Tinuta de drum
Pentru a dezvolta șasiul noului Continental GT, inginerii Bentley au lucrat îndeaproape cu specialiștii Porsche. Asta înseamnă că noul Grand Tourer al britanicilor moștenește toate avantajele dinamice ale platformei lui Panamera pe care le rafinează însă trecându-le prin propriile filtre.
Distribuția față-spate 55-45% și suspensiile pneumatice cu amortizoare tricamerale garantează pe de o parte o manevrabilitate de vârf în viraje, pe de altă parte un nivel de confort pe care îl găsești rar spre deloc în lumea auto "normală", adică în zona mașinilor care costă sub 100.000 de euro.
Evident, mașina își trădează masa (2.3 tone cu tot cu șofer) în virajele abordate sportiv, pentru că inerția nu minte, iar caracterul ușor subvirator este prezent. Însă Bentley a limitat cât a putut efectele negative ale greutății masive printr-un artificiu tehnologic interesant: sistemul Bentley Dynamic Ride previne activ ruliul contracarând forțele care apasă pe barele antiruliu cu ajutorul unor elemente de acționare electrice alimentate de un sistem de 48V. Acestea apasă cu forțe inverse de până la 1300 de Nm (atinși în 0.3 secunde) pentru ca mașina să-și păstreze stabilitatea, iar pasagerii să nu fie deranjați de înclinări exagerate ale șasiului.
În rest, noul Continental GT este primul model din gama Bentey care oferă un diferențial central controlat electronic. Acesta se asigură că, în condiții normale, sportivitatea este asigurată de păstrarea unui procent de 100% din cuplu pe puntea spate. Când condițiile o cer, până la 38% din cuplu poate fi trimis roților din față, pentru o stabilitate mai bună.
Ai la dispoziție patru moduri de rulare (Comfort, Bentley și Sport, plus modul Individual) selectabile prin patru butoane individuale prezente pe consola centrală. Sistemul se numește Drive Dynamics Control și acționează asupra răspunsului pedalei de accelerație, al cutiei și al direcției. Am preferat modul "Bentley" pe aproape toată durata testului, pentru că mașina se afla într-un echilibru plăcut între sportivitate și confort.
Direcția oferită de Bentley este una precisă și exactă. Dacă de obicei ești obișnuit să ai probleme de adaptare la răspunsul direcției unei mașini de gabaritul unui Continental GT, de această dată lucrurile sunt cât se poate de clare și de intuitive.
Nu trecem mai departe fără a aminti imensele discuri de frână din oțel de dimensiunea unor jante de 15-16 inch: 42 de centimetri pe față și 38 de centimetri pe spate. Am întrebat inginerii Bentley dacă nu se impunea mai degrabă o soluție cu frâne ceramice, dar răspunsul lor a evitat subiectul și m-a trimis către viitoarea versiune Continental Supersports, care probabil că va oferi o astfel de soluție. Mai ales că se anunță un monstru de peste 700 CP.
WOW!! Ce interior!! Absolut genial. Lasand la o parte pretul care model vi se pare ca arata mai bine la interior RR Cullinan sau Bentley Continetal GT?