Siguranta
BMW Seria 2 nu a trecut pe la EuroNCAP decât în forma variantei monovolum, denumită Seria 2 Active Tourer. Deşi împarte acelaşi nume de model cu Seria 2 Coupe şi Cabrio, cele două maşini sunt diferite. BMW Seria 2 Active Tourer are motorul amplasat transversal şi tracţiune pe puntea faţă, în timp ce variantele Coupe şi Cabrio folosesc arhitectura clasică BMW cu motor amplasat longitudinal şi propulsie spate.
Aşadar, nu ne putem pronunţa asupra siguranţei în cazul unui impact, dar ne putem aştepta ca BMW să fi investit în siguranţa modelului său astfel încât acesta să se ridice la scorul maxim de cinci stele. Vom reveni cu clarificări atunci când Seria 2 Coupe sau Cabrio vor intra sub lupa testelor EuroNCAP.
Ca de obicei, BMW şi-a echipat modelul cu un set complet de airbaguri, iar în cazul de faţă, pentru că avem de-a face cu un cabriolet, vorbim şi de protecţie automată în caz de răsturnare.
-
BaditzaEx, marţi, 07.04.2015 12:18
@Ivanoff, daca la inceput mi se pareau penibile calculele tale , acum am inceput sa le iau si eu de bune. Intr-adevar pentru un cabrio compact nu ar fi trebuit sa aibe mai mult de 1300-1350 KG. on topic: masina e scumpa in banii astia . Daca luam in calcul alternative, putem opta pentru BMW seria 5 sau X4.
-
Ivanoff, marţi, 07.04.2015 13:05
@baditza, e in regula. Ca sa intelegi calculele acestea un gram de cultura ( tu il ai fata de altii ) , pe care si un copil de gradinita si-ar da seama ca o MASA mare , oricati cai ar avea masina, influenteza performantele acesteia. Degeaba ai 200 de cai daca ai 2 tone, cand o masina de 100 de cai dar cu o TONA, scoate performante mai bune, deci nu CAII PUTERE si nici ACCELERATIA 0-100 nu este CHEIA PERFORMANTEI unei masini. E ca si cum ai zice ca un Mercedes Citaro are mai multa putere si ca e mai performant decat un Tico de 45 cai. Dar din punct de vedere dinamic Tico se misca de 20 de ori mai ''vigilent'' decat un Citaro cu peste 200 cai :))))
-
Ivanoff, marţi, 07.04.2015 13:15
PS: Si ca sa vezi ce inseamna MASA MARE, uite de exemplu : Noul Nissan Juke Nismo putin peste 200 CP scoate un raport de - 5,9 kg/cp apropiat de cel al unui Bentley Mulsanne de 512 CP care scoate 5,1kg/CP deci la Mulssan 1 CP cara mai putin cu 800 de grame decat la un Juke Nismo . Deci iata o masina cu 300 de cai mai putin are o echivalenta apropiata.
-
pfuiiiiiiiiiiiiiii..., marţi, 07.04.2015 13:33
da de aproape 60000E ce ziceti?
-
zic si eu, marţi, 07.04.2015 13:47
@ Ivanoff repartitia maselor iti spune ceva?nu de alta dar vad ca te-ai blocat pe raportul kg/cp. s-ar putea ca repartitia maselor sa fie si ea destul de importanta atunci cand vine vorba despre dinamica.degeaba 1 CP trage mai putine kg, daca centrul de greutate al masinii este undeva, sa zicem, in botul masinii.o sa te trezesti in mijlocul virajului ca ai volanul bracat la maxim, dar caii tai putere trag masina in fata, in loc sa ia curba....
-
Andy, marţi, 07.04.2015 13:55
Dragilor, in teorie conteaza raportul kg/cp. In practica nu prea? De ce? Simplu: in calculul dinamicii intra alti indicatori poate mai importanti precum coeficientul aerodinamic, centrul de greutate, cuplul maxim, rpm unde motorul atinge cuplul maxim etc. Raportul kg/cp (sau mai bine zis t/cp) conteaza mult in cazul tancurilor acolo unde design-ul e aproape identic la toti producatorii. Mazda incearca sa fie altfel (la design jos palaria, Mazda 3 si 6 sunt cele mai frumoase modele din clasele C si D) insa la partea cu consumul si performantele cu tot SkyActiv-ul sunt destule marci chiar si non-premium care au performante mai bune comparand de la egal la egal motorizarile omoloage.
