Motor / Transmisie

5.0

Vei spune că cele mai puternice M-uri din prezent au sub capotă un motor V8. De acord. Dar, oricât de potent și oricât de bine ar suna un V8 acordat corect, motorul cu șase cilindri în linie este piatra de temelie a modelelor BMW M.

Primul M, adică M1, avea sub capotă un propulsor de 3.5 litri, cu șase cilindri în linie. Apoi a urmat M5 E28, M3 E36, M3 E46 și povestea poate continua.

Un motor cu șase cilindri în linie are ceva magic, mai ales dacă poartă semnătura diviziei BMW M. Unitatea S58B30, căci ea este vedeta acestui material, se regăsește sub capota actualelor M2, M3 și, desigur, M4. Este un 3.0 litri, twin-turbo, care te unge pe suflet.

Înaintea facelift-ului de care pomeneam mai sus, M2 oferea 460 de cai putere. Altfel spus, cu 20 de cai putere mai puțin decât cel mai accesibil BMW M3. Pentru că da, M3 poate fi încă bifat cu 480 de cai putere. Deși, majoritatea clienților plătesc 6.000 de euro în plus și aleg direct versiunea Competition cu 510 CP.

Revenind, odată cu acest facelift, puterea lui M2 a crescut la 480 de cai putere, livrați la 6.250 de rotații pe minut, în timp ce cuplul de 600 Nm (+50 Nm) este disponibil între 2.650 și 6.130 de rotații pe minut. Cu alte cuvinte, te cam gândești dacă optezi pentru un M2 sau pentru un M3 "de bază".

Acum, odată cu primirea celor 20 de cai putere în plus, BMW M2 a revenit la comportamentul de huligan care l-a consacrat. Pare că mașina stă la pândă, doar doar te prinde pe picior greșit și poate să facă ce vrea din tine.

La o apăsare mai hotărâtă a pedalei de accelerație, motorul de 3.0 litri pare că întâi își adună caii de prin toate colțurile, tocmai de aceea pentru câteva milisecunde nu se va întâmpla mare lucru. Apoi, ține-te bine de volan, de portiere, de ce poți, pentru că cei 480 de cai putere se vor dezlănțui cu o forță greu de imaginat.

DSC-ul mașinii mi-a lăsat impresia că are o calibrare puțin cam restrictivă, în condițiile în care dozează prea mult resursele pentru a nu pierde aderența în primele două trepte. După ce simte că totul este sub control, lasă totul pe seama ta. Cifrele vitezometrului cresc cu o lejeritate impresionantă.

Dacă te încumeți să dezactivezi sistemul de control al tracțiunii, ceea ce nu îți recomand pe drumurile publice, ești în voia sorții. Asta pentru că, dacă nu am spus până acum, toți cei 480 de cai putere sunt livrați punții spate.

Motorul cu șase cilindri în linie poate fi alăturat unei transmisii manuale, dacă plătești în plus circa 500 de euro. În caz contrar, primești o transmisie automată Steptronic Sport, de la ZF, cu convertizor de cuplu și 8 rapoarte. Ai, desigur, cele trei trepte pentru cât de rapid și brutal să schimbe, mod Sport și padele pe volan.

Oricât mi-ar fi plăcut transmisia manuală, trebuie să recunosc că această cutie de viteze automată (cu care a fost echipată și mașina noastră de test) pune foarte bine în valoare resursele unității de 3.0 litri. Poate mi-aș fi dorit să reacționeze ceva mai rapid la retrogradări, dar nu este un minus care alterează atât de mult experiența de condus.

  • DanG, vineri, 14.11.2025 13:55

    De la un M ma astept sa arate bine si in prezent, si peste 20 si peste 40 de ani. Mie modelul asta imi displace de cand a aparut, nu imi pot imagina ca peste 10-20 de ani va fi un clasic. Poate avea toata tehnologia din lume daca arata cum arata.

  • ds, vineri, 14.11.2025 14:21

    Până acum nu țin minte să fi văzut pe undeva ca varianta cu cutie manuală să fie mai scumpă decăt cea automată.

  • Mihai, vineri, 14.11.2025 17:12

    Motorul te unge pe suflet si pe plamani. La aproape 100000 euro clar masina e pentru cocalarii "adevarati".

