Interior

5.0

Odată ajuns în interiorul lui BMW iX, înțelegi de ce este o mașină care anunță viitorul nu prea îndepărtat al companiei germane. Totul este complet nou aici: de la design la materiale, ergonomie și sistem multimedia.

Totul a fost simplificat și o mare parte din butoanele clasice au dispărut. Pe planșa de bord, locul lor a fost luat de un display uriaș, curbat, care e de fapt alcătuit din două ecrane individuale, de dimensiuni diferite. Instrumentarul de bord are acum 12.3 inch în diagonală. Fix lângă el vei găsi fratele mai mare, un ecran de 14.9 inch, care servește drept centru de comandă pentru sistemul multimedia și multe alte funcții.

Multe dintre comenzile ce se făceau tradițional, prin intermediul unor butoane, au fost mutate pe acest ecran. De exemplu, reglarea sistemului de climatizare se face acum prin intermediul acestuia, folosind un meniu foarte complex care îți va distrage atenția de la drum. Din fericire, modul Auto de funcționare a sistemului de climatizare te va scuti de orice fel de efort, făcându-și treaba excelent pe tot parcursul călătoriei. Acesta alege singur ce metodă de răcire sau încălzire să adopte, de la tradiționalul AC, până la panouri de încălzire prin inducție poziționate pe bord sau portiere.

Singura preocupare va fi să reglezi temperatura optimă pentru tine. O poți face fără a-ți lua ochii de pe drum prin intermediul noului asistent inteligent cu activare vocală. Singurele trei butoane rămase pe bordul lui BMW iX sunt cele pentru degivrare, dezaburire și avarii, poziționate foarte subtil imediat sub ecranul curbat.

Consola centrală pare că plutește și este separată de planșa de bord. Această abordare, împreună cu acoperișul panoramic cu sticlă electrocromatică, creează o atmosferă spațioasă la interior. 

Tot pe consola centrală vei găsi și o zonă dedicată butoanelor sistemului de infotainment. Acestea sunt foarte similare cu modul în care erau aranjate în trecut, în jurul unui buton rotativ pentru sistemul iDrive. Acesta este acum făcut dintr-un cristal de foarte bună calitate, la fel ca butonul de volum. Același tratament a fost aplicat și selectorului treptelor de viteze.

Materialul a fost folosit și pentru butoanele de pe uși. Butoane care, inevitabil, te fac să te gândești la modelele Mercedes-Benz. Da, doamnelor și domnilor, chiar avem un BMW cu reglarea scaunelor similară modelelor din Stuttgart.

Deși arată spectaculos, tot ele aduc un minus pe partea de ergonomie. Asta pentru că, pentru a beneficia de toate reglajele oferite de scaunele lui iX, trebuie să accesezi un meniu dedicat în sistemul multimedia. Trebuie să te folosești de ecranul de aproape 15 inch ca să reglezi suportul lateral sau reglajul lombar. Un pas suplimentar comparativ cu soluția regăsită pe modele mai vechi.

Toată atmosfera din interiorul lui iX este premium. Poate designul nu va fi pe placul tuturor, fiind redus practic la un ecran uriaș poziționat pe bordul simplist al navei amiral germane, dar calitatea materialelor și finisajele sunt de cea mai bună calitate.

Modelul nostru de test a fost echipat cu tapițerie textilă, una dintre opțiunile sustenabile din gama lui BMW iX. Sigur, dacă dorești, ai în continuare la dispoziție tapițeria de piele. Însă, chiar și soluția aleasă pentru modelul nostru de test se simte foarte bine la atingere, în toate zonele, chiar și pe bord. Și în partea de jos a portierelor găsești materiale plăcute. Vei regăsi un plastic moale, iar interiorul buzunarelor este căptușit.

Scaunele sunt comfortabile la drumuri lungi, dar faptul că șezutul nu mai are suport pentru gambe poate fi o problemă pentru persoanele cu picioare ceva mai lungi. Mai mult, soluția aleasă de BMW, cu spătarele monobloc ce integrează și tetierele s-ar putea dovedi incomodă pentru anumite persoane.

O altă problemă este includerea unei decupări din plastic chiar la îmbinarea dintre tetieră și scaun. Ea va pune probleme persoanelor scunde, care nu pot ajunge fizic la înălțimea pre-setată a tetierelor. Iar sub accelerări puternice, subite, pasagerul din dreapta poate ajunge chiar să se lovească de această zonă dură.

