BMW i3 facelift

Electric 170CP (300km) Aut1

Consum

4.5

Așa cum spuneam și la începutul testului, cele 2 săptămâni pe care le-am petrecut alături de BMW i3 facelift mi-au permis să am dezvolt o relație mult mai apropiată de modelul bavarez. În momentul de față, problema cea mai arzătoare pe care o poți discuta în dreptul unui model electric o constituie autonomia.

Odată cu faceliftul operat pe i3, BMW oferă o baterie ceva mai generoasă. În cazul modelul de test, în podeaua mașinii a fost integrat un acumulator cu o capacitate de 42.2 kWh. Pe fișa tehnică, producătorul german a trecut o autonomie care variază între 285 de kilometri și 310 kilometri, valorile fiind măsurate conform standardului WLTP. Tot pe fișa tehnică, BMW a notat o autonomie de "până la 260 de kilometri" în condiții reale de trafic în zone urbane.

Consumul mediu anunțat de BMW pentru i3 facelift este de 13.1 kWh/100 de kilometri.

În cele 2 săptămâni am parcurs 1.100 de kilometri alături de BMW i3, iar la finalul testului, computerul de bord a afișat un consum mediu de 19.9 kWh/100 de kilometri.

Autonomia unui model electric este afectată de temperaturile de afară, iar cele câteva grade cu plus înregistrate la finalul anului trecut au făcut ca numărul de kilometri pe care puteam să-i parcurg cu un "plin" de energie să scadă considerabil raportat la valoarea anunțată de producător.

În traficul din București, acolo unde parcările centrelor comerciale erau "inundate" în fiecare minut de zeci de mașini, BMW i3 a consumat, în medie 22 kWh/100 de kilometri. Vârful de consum l-am atins înaintea sărbătorilor și a fost de 24.7 kWh/100 de kilometri. În prima parte a lunii ianuarie, lucrurile s-au domolit și în Capitală, iar consumul a scăzut până aproape de 21 kWh/100 de kilometri. În total, în oraș am parcurs circa 500 de kilometri.

În afara orașului, la viteze de 90 km/h, computerul de bord afișa un consum instantaneu de 15 kWh/100 de kilometri, iar după un traseu de aproape 100 de kilometri, valoarea medie a fost de 16.2 kWh/100 de kilometri. În cele 2 săptămâni am parcurs circa 600 de kilometri în afara orașului.

Pentru încărcarea lui BMW i3 facelift am folosit prizele "împrăștiate" în partea de sud a Capitalei, iar pentru cele două drumuri pe care le-am parcurs până la Buzau am mizat pe singura priză din oraș instalată într-o benzinărie aflată la marginea urbei.

Cei care au în plan achiziționarea unei astfel de mașini și nu au posibilitatea instalării unei prize, pot consulta cu încredere site-ul Plugshare. Aici veți găsi o hartă cu toate stațiile de încărcare publice instalate în prezent și detalii cu privire la puterea oferită, tipul de prize și nu numai. Pe harta Plugshare vei recunoaște cu ușurință stațiile rapide de 50 kW, DC (sunt marcate cu portocaliu). Cele verzi sunt semi-rapide (22 kW), iar cele albastre sunt puncte rezidențiale.

Tot prin intermediul aplicației Plugshare poți afla dacă stația către care te îndrepți este funcțională și dacă cineva o utilizează în acel moment. Aplicația dispune de o funcție de check-in în care poți oferi celorlalți posesori de mașini electrice detalii cu privire la timpul de încărcare pe care îl petreci la "pompă" și tipul prizei utilizate. Marea majoritate a stațiilor instalate în România pot fi folosite în mod gratuit.

În funcție de tipul de priză utilizat și capacitatea acesteia, timpul pe care l-am petrecut cu BMW i3 facelift la încărcat (prize de 50 kW sau 22 kW) a variat de la o oră până la 3 ore (10% până la minimum 80%). Pe fișa tehnică, BMW spune că pentru o încărcare de la 0% la 80% la o priză de 50 kW vei petrece aproximativ 45 de minute. În cazul unei prize de 11 kW, timpul crește până la aproximativ 3 ore și 10 minute, iar la o priză uz casnic de 240V, timpul de așteptare ajunge la 15 ore.

Evenimente amuzante:

1. În cele 2 săptămâni petrecute alături de i3 am reușit să consum peste 7 GB de trafic de internet. Nu, n-am consultat aplicația de Facebook în timp ce conduceam, ci am urmărit documentare pe Netflix în timpul pe care aveam să-l petrec la "încărcat".

2. Prima experiență la o priză publică instalată în Parcul Lumea Copiilor a fost una specială. Aplicația care controla stația (Polyfazer) s-a blocat, motiv pentru care nu puteam închide procesul de încărcare. Cum nu aveam un card special pentru deblocare, singura decizie corectă pe care o puteam lua la ora 1 dimineața a fost să apăs butonul de avarie. Cablul s-a deconectat, iar mai apoi stația a intrat într-un mod normal de funcționare.