  • ^^^^, vineri, 14.11.2025 17:42

    n-ai tu treaba cu astea...

  • dan_grc, vineri, 14.11.2025 17:53

    @ds Câte manuale mai există astăzi, pe astfel de modele ?

  • ds, vineri, 14.11.2025 20:17

    @dan_grc Eh, uite că mai există. In primăvară, Ferrari tocmai a anunțat că, după zece ani de când au renunțat la cuti manuale, vor reveni la acestea pentru unele modele. Plăcerea de a conduce mașini sportive nu este doar să bagi piciorul in accelerație. Dacă înțelegi ce vreau să zic...

  • dan_grc, vineri, 14.11.2025 21:49

    Eu înțeleg, de aceea cele manuale sunt mai scumpe, pentru ca sunt foarte rare.

  • nsrei, sâmbătă, 15.11.2025 09:09

    Doar vreo 3 geely Cu motor de 1.5 Deci automat BMW u asta face cat 2 geely unde mai pui tehnologia. Prețul e corect 100 de mii. Daca as avea banii mi as lua audi Rs3. Fiindca are și quattro

  • Adrian, sâmbătă, 15.11.2025 09:59

    Scaunele alea chiar sunt incomode în viața de zi de zi. Nu sunt recomandate decât dacă mergi des cu mașina pe circuit. Vedeți grupurile unde oamenii întreabă dacă să configureze mașina cu sau fără și răspund mulți ca regretă ca le-au pus. Comparația cu CLE este pentru M4 sau M440i. Ușile sunt incomode rău - lungi, pentru a permite accesul facil în spate și pentru un design mai frumos dar incomode în parcare. Sfat - luați un 340i, costa tot cam atât, este puternică, are 4 uși și are tot 6 cilindri

  • dan_grc, sâmbătă, 15.11.2025 12:22

    Adrian, 340i se vinde mult mai bine față de M2, deci clienții știu bine ce aleg, acest model este doar o prezentare mai extremă, evident ca-i incomod și nu este mașină de zi cu zi .

  • Adrian, sâmbătă, 15.11.2025 14:25

    Știu. Din proprie experiență :-) Am oscilat mult în 340 și M2

  • Andrei, sâmbătă, 15.11.2025 16:21

    Kit-ul exterior este o mizerie, pusa pe o masina, care, din start, e pur si simplu urata. Ocazional, conduc un M2 DCT si un M2 CS manual, ambele F87. Daca voi credti ca o automata este brutala, nu aveti nici cea mai mica idee de cat de brutala este o masina cu cutie manuala. 110km/h in treapta a treia, anvelope incalzite, strivesti acceleratia in linie dreapta si masina da din fund ca o apucata. In linie dreapta, anvelope calde, asfalt uscat si 30 grade temperatura exterioara. ''Doar'' 450CP, dar mult mai usoara decat monstruozitatea asta. M2-ul original este o bijuterie de masina. Pana conduci un 718...

  • @dan_grc, sâmbătă, 15.11.2025 17:14

    Danut, tu parca esti galatean :)) https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/un-sofer-si-a-facut-praf-bmw-ul-de-peste-100000-2487246.html Multi si prosti zice poetul. Xm fratica, rupe tot, se vinde bine, mult mai bine ca EX90:))

  • Idiotii si BMW, sâmbătă, 15.11.2025 17:36

    Pornind de la linkurile în care apar unii care și-au distrus BMW aș vrea să vă spun: Da, idioții își iau BMW. Dar trebuie să fii idiot ca să crezi că doar idioții își iau BMW sau că idioții își iau doar BMW.