-
dan_grc, marţi, 07.04.2015 14:28
Varianta optimă pt acest model este 225i, 245 de cai sunt mai mult decât suficient, M235i merge la coupe, are performanțe de M3 E36, motorizarea de 3.2, deci la oferta la vârf nu sunt așa multe alternative, Mazda MX 5 este până la un punct. Despre raportul greutate/putere, @Andy a explicat foarte bine, în practică se schimbă situația, singurul aspect neschimbat e prostia lui nea Ivan.
-
ABC, marţi, 07.04.2015 14:52
@dan_grc: corect, 225i e o alegere mai buna si dupa parerea mea. Off topic: @dan_grc ai primit in decurs de 5-10 minute 8 manute rosii, apoi Ivanoff scrie raspunsul si subit primeste 8 manute verzi. Se pare ca userul Ivanoff are vreo 7-8 "prieteni" ca sa ii zicem asa. :))
-
hazard, marţi, 07.04.2015 14:55
eleganta! Dar nu o vad condusa de vreun barbat :)
-
Ivanoff, marţi, 07.04.2015 15:05
Grecule, poate ai vrut sa zici 228i 245CP, esti varza, stai jos. Nici macar la marca ''mult iubita'' nu cunosti indicii. Si da asta ar fi mai plauzibil pt o marca premium, scoate un raport de 6,5KG/CP , asadar decent, insa sub Nissan Juke Nismo ( 5,9 kg/cp) . Cel mai bun ar fi M235i de 326 cp .
-
dan_grc, marţi, 07.04.2015 15:31
Da domnule, 228i, ce sa mai zic, ai dreptate cu raportul, toți sunt niște tâmpiți, habar n-au de mașini, iar mașina mea are peste 150 de cai, era așa obosit motorul și i-am mai adăugat vreo 20 de cai, afectând în mod ireversibil fiabilitatea, normal.
-
zic si eu, marţi, 07.04.2015 16:10
si atunci la ce este buna aceasta comparatie intre kg/cp cu care te tot bati in piept? pt ca pana acum nu ai reusit sa lamuresti pe nimeni.aduci in discutie un argument , dar nu stii sa spui pt ce este bun. sa stii ca m-ai speriat f tare cand mi-ai spus ca nu as vrea sa te cunosc. asa ca spune-mi din nou, te rog, care e treaba cu acest raport de greutate/cai putere
-
someone, marţi, 07.04.2015 16:11
copii, linistiti-va. scrieti despre articol, lasati premium vs non-premium si raport greutate / cp . ca mi-ati stricat bucuria de a intra la articole si sa citesc comentariile. iar dvs. domnilor redactori AM poate ca ar trebui sa luati atitudine la injurii si cuvinte nepotrivite adresate cititorilor. e doar o sugestie. nu ma bagati in seama, gandeam cu voce tare
-
zic si eu, marţi, 07.04.2015 16:12
PS: si daca tu stai doar prin Bucuresti, de ce ai nevoie de o masina???????
-
Andy, marţi, 07.04.2015 16:50
Ivanoff=Mafia=Marian Nedelcu. ar trebui sa fie angajat in vanzari la Mazda (sau in PR) si tot n-ar reusi sa mareasca vanzarile in Romania/Europa (chiar si cele la nivel mondial sunt relativ modeste la ora actuala). Fanatism stupid demn de o cauza mai buna. Pacat ca polueaza efectiv fiecare articol (indiferent de marca prezentata/testata) cu ineptii specifice colectionarilor de guma Turbo de la inceputul anilor '90
-
zic si eu, marţi, 07.04.2015 17:06
@ivanoffffffff pai si ai de gand sa ma lamuresti sau nu?da-mi o explicatie rationala pt motivul cu care tu te bati asa de tare in piept cu raportul kg/cp.