3. Fiecare oprire pentru încărcarea mașinii începea cu o scurtă discuție fie cu ceilalți posesori care se aflau în dreptul prizelor, fie cu angajații benzinăriilor. Pentru cei care iubesc socializarea, o mașină electrică este unealta perfectă pentru acest lucru.

4. Temperaturile mici înregistrate în acea perioadă duceau la o scădere a autonomiei. Așa se face că seara adormeam cu o valoare în minte, iar de dimineață numărul afișat de computerul de bord era mai mic. În cele două săptămâni m-am simțit ca atunci când cineva îți fură carburant cu pipeta din rezervor.

În acest moment, în segmentul în care activează BMW i3 îl putem încadra, cu mici mușcături ale buzelor, pe Renault Zoe. În fișa tehnică, francezii spun că Zoe poate parcurge până la 300 de kilometri, valoare apropiată de cea anunțată și de BMW.

  • vianu, vineri, 18.01.2019 12:45

    concept car de...serie la noi iesi in evidenta instant, dar in urbanul vestic se integreaza perfect

  • zamaraii, vineri, 18.01.2019 13:48

    Off: Noroc ca sunt goale parcarile la masinile electrice si se poate parca pe doua locuri la incarcare... On topic: masina buna de mers la serviciu daca o cumpara compania, altfel muuuult prea scumpa!

  • Costel, vineri, 18.01.2019 13:54

    @vian nu fain "la noi" is la cluj cateva i3 si is trecute cu vederea si asta fiindca cultura auto clujana ii ridicata ii fain "la tine" in oras

  • Corocsenie Adrian, vineri, 18.01.2019 14:02

    @zamaraii Corect. Numai primita gratis e bine venita. Sa scoti 50 de mii pe cutiuta asta din materiale reciclate si sa nu poti sa pleci chiar pe unde vrei cu ea ca nu ai unde sa o incarci, trebuie sa nu ai ce face cu banii sau sa nu gandesti rational.

  • Kirotractor, vineri, 18.01.2019 14:12

    ...Care cutie de viteze automată? Că n-are (diferențial normal că are și-o demultiplicare, dar e-motorul e-n priză directă.) Și tema accesului în spate prin ușile alea sinucigașe (BMW le zice coachdoors că-i mai hipsterizant :-)) merita mai multe critici, peste aia - justificată - cu centura (părerea mea ca pasager într-un i3, proprietarul nevând curajul să mă lase la volan. :-)) Altceva: versiunea testată are siguri pneuri spate mai late (175/60 R19) - altfel n-ar costa c-o Dacie în plus față de i3-ul chel, unicul cu 155 R19 și jante hipSTer-înguste (5 țoli.). Trecînd la cârcoteli subiective, îmi pare în continuare nu f. scump raportat la tehnologie/fibră carbon etc, dar oribil ca stil. P.S. Să nu uit: nu știu cum vine asta, dar e-coreencele consumă totuși mai puțini kWh/100 km, deși sînt mai greucene.

  • andrei, vineri, 18.01.2019 14:28

    ia-ti coreanca atunci. eu as lua instant un din asta. asa mult imi place. dar n-am ce face cu el, in oras nu merg cu masina iar pe afara am nevoie de autonomie. plus ca e mic pt afara. si daca nici nu sta pe viraje cum trebuie, e cam nasol.

  • Joe, vineri, 18.01.2019 14:31

    aaa nu... pretul nu devine mai pamantesc dupa 10k eur de la stat pt o electrica...

  • Tatraurs, vineri, 18.01.2019 14:45

    E scumpa cu tot cu bonusul de 10 000 de euro si nici ala nu cred ca o sa mai fie mult timp ,dar,sa zicem ca o tii 10 ani si bateria nu se strica in timpul asta( nu stiu nimic de fiabitatea bateriilor la electrice),dupa ce tragi linie vezi ca nu mai ai costurile unei masini normale,nu mai ai costul cu combustibilul(peste 10000 eur la un rulaj de 100000de km),scapi de schimbat uleiuri la motor si cutie,costurile cu reparatiile turbinelor,injectoarelor,pdf-urilor si tot asa. Schimbi doar filtru de polen si foarte rar placutele din cauza faptului ca motorul electric franeaza bine masina atunci cand iei piciorul din "gaz",te duci fluierand la itp,impozit mic. Singurul minus penteu o masina de oras ca asta il vad vara cu reteaua electrica nationala,exista zone in bucale unde vara,cand se apuca toti sa dea drumul la aerul conditionat mai cad transformatoarele,cand ne.om lua toti electeice sunt curios ce o sa se intample cand le punem toti la incarcat. P.S. la unele electrice se schimba uleiul la motor,parca la Tesla,nu bag mana in foc,se numeste ulei de transformator,cu 100 lei imi cumpar acum un butoi intreg si tine ani de zile fara sa isi piarda proprietatile.