Ce este însă evident la bordul lui BMW iX? Spațiul generos. Deși dimensiunile exterioare poziționează SUV-ul electric foarte aproape de X5, la interior spațiul oferit de platforma electrică pe care rulează este net superior. Lipsa unui tunel de transmisie în spate va face din locurile pasagerilor o adevărată zonă de relaxare, cu suficient loc chiar și pentru trei adulți.

Spațiile de depozitare sunt și ele suficiente, iar în portbagaj vei avea la dispoziție până la 500 de litri pentru bagaje, mai puțin decât în rivalul Audi e-tron, cu ai săi 660 de litri.

  • Kirotractor, miercuri, 03.11.2021 10:59

    Dacă așa arată viitorul bavarezilor, eu cel puțin nu-l văd prea bine. Și nu doar din p.d.v. vizual -- capitol la care mă așteptam ca banalitatea siluetei de Dacie Lodgy să fie compensată de un interior mai de doamne-ajută. Dar până și scaunele ”sustenabile” te-ndeamnă s-o iei la fugă. :-). Hiba de bază constă însă-n anti-ecologia celor 2,5 t la gol (pardon, 2,6 tone de fapt), din care peste un sfert trebuie să fie bateriile. Mai clar, consumul specific de aproape 30 kWh/100 km confirmă cercul vicios în care se intră inevitabil dacă se doresc BEV-autonomii acceptabile. F. interesantă-n sensul ăsta e recenta decizie a semizeului Elon de a trece toate Tezlele ”entry-level” pe baterii LifePo4 (sau LFP, cu catod litiu-fier-fosfat) în loc de alea nichel-cobalt-oxid de aluminiu (NCA pentru specialiști ca Edikkk :-P). Adio deci așteptatei ușurări a e-mastodonților. ...De ce ? Sfântu Profit să trăiască -- astea-s mai ieftine, deși sunt mai grele.

  • adi_10, miercuri, 03.11.2021 11:05

    inca imi dau cu virgula masinile electrice desi stiu clar ca asta e viitorul. deci dau 100.000 euro pe o masina pentru care dupaia voi plati asigurare + CASCO de o sa ma usuce din nou de bani, iar masina are o autonomie reala de aproximativ 450 km pe timp de toamna. Stiu direct de la posesor de masina electrica faptul ca iarna autonomia scade cu inca MINIM 30% daca afara sunt mai putin de 0 grade. Asta inseamna ca din 450 km imi mai raman undeva la 300km autonomie reala. Dupa care, daca am garaj acesta fiind cel mai optimist scenariu, incarc masina la o priza obisnuita in "doar" 33 de ore. Mie mi se pare ca o buna parte din energia si timpul tau (si din bugetul tau de asemenea) trebuie sa il dedici masinii asteia. atat in viata de zi cu zi cat si la drumuri lungi, concedii etc. Ori nu pentru asta isi cumpara oamenii masini, zic eu, mai ales in ziua de azi cand cea mai importanta resursa este timpul, nimic altceva.

  • Gabriel.Nica, miercuri, 03.11.2021 11:09

    @adi_10 timpul de incarcare de 33 de ore este pentru un plin. Ori tu daca o folosesti zilnic, pentru rutina ta, probabil o sa parcurgi 20-50 de kilometri, deci sa zicem 10% din baterie. Asadar, o sa ai nevoie de 3 ore de incarcare acasa, sa o readuci la plin, nu o sa stai sa o incarci 33 de ore de fiecare data. Cat despre autonomie, temperaturile au fost scazute si cauciucurile de iarna. Nu mai tai 150 km din cei 450, ci mai degraba 50.

  • Seriff, miercuri, 03.11.2021 11:16

    ''Totul a fost simplificat și o mare parte din butoanele clasice au dispărut. Pe planșa de bord, locul lor a fost luat de un display uriaș, curbat, care e de fapt alcătuit din două ecrane individuale, de dimensiuni diferite''. Pai ce e simplifcat? Au renuntat la butoanele clasice ca sa puna televizorul ala acolo, nu e nimic simplu, daca bate soarele in el nu vezi nimic, stai in mers sa butonezi la el, autonomia ca la restul e jenanta, iar pretul gigantic.