-
Alex.Seremet.BMW, marţi, 07.04.2015 21:48
Nu vreau să fac polemică şi vă repsect opniile, vreau să fac doar câteva observaţii: 1. Atenţie ce mase comparaţi. Există masă DIN (sau unladen) sau care se referă la masa măsurată cu un şofer de 68kg, bagaje de 7kg şi 90% combustibil gol. Apoi exista masa la gol (sau curb weight). Pe site-ul BMW.ro, masa comunicată pentru 220d cu cutie automată este de 1630 kg DIN! 2. Modele cabriolet, comparativ cu versiunile coupe, sunt mult mai grele faţă de versiunile coupe. (De ex. 220d Coupe cu cutie automată are 1465kg DIN, deci cu 165 kg mai uşor). Explicaţia este simplă - lipsa unui acoperiş rigid, afectează mult rigiditatea torsională a maşinii. Greutatea suplimenatară vine din nevoia de rigidizare. 3. O discuţie despre performanţele maşinii se face discutând performanţele maşinii. Adică acceleraţii şi reprize. Consum şi emisii. Bineînţeles că şi raportul putere/kg şi cuplu/kg e importantat, dar până la urmă experienţa de la volan e decisivă. 4. Cu tot respectul, chiar dacă avem şi M235i Cabriolet, un cumpărător de decapotabile nu caută în primul rând performanţe ci experienţa unică pe care ţi-o oferă un astfel de model. În plus, pentru un cumprător de cabriolet (o spune cu sinceritate un aspirant la astfel de modele) nu contează alte clase de maşini - de la SUV-uri la break-uri, pentru că el urmăreşte bucuria de a conduce decapotat. Numai o motocicletă poate să bată asta. Poate greşesc, dar un BMW Seria 2 Cabriolet trebuie văzută în segmentul lui, pentru categoria lui de clienţi, în nişa lui. Nu poate fi comparat cu MX5, X5 sau M5. Este construit să ofere plăcerea de a conduce pentru aceia care caută un tip anume de maşina. Întrebarea dacă este dacă are sens pentru acest timp de client.
-
@Ivanoff, marţi, 07.04.2015 21:59
Eu am o masina cu 1395Kg si 285CP , iar un tovaras cu motor de 230CP si 950Kg, ma bate mereu. Niciodata nu ma pot tine dupa el in oras, a lui e mult mai fasneata , mai vioaie, se strecoara mult mai iute printre masini decat a mea. Deci e adevarat ce zici tu cu acel raport. Tatal meu avea Dacia Lastun, masinuta asta nu avea multi cai , dar avea o greutate ft mica, tata se juca cu o Dacie 1300 in trafic fiindca era mai grea chiar daca avea putere mai mare. Nu stiu daca stii de Tico Godzilla Bandit ST de 140 CP , cu motor de Suzuki Bandit ( de aici si denumirea de tuning ) , masina asta participa anual la curse legale in Bucuresti. Avand in vedere ca are o masa de 680KG ( o masina usoara ) , a halit tot inclusiv un BMW M5 de generatie precedenta. Deci cam asta inseamna sa ai masa mica raportata la putere. Aici clipul in care da de pamant cu M5-ul . La autoslalom e mult mai agil decat M5-ul https://www.youtube.com/watch?v=bS-omQzeSJc
-
Ivanoff, marţi, 07.04.2015 22:19
@@Ivanoff, baiiii deci ai fost bestial bai baiatule cu clipul tau nu ma mai pot oprii din ras :)))) . Deci se adevereste si mai mult ceea ce ziceam. Mai mult ma umfla rasul cand ma gandesc ca Tico nu are acea ''repartitie a maselor'' si ''modul cum puterea ajunge la roti si pune masina in miscare'' cam lipseste , dar nah prostul care a zis asta nu s-a gandit ca o masina cu mai putina electronica adica ZERO dar cu masa mica poate rupe o masina PREMIUM cu MULTA ELECTRONICA si cu ''repartitia maselor'' o alta aberatie care in realitate nu are legatura . Acest Tico demonstreaza asta . In rest ce dracu se mai dau si astia cu masini scumpe ca se dau degeaba ca apare cate un baiat Desptept cel cu Tico deii face de KKO:)))))si ei se mai dau cu m5 m3.....vaiiiiiiii :))))))) Stimate domn Alex.Seremet.BMW, ma bucur ca aiti ati intrat sa ne bucurati cu prezenta dvs, si asa masura incat sa clarificati adevarul pe care multi nu il stiu. Intr-adevar raportul putere/kg şi cuplu/kg e importantat, dar multi se fac ca nu vad asta. Asadar se remarca gradul dvs de experienta in domeniul auto, doar prin aceasta fraza ma-ti cucerit. Cu aleasa stima si considerabil respect !