  • Mihai, sâmbătă, 15.11.2025 23:49

    https://www.carscoops.com/2020/04/2020-bmw-m5-totaled-minutes-after-owner-takes-delivery/ Hai mai bagati, ca sunteti multi, dar uneori selectia naturala isi face treaba. Apropos, cine plateste asigurari marite din cauza boilor care fac varza masini de 100000 Euro? https://www.motorauthority.com/news/1092911_20-year-old-crashes-bmw-m4-in-germany Deci asta e marca aia care face masini stabile? :)) Pentru baetii de baeti adevarati, vine un I7 in curand in Romania, e Made in Germany: https://youtu.be/fmMFYF8sZrg?si=U5tNCpJtXUA0KQ0F

  • zarnesteanu, duminică, 16.11.2025 01:25

    Personal nu ma intereseaza M2, dar mi-as dori sa vad, nu doar aici, ci la orice articole cu BMW niste discutii axate pe masina, caracteristici, lucruri interesante, etc. In comentarii rareori gasesti asa ceva pentru ca apare vesnicul grohac, hater de BMW, care strica toata atmosfera. E imposibil sa discuti ceva axat pe masina pentru ca idiotul + umbrele lui apare cu link-uri, si aceleasi fraze obosite. Bai ratatule, mai da-ne o pauza de mitocania ta si canta pe alte site-uri. Daca nu e BMW, e anti-diesel, daca nu e anti-diesel e anti-manareala de software VW. Am avut un sef chinez care mi-a spus odata ca "de la anumiti oameni pur si simplu nu poti sa ceri mai mult". OK, inteleg ca @mihaita + mateius si care or mai fi sunt limitati intelectual. Dar problema grava e educatia (adica lipsa ei) de acasa. Daca n-a vazut in familie decat cearta, scandal si bataie pe motivele cele mai stupide, asta face si la maturitate. E urat cand nivelul, decent, al unei discutii pe teme tehnice, auto, etc dispare complet cand incepe sa duhneasca bipedul cu lobul frontal facut praf de la alcool. Intre multele lucruri pe care internetul le-a adus societatii, este si faptul ca poti vedea cu claritate abisul infricosator in care se scalda indivizi aparent normali. dar care pe internet isi arata decadenta morala, ascunsi in anonimat.

  • @zarnesteanu, duminică, 16.11.2025 17:02

    Si frumos ar fi sa promovam siguranta pe DRUMURILE PUBLICE. Si eu mi-as dori sa nu vad stiri cu retarzi care cred ca semnul BMW tine loc de cunostinte tehnice. Deci hai sa ne dam smecheri pe circuit daca suntem smecheri si putem acolo sa rupem pista si masina in doua. Drumurile publice sunt pentru toti, nu doar pentru marlanii cu BMW! Ai inteles care e de fapt problema? Daca nu iti explic: strazile sunt facute pentru toata lumea si nu sunt circuite pentru boii cu BMW.

  • @zarnesteanu, duminică, 16.11.2025 20:56

    Cauta aici sa vezi de la ce oameni nu poti cere mai mult: https://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/de-ce-soferii-de-bmw-si-audi-sunt-mai-agresivi-si-indisciplinati-in-trafic-cercetatorii-au-oferit-raspunsul.html https://www.libertatea.ro/stiri/soferi-romania-bulgaria-cei-mai-periculosi-din-uniunea-europeana-5185421 https://stirileprotv.ro/video/peste-80-dintre-masinile-bmw-din-romania-implicate-cel-putin-o-data-intr-un-accident-zte-invita-sa-mergi-mai-repede/62415583/ Si ca sa te lamuresti: "British researchers, who previously concluded that psychopaths primarily drive Audis or BMWs , are now seeking to establish a link between a particular brand and the intelligence level of its owner.... No intelligence without a dunce: according to the study, Land Rover owners have the lowest average IQ. Those with a Fiat or a BMW are also said to be less intelligent." Nu e de mirare ca marca atrage multi prosti. Are reclama cu dedicatie si tinta. Nu poti vinde o masina la unul destept si sa ajunga cu ea in sant, copac sau parapet. Trebuie sa fie destul de bou si sa creada ca masina lui e super smechera si nu respecta legile gravitatiei. Nu mai vorbim de partea practica a acestui M2, incomod, in care nu poti duce pe nimeni fara sa vomite in ea.

  • zarnesteanu, marţi, 18.11.2025 03:17

    Bah baiatu', ai fixuri putine si puternice. Ce-ti spun eu si ce intelegi? Ma p.s pe link-urile tale.

  • @zarnesteanu, marţi, 18.11.2025 22:52

    https://youtu.be/OcfpfsGf6GQ?si=uIMp_T7XlBb8Adtf