Interior

4.0

Așa cum spuneam la început, Seria 2 Gran Coupe are foarte multe în comun cu Seria 1 hatchback. Tocmai de aceea, habitaclul este identic, cel puțin în partea din față.

Ai aceleași linii drepte, același număr redus de butoane fizice, aceleași guri de ventilație ascunse în bord și același sistem de iluminare ambientală integrat în ornamentele interioare. Pentru că vorbim despre o versiune M235, primești un volan M, cu inserție metalică în partea inferioară, dar și scaune față sport, îmbrăcate (în cazul nostru) în piele ecologică bicoloră.

Butonul rotativ iDrive a dispărut în cazul lui Seria 1/Seria 2 Gran Coupe, așadar pentru (aproape) orice funcție trebuie să îți îndrepți atenția către display-ul central al sistemului multimedia.

Vrei să modifici temperatura din habitaclu? O faci din ecranul central. Vrei să activezi alt mod de rulare? O faci din ecranul central. Iar aceste lucruri devin deranjante în timp și, să nu mai spun, îți distrag atenția de la condus. Da, există câteva scurtături, dar nu ajută foarte mult.

Pentru a interacționa cu sistemul de lumini, vechiul Seria 1 avea o serie de butoane situate în partea stângă a bordului. Și ele au dispărut, iar funcțiile respective au fost integrate pe comutatorul din stânga volanului.

Și numărul butoanelor de pe volan a fost redus, dar măcar acestea nu au fost înlocuite cu zone tactile, cum se întâmplă la alte modele.

Comparativ cu rivalii, habitaclul Seriei 2 Gran Coupe are un aer mai modern, dar calitatea materialelor și finisajelor nu este chiar la nivelul unui producător din segmentul premium. Sunt decente pentru un model compact, dar nu pentru un model compact care poartă emblema BMW.

Spun asta pentru că întâlnești destul plastic dur, unele zone fiind chiar în raza ta vizuală. În plus, mi-aș fi dorit ca spațiul de depozitare, pe care îl regăsești deasupra zonei de încărcare wireless, să fie căptușit. La fiecare accelerație mai puternică, telefonul aluneca și de multe ori a trebuit să opresc pentru a-l recupera de sub scaune.

Și antifonarea habitaclului putea fi mai bună. La viteze de autostradă intră destul de mult zgomot de vânt și anvelope. Asta poate și pentru că geamurile sunt fără ramă, în stilul modelelor coupe.

Spațiile de depozitare din față sunt decente, la fel ca în cazul lui Seria 1 hatchback.

Îți cumperi un Seria 2 Gran Coupe pentru că vrei mai mult spațiu pe banchetă, comparativ cu un Seria 1 hatchback. Deși spațiul pentru genunchi este puțin mai generos, spațiul la cap este în continuare limitat (pentru cei cu o înălțime peste medie). Asta și din cauza plafonului plonjat.

Dacă Seria 1 hatchback are un portbagaj de 380 de litri, Seria 2 Gran Coupe propune un portbagaj de 430 de litri, cu bancheta în poziție normală. Ca o comparație, Audi S3 Sedan oferă un portbagaj de 325 de litri, așadar un punct în plus pentru modelul din Munchen.

  • MarS, vineri, 24.10.2025 12:15

    deci de ce ai da 64k pe asa ceva cand noul ix3 e tot cam atata??? sau S3 cum zice si articolul ... + e si cam urata

  • dan_grc, vineri, 24.10.2025 12:50

    Un mare NU pentru acest model, în orice variantă, aspect de sedan cu tracțiune față, la preț de seria 3 aproape, sper sa renunțe în viitor la modelul ăsta.

  • Matei_cel_nou, vineri, 24.10.2025 13:26

    Mă mir că n-au primit un telefon de la avocații Ford, că prea s-au inspirat de la Focus. Serie 1, și prin extensie, Serie 2 au trecut la tracțiune pentru ca numai așa puteau concura cu modelele care oferă mult mai mult spațiu interior, de exemplu A3. Propulsia are avantajele ei dat și un dezavantaj major: motorul plasat longitudinal și tunel de transmisie, ceea ce e un compromis major la o compactă care mai trebuie să aibă și portbagaj încăpător. Din fericire electricele rezolvă și problema asta.

  • Andrei, vineri, 24.10.2025 16:06

    Un BMW doar cu numele, nu are nici o legatura cu vechia Serie 2, unul din modelele cele mai reusite si care pastra greutatea la un nivel scazut, fata de restul modelelor. Decat un BMW cu tractiune fata, mai bine un Golf, fac acelasi lucru. In plus, Golf-ul nu este urat.