-
unckle, marţi, 07.04.2015 22:34
@Ivanoff - incearca urmatorul traseu prin bucuresti: metrou grozavesti pleci spre unirea - petromul de la primul semafor faci dreapta - gradina botanica faci stanga, si ii dai blana pe curba ca vin aia din fata :) - frana in fata la nenea Johannis - dreapta la academie, curba brutala, acceleratia jos, pe deal, usor stanga - stanga la "peste trei ani aici va fi statia ta de metrou" intri pe panduri ... mergi usor pana la 13septembrie, te incadrezi pe banda 1 la semafor - blana peste semafor (fara sansa de radar, deocamdata) te bagi pe banda 3 - spre chirigiu / pedala pe podea, usor la dreapta apoi ceva mai tare la stanga (curba de 100-120km/h, lejer) - cand iesi din curba pui frana si speri ca in fata nu este radar... ca stiu si "baietii" traseul asta :) ... si cam asa te poti "distra" un pic prin bucuresti, daca ai vointa si detector de radar. @discutia despre putere, mase etc. sunt de parere sa fii mai retinut, pentru ca o masina este un "tot unitar". Masina "este" suma componentelor si comportamentul ei este rezultatul optimizarii ecuatiei care ia in calcul componentele. pentru documentare suplimentara asupra temelor discutate mai sus consultati http://koenigsegg.com/one1/ :) @masina - asta-i pentru "pisi" ... pentru "tati" este M235i :)
-
Alex.Seremet.BMW, miercuri, 08.04.2015 00:01
@ivanoff Îmi pare rău că sunt cuceritor prin dezacorduri. Îmi cer scuze, am scăpat-o! Cu toate astea, propun să cădem de acord că nu o să cădem de acord, că nu o să ne putem convinge unul pe celălalt ce contează mai mult la o mașină, dacă este sau nu centrul universului în raportul masă-putere. Nu o să convingem prin epitete, injurii sau ironii. Nici prin citate și referințe. Sau căutatul de greșeli. Apropo, eu zic că mai sunt la mine, așa cum sunt și la dumneavoastră. E trist că doscuțiile despre o mașină sau alta nu pot trece peste fixația cuiva pentru o idee sau disprețul altcuiva pentru o marcă. Și apoi totul devine personal. Pentru mine industria auto însemană să te bucuri se mașini, să le conduci, să le privești, să adulmeci mirosul de benzină sau să savurezi liniștea unei electrice. Să citesc și să descopăr informații despre mașini noi, legende și istorii despre mașini vechi. Nu am nicio bucurie într-o discuție sterilă, o contrazicere până în pânzele albe pe un detaliu, când nu mai privesc imaginea de ansamblu, așa cum elegant a explicat unckle. @Ivanoff, după ce am lucrat pentru mai multe mărci auto, pot spune cu convingere că nimeni nu are dreptate. Nu există o marcă sau un model perfect sau care deține Secretul. Lumea nu se termină nici la "japoneze", nici la "germane. Dar sunt multe modele și mărci care terebuie descoperite și savurate, dincolo de orice alt ceva, dincolo de o pasiune optuză pentru un model sau o cifră. Asta dacă îți plac cu adevărat mașinile. În rest, noi să fim sănătoși și să avem parte de cât mai multe texte bune de la AM.
-
mowgli, miercuri, 08.04.2015 10:02
Si premiul pentru comentariul anului merge la: Domnul Alex Seremet! Felicitari!
-
octav71, miercuri, 08.04.2015 12:30
O masina cel putin interesanta. Dar in Romania, mai putin. Si asta din cauza lipsei de educatie si bun simt. Un comentariu(Alex.Seremet.BMW) cu mult bun simt si de la cineva interesant. Are cu ce si are si de unde! Nu stiu daca are si cu cine discuta la acest nivel.
-
Lache, miercuri, 08.04.2015 21:55
Domnule Alex Seremet ! Jos palaria! In rest,de accord cu @mowgli. Oare cat o sa dureze pana incepe nebunul,sa jigneasca?
-
Ivanoff, joi, 09.04.2015 19:34
Domnule Alex Seremet, cu toata stima. O singura intrebare as mai avea: Con va aparea primul BMW cu sistem de propulsie hybrid de la Toyota, (un producator ''number one'' in industria auto) ?Dupa cum stiti Toyota a batut ''palma'' cu BMW pt livrarea catre ei a acestor sisteme super avansate . Multumesc anticipat !
-
Lache, joi, 09.04.2015 21:33
Probabil ca trebuie sa apara,cand o sa-ti dai seama cat de glumetz esti.Mai bine ii intrebi pe cei de la reprezentanta Lexus..Or sa-ti raspunda cand vor avea timp ,pentru ca nu mai fac fatza vanzarilor .Eu asa as face.Te joci cu te-ncurci ? Daca spui " un producator number one" ,este correct? Daca e number one,este doar unul singur. Asa ca voi !
