere automată. Îmi vine acum în minte tehnologia Reverse Assistant, care funcționează pe o distanță de până la 200 de metri, parcarea automată din telefon sau asistentul care permite schimbarea automată a benzii de rulare atunci când rulezi pe autostradă.

Am tot vorbit despre modurile de rulare care, așa cum bine știi, au suferit unele modificări. Vechiul mod Comfort se numește acum Personal și, pe lângă Sport și Efficient, mai ai unele moduri (opționale) numite Expressive, Relax și Digital Art. Mașina testată de noi nu le-a avut, dar le-am experimentat pe Seria 1.

Modul Silent este complet nou. Odată activat, luminile ambientale se sting, iar instrumentarul de bord digital afișează doar câteva informații vitale pentru condus. Cu alte cuvinte, reduce la minim distracțiile pe care le ai în timpul condusului.

  • MarS, vineri, 24.10.2025 12:15

    deci de ce ai da 64k pe asa ceva cand noul ix3 e tot cam atata??? sau S3 cum zice si articolul ... + e si cam urata

  • dan_grc, vineri, 24.10.2025 12:50

    Un mare NU pentru acest model, în orice variantă, aspect de sedan cu tracțiune față, la preț de seria 3 aproape, sper sa renunțe în viitor la modelul ăsta.

  • Matei_cel_nou, vineri, 24.10.2025 13:26

    Mă mir că n-au primit un telefon de la avocații Ford, că prea s-au inspirat de la Focus. Serie 1, și prin extensie, Serie 2 au trecut la tracțiune pentru ca numai așa puteau concura cu modelele care oferă mult mai mult spațiu interior, de exemplu A3. Propulsia are avantajele ei dat și un dezavantaj major: motorul plasat longitudinal și tunel de transmisie, ceea ce e un compromis major la o compactă care mai trebuie să aibă și portbagaj încăpător. Din fericire electricele rezolvă și problema asta.

  • Andrei, vineri, 24.10.2025 16:06

    Un BMW doar cu numele, nu are nici o legatura cu vechia Serie 2, unul din modelele cele mai reusite si care pastra greutatea la un nivel scazut, fata de restul modelelor. Decat un BMW cu tractiune fata, mai bine un Golf, fac acelasi lucru. In plus, Golf-ul nu este urat.