  • Kirotractor, vineri, 18.01.2019 15:03

    @andrei: Știi poate bancul: - De ce dormi în curte, Bulă? - Fiindcă mă dau banii afară din casă. :-) Ei bine, dincolo de faptul că nu-s în situația lui Bulă și nici electro-fan nu mi-s, chiar nu înțeleg logica postărilor tip *ia-ți d-ailaltă dacă nu-ți convine*. Fiindcă doar mai chibițăm și noi p-aici. @Tatraurs: Corect ce presupui în mare parte. Problematica BEV prin prisma eco-logică/nomică e oricum f. complexă și nu se poate epuiza în comentarii - speranța că AM o va ataca vreodată rămîne însă vie. :-) P.S. România produce 8.200 MWh max. - care deseori nu ajung pt consumul uzual, cum bine remarcai. Concluzie: fie și doar 2-3 sute de mii de electrice ar pune pe butuci întreg sistemul energetic. (n.b.: parcul auto actual e de cca. 7 milioane.)

  • matrixu, vineri, 18.01.2019 15:17

    Foarte bun consumul. Eu nu pot sa scot iarna spre serviciu sub 27-28 in oras dimineata si undeva pe la 23-25 in weekend cand e mai gol. Si desi are doar 2 locuri Smar-ul meu e la fel de greu ca i3 :)

  • nume, vineri, 18.01.2019 20:56

    Cinci stele pentru design? Dar arata fix ca un frigider pe patru roti. Unul rasturnat.

  • mircea badea, vineri, 18.01.2019 21:05

    n-are nicio treaba cu hipstereala, ba dimpotriva, un hipster ia un un cross/suv diesel mai degraba. doar pretul il face anormal. de ce viteza maxima e necunoscuta? oare cum ar fi cu niste anvelope de exemplu 225/45/16? eventual si niste telescoape mai sport? ce nu-mi place e ca pare prea mare, gen cross.

  • @Kirotractor, sâmbătă, 19.01.2019 08:30

    Nu mai dezinforma! Romania nu mai consuma nici 55% din potentialul energetic pentru ca nu mai are industrie iar solutiile tehnice moderne (de ex. becurile cu LED) reduc consumul energetic. Deci potential exista pentru schimbarea intrebului parc auto, problema este de mentalitati. Se prefera, total nejustificat, masinile diesel germane SH (preferabil premium). Daca calculezi costurile per an (asa numitul TCO) o sa-ti dai seama ca masinile electrice sunt viitorul, urmate de hibride, benzinare si la sfarsit petardele de diesel. Dar romanul cu 5-10.000 de euro nu stie asta si isi ia tepe premium germane, la care nu are bani de reparatii si care sta mai mult pe tusa pentru ca nu are bani de combustibil.

  • Adrian M, sâmbătă, 19.01.2019 14:54

    Design ul aceste masini este o jignire pt ochiul oricarui iubitor de masini...parca e un facelift la chevrolet matiz...gusturile nu se discuta dar in acesta caz hidosenia este evidenta... La acest pret Hyundai Kona iti suceste gatul pe strada, sa nu mai vb de autonomie... Viteza maxima nu se comunica la electrice pt ca este penibila fata de conventionale, deocamdata.

  • Andrei, sâmbătă, 19.01.2019 15:17

    Daca fiabilitatea lui I3 e la fel de ''buna'' ca a celorlalte modele...Si nu ma refer la motor ci la prostii care nu au voie sa faca figuri la o masina premium: brate de la suspensie fragile, keyless care merge sau nu merge si nu e acoperit de garantie si costa vreo 1000 euro samd. Plus ca e foarte mica, iar materialele interioare ecologice sunt discutabile samd. Am mers cu unul de 170CP si senzatia e misto la accelerare la viteze mici, dar se simte ca o masina mica, iar autonomia e un factor de stress. E buna de fataiala in oras, dar e un moft scump.