-
Alex.Seremet.BMW, vineri, 10.04.2015 14:27
@Ivanoff Care este legătură între colaborarea Toyota-BMW şi BMW Seria 2 Cabriolet? Dacă asta este o altă ironie subtilă despre superioritatea constructorului japonez, faţă de BMW, ironia este că prin această colaborare, Toyota cumpără motoare diesel de la BMW. Toată lumea recunoaşte meritele Toyota pentru impunerea tehnologiilor hibrid. O altă ironie este că mult înainte de Prius, din câte ştiu eu primul producător care a oferit un model hirbid de serie este unul german, Audi cu Audi Dou in 1989. În rest, pornind de la experienţa celor doi producători, colaborarea BMW-Toyota are ca obiecti dezvoltarea pe termen mediu şi lung a:unui sistem fuel cell (pila de combustibil, propulsie cu hidrogen), baterii care să înlocuiască soluţia cu litiu-ion, materiale ultrauşoare (probabil focus pe fibra de carbon) şi o platformă pentru un automobil sport (aici sunt exagerat de multe speculaţii din partea presei auto). Deci, pe termen lung, este o relaţie de dezvoltare comună. Pe termen scurt, ironia face ca furnizorul să fie BMW, nu Toyota, care cumpără motoare diesel. Dar asta nu înseamnă că nu i se recunosc meritele companiei japoneze. Iată ce a declarat, într-una din ocazii, şeful BMW: “Toyota is the leading provider of environment-friendly series technology in the volume segment and the BMW Group is the most innovative and sustainable manufacturer of premium automobiles. We are now joining forces to further develop environment-friendly technologies and to expand our innovation leadership in each of our segments. Supplying Toyota with our fuel efficient and dynamic diesel engines represents another important step in the planned expansion of our sales activities for engines and powertrain systems.”
-
Ivanoff, vineri, 10.04.2015 22:36
Domnule Alex Seremet, va multumesc pentru raspunsul civilizat si notabil cu 10+ . Nu este o ironie. Iar faptul ca ca ati omis un lucru destul de importan in ''tehnologia'' Fuel-cell. In acest caz va voi mai pune o intrebare destul de simpla : BMW testa concepte de masini pe hidrogen in anii '80, pana in 2015 cum de nu au scos un model de serie? .Toyota Mirai se vinde deja, iar japonezii sperau sa vanda 500 de unitati intr-un an si totusi au primit 1500 de comenzi in prima luna de la lansare, acum suntem in aprilie iar vanzarile au ajuns la peste 4.000 de exemplare Mirai vandute in lume. BMW vrea tehnologie hybrid/hydrogen pentru ca nu dispun de ceva performant si cu costuri low si nici nu o sa faca vreodata(costa bani si cum la ei totul se rezuma la Banii-Give me the many !, pai ar fii in faliment. Nu zic ca BMW nu face masini sportive, face, dar sa ne gandim la legendele de masini precum GT-R Godzilla, NSX 2015 , Dodge Charger SRT HELLCAT, Nissan 370Z, Toyota Supra V8 de peste 300 cp, sunt masini care bat foarte usor un M -power la sportivitate . Iar la capitolul siguranta, as mai avea o obiectie. Testele nu sunt facute prin simularea unor scenarii similare celor reale, in conditii de drum si de vreme. Este foarte benefic pentru testarea masinilor intr-un mediu 100% sigur(dezvoltarea noilor tehnologii,park assist,lane assist,blindspot monitor etc), sa folosesti un simulator . Acum, daca BMW mai nou vrea sa se creada Hyundai,Volkswagen etc si nu isi permit "luxul asta", asta este partea a doua.Acelasi lucru si la design, prefera sa faca toate masinile la fel decat sa dezvolte un nou design,pentru cateva sute de milioane,nu investesc in astfel de chestii. Eu inteleg sa ai o filosifie de marca proprie, fiecare brand face acest lucru, doar ca la BMW este mult mai mult vizibila tendinta de plagiat. Iar politica indulgentei fata de plagiat, nu ridica ''moralul'' imaginii de brand. Stima !