  • ds, miercuri, 03.11.2021 11:33

    Ce o fi în sufletul designerului care s-a chinuit să facă grila aia, bine, oricum nu-i văd rostul, pentru ca mai apoi să trântească proprietarul ditamai plăcuța de înmatriculare ca să-ți strice tot fengșuiu de la mască. În rest, la 115.000 de euroi cam ce ar mai fi de comentat? Poate despre bord, care este jenant de urât. Presupunând prin absurd că aș avea banii aștia disponibili pentru o mașină, iX în niciun caz nu s-ar găsi pe listă.

  • dan_grc, miercuri, 03.11.2021 11:56

    Nu cred că prețul ar fi principala problemă, X5 sare de 100.000 euro de multe ori și se vinde foarte bine, cred că problema rămâne stilul destul de greu de digerat.

  • nume, miercuri, 03.11.2021 11:59

    Ma asteptam ca urmatoarea generatie sa fie pe 800V. Poate urmatoarea urmatoare generatie?

  • raz, miercuri, 03.11.2021 12:37

    din fata este de-a dreptul hidoasa. interiorul vrea sa fie desprins din StarTrek dar in realitate pare un amalgam de gadgeturi cu muchii ascutite si patratoase puse unul langa altul.

  • curentatu, miercuri, 03.11.2021 13:13

    Și cât costă halatu-n State dă cu virgulă adică 83,200 $ xDrive50 înainte de e-pomana lor = 7,500 $. Ok fără taxe dar prețul european fără TVA e echivalent cu vreo 98.000 $ deci beamve cred că nu pierde ci tipărește bani la trecerea peste Marea Băltoacă.

  • adi_10, miercuri, 03.11.2021 13:14

    @Gabriel Nica Cand am spus 33 de ore ma refeream la un plin fiind cu bateria spre 0, ca doar nu o sa pun la incarcat non stop in fiecare zi. Legat de autonomie, 10 grade celsius pentru o baterie nu inseamna temperatura scazuta, temperatura scazuta inseamna 0 grade si mai jos de atat. in ianuarie cand vor fi minus 5 grade afara autonomia aia de 400 si ceva de km o sa fie un vis frumos.

  • DanG, miercuri, 03.11.2021 13:49

    Nici eu nu vad sensul acestei masini, din punctul meu de vedere nu o ajuta absolut nimic sa castige clienti: nici performantele, nici design-ul si mai ales nici pretul. Costa cat un autobus care duce 50 de oameni prin oras, si cred ca are si aceeasi greutate :) Asta da ecologie.

  • Mihai, miercuri, 03.11.2021 16:48

    O masina inutila si hidoasa. A fost facuta doar ca sa zica si BMW ca ii pasa de mediul inconjurator si sa nu mai ia amenzi de la UE.

  • Andy, miercuri, 03.11.2021 17:47

    Tare ce urata-i......

  • Jan, miercuri, 03.11.2021 20:51

    Lasati electricele ca vine Blackout :))).

  • joe, miercuri, 03.11.2021 22:49

    Care i diferenta la tastarea telefonului in timpul conducerii si ``butonat`` la ecrane?Primul se lasa cu amenda si la ecrane nu!

  • Demis, joi, 04.11.2021 14:47

    Superba mașină ! Îmi place foarte mult acest design , mi se pare mașina electrică ideală , doar ca nu este pentru oricine când te uiți la preț . Bravo BMW !

  • Nsrei, joi, 04.11.2021 18:52

    Mă uit la volanul ăla și ... as scrie multe despre volan dar nu îmi veți publica comentariul. O sa scriu doar atât. Un volan de Mercedes din 1988 e mai mișto decât asta de BMW electric 2021. Da o n ... De treabă. Hai că cu priza umbli odată pe săptămână dar volanul ăla îl ai tot timpul in fața ochilor. Dureros. Nasol. Varza. Nota 2. De o suta cinșpe mii de euro, iau un teren, fac o casa, un garaj și iau o mașină normala electrica de douaj de mii . Zic și eu

  • Driver 01, marţi, 07.12.2021 16:56

    Mie imi place ca toate publicatiile si toti vloggerii care au testat iX lauda bordul ala, care arata ca la TV-urile vechi (masina, desigur). Toti sunt extaziati, dar cred ca BMW a sarit vreo 10 etape din design, facand ceva pentru anul 2032, cand...poate cineva va intelege acel design :D Doamne fereste sa ai vreo sticla de apa cazuta pe jos in fata si la o curba sa o gasesti sub pedala de frana.... In rest, probabil ca este o masina electrica foarte bine facuta. Cand vor aparea altfel de baterii, va creste mai mult si autonomia.