  • lulu, sâmbătă, 19.01.2019 19:29

    daca tot testati o electrica si este iarna mergeti si pe unde e frig si zapada ca sa vedem o concluzie, altii au facut-o se pare si reiese clar ca masinile electrice mai au mult pana le vor inlocui pe cele cu motoare termice sau vor fi o categorie aparte asa cum sumt motocicletele! Uite aici http://0-100.hotnews.ro/2017/01/18/iarna-cu-masina-electrica-cum-influenteaza-gerul-autonomia/

  • keepcalm, sâmbătă, 19.01.2019 22:23

    Inca nu vad rostul unui test al masinilor electrice, coret, AM a trebuit sa isi faca treaba, insa nu vad nici vad nici un beneficiu pt a da in momentul de fata 40/50k euro pt o masina care mai mult iti va provoca stres decat placere la condus, o masina care iti face ea tie program mai mult decat ii faci tu ei, ca ecologia si simtul responsabilitati fata de ecologie(trece prin buzunar) ne-ar impinge sa luam o electrica da, o luam, dar atata vreme cat nu o incarcam cu energie verde(care este mult mai scumpa) nu ii vad rostul sa am o elecrirca, doar sa ma vada lumea ca, conduc electrica, un coleg de pe un alt forum auto si-a cumparat masina in discutie a spus ca la statiile de incarcare cu energie verde este mult mai scumpa, inca si masina electrica polueaza, ca nu in centrul orasului ca la periferia lui unde se produce energia e alta discutie, dar tot polueaza Eu cred insa ca si nepoti nepotilor mei(nu sunt chiar asa de tanar) se vor bucura inca de placerea conduce motorul termic

  • Kirotractor, luni, 21.01.2019 10:55

    @@Kiro: Știu, știu, cine spune adevărul dezinformează boboru. Pe f. scurt... dar din surse directe: Capacitatea energetică max. sugerată de tine e doar pe hârtiile uitate de Nea Nicu-n sediul CC. :-) Noroc deci cu eoliene (750 MWh), Cernavodă (1.350 MWh) și sistemul european de compensare a vârfurilor de sarcină (pînă-n 1.300-1.500 MWh suplimentari), că altfel am fi KO. ...Cu sau fără grevele minerilor. Ori reviziile grupurilor NuclearElectrica (apropo de asta, vine una de lungă durată-n toamnă.) Paradoxul e că-n prezent mai ales vara-i suprasarcină, cînd tot omul-biroul folosește-n ultima vreme aerul condiționat... chiar dacă are becuri LED. Back ontopic (i3): - Pare scump, dar nici nu știu dacă bavarezii scot vreun profit din vectorul ăsta de imagine (f. ușor pt un BEV datorită fibrei de carbon folosite intensiv.) - Vmax e de cca. 150 km/h (ori 160 pt versiunea S), însă toate EV-urile FĂRĂ cutie de viteze se-nvîrt în jurul acestor valori. Aparent modeste, dar arhisuficiente-n traficul actual strict limitat, ca să nu mai repet truismul saltului de consum kWh/100 km la viteze autostradale. P.S. În (prea) lunga-mi viață, n-am avut nici măcar o mașină diesel... deși-s român. Generalizările nu-s deci prea sănătoase.

  • pipo, luni, 21.01.2019 13:38

    Deci sa-nteleg ca hipsterul "modern" isi va lua un I3. Hmm..nu stiu ce sa zic..eu mai degraba il vad conducand ceva retro sau si mai degraba calarind un Pegas. Dar ma rog ,daca singurul criteriu dupa care l-ati bagat la categoria "hipstereala' este faptul ca arata ciudat si neconformist asta nu ar trebui in nici-un caz sa conduca la decizia de a da 5 stele la capitolul design, e total exagerat punctajul, inclusiv cel total . De altfel intreg testul AM poate fi interpretat de o buna parte a cititorilor ca un exemplu negativ a ceea ce poate reprezenta electrificarea , sunt multe detalii aici care adancesc si mai mult sa zic asa "stressul electrificarii", teama de "surprize" neplacute din partea unui automobil electric. Mai ales ca asta vine din partea unui brand de la care lumea se asteapta sa primeasca un inalt nivel de calitate si satisfactie in utitlizare. Si cand colo ce primeste , un BMW care se inclina in viraje ,care nu sta prea bine la capitolul siguranta , cu roti de caruta , cu 'semiportiera" pe spate ,care scoate zgomote la interior in caz de denivelari si (cireasa de pe tort) la care tre' sa decuplezi centura daca vrei sa mai primesti pe cineva in interior ( aici nu am inteles prea bine, masina are sper un sistem care blocheaza "semiportiera" spate cand e centura prinsa sau risti sa te sugrume propia centura daca cineva deschide acea portiera din exterior !?) . Si colac peste pupaza, unul din marile puncte de stress ale potentialilor cumparatori - priza de incarcare chiar se poate defecta - si nu e primul test auto cu electrice la care vad ca se intampla acest lucru. Sau altul bifat : bateria se poate descarca cand e frig afara peste noapte ,ma intreb ce se-ntampla daca din diverse motive ramane undeva parcata timp de vreo saptamana . In concluzie mie imi pare acest auto un fel de experiment al lui BMW, parca e un concept ( asa cum spunea Vianu in primul comment de sus) pt. care sa luat decizia sa fie produs in serie chiar daca nu e tocmai 100% utilizabil. Si totusi ...primeste un 4,5 stele !