-
Alex.Seremet.BMW, sâmbătă, 11.04.2015 00:30
@Ivanoff, ar fi elegant în argumentare să folosim cifre și informații corecte.De exemplu: WSJ, citând surse din companie, spunea recent că Toyota intenționează să fabrice 700 Miriai anul ăsta, deci de unde 4000 vândute? Sau tema plagiatului: Pe cine a plegiat BMW cu X6? Cu X1? Cu Seria 1? Cu M3 sau M5? Cu sistemul iDrive? Cu i3 și i8? Cu farurile Laser sau Xenon? Dar motorul diesel cu 3 turbine (care la ani de la lansare deține recordul putere/cilindree pentru un diesel de serie)? Sau, în general, cu combinația VANOS-Valvetronic-Turbo-Injecție directă pe motoarele pe benzină? Cutia cu 8 trepte? Integrarea iPhone, iPod, Apple Watch în/cu automobilul? Night vision? ABS-ul pe motociclete? Sau faruri adaptive care compensează înclinarea pentru motociclete? Utilizarea fibrei de carbon la scară industrială? La design - grila dublă, farurile duble "angel eyes", de unde sunt plagiate? Până și primul automobil de serie propulsat cu hidrogen, a fost BMW, apropo de argumentele tale. Apropo, verifică rolul pe care l-a avut BMW în dezvoltarea sistemului ESP. Ca să fie clar - nu vreau să spun că BMW este liderul incontestabil al Inovație în industria auto - dar cu siguranță are un palmares de inovații care ar trebui respectat. Am încercat să dau o listă de inovați și premiere mobdiale cât mai variate din toate punctele de vedere, să încheiem discuția. De fapt polemica noastră este foarte departe de tema articolului. Poate AM ar trebui să facă un spațiu special pentru asta, până la urmă. :))) Îmi sincer cer scuze că am contribuit la deturnarea subiectului și m-am lăsat purtat se val și provocat de @Ivanoff. Eu, unul, mă retrag definitiv din această discuție. Sărbători fericite!
-
mowgli, sâmbătă, 11.04.2015 12:58
@Alex Sarbatori fericite si aplaud retragerea. Orice om normal la cap n-ar mai avea replica la comentariul tau, dar din experienta stiu ca intotdeauna vor fi comentarii contradictorii si prost argumentate. Am repetat in multe randuri inovatiile BMW sau contributiile aduse in industria auto, degeaba. S-au scris si carti si zeci de reviste despre lucrurile astea, degeaba. Unii au un CD cu 2 piese puse pe repeat si shuffle, n-ai ce-i face. Toate cele bune.
-
Ivanoff, sâmbătă, 11.04.2015 22:16
Domnule Alex Seremet. Multumesc pentru raspuns! Va respect opinia, si consider ca argumentati un feedback pozitiv marcii Bavareze mai mult decat decent, as putea spune chiar civilizat, pe langa fixatiile altora. In sfarsit, ca fost proprietar de Seria 3, pot spune ca masina a fost decenta pt acea perioada, dar slaba din punct de vedere longeviv. Acum sunt la a doua Toyota ( masina noua , cu 41.000 km rulati ), modelul este un Avensis. Prima Toyota a fost un Hilux, care a rezistat pana la 300.000 de km fara interventii la partea mecanica si chiar si atunci se comporta ca o masina noua, am vandut-o intre timp, m-am mutat la oras si am pretins ca nu mai am nevoie de ''off road'' :))) . Cunosc de asemenea si un prieten mecanic la Toyota, care mereu imi spune ca la service la Toyota se repara ''tabla'' , nicidecum motoare. Nu vreau sa para ca ma laud. Pentru mai multe informatii, daca sunteti dispus sa-mi lasati adresa dvd de email, va voi detalia. Am hiar si poze cu starea vechii Toyota si numarul real de km. Sarbatori fericite si dvs . @Mowgli amice. Sarbatori fericite si ''matale''.
-
Lache, duminică, 12.04.2015 01:28
Pai daca te-ai mutat la oras......Asta spune totul!
Aceeasi poveste. Avem masa mare raportata la putere . Iese un raport de 8,4 , in cazul in care o Mazda MX-5 tot de aceeasi cilindree 2.0 160 CP , o rupe ( raport de 7,2 ) . Daca nici ca PREMIUM BMW NU EXCELEAZA, pai atunci ce sa mai zic de faptul ca nu au nici macar diferential cu alunecare limitata. Penibil....... la 60 de mii ? Si vine o Mazda de 20 si da cu tine de pamant.