Consum

4.0

Conform celor de la Audi, Q8 50 e-tron quattro ar trebui să aibă un consum mixt de 20.3 kWh/100 kilometri parcurși. Cel puțin asta au obținut în ciclul de testare WLTP.

Ce-i drept, nici nu am fost foarte departe de acest consum, dar totul depinde de modul în care conduci mașina. De exemplu, pe o sesiune de condus pe DN1, între București și Ploiești, Q8 50 e-tron quattro a reușit un consum de 19.3 kWh/100 kilometri parcurși, adică o autonomie teoretică de aproximativ 461 de kilometri.

Pe autostradă, însă, la 130 km/h, lucrurile s-au schimbat dramatic, computerul de bord indicând un consum de 26 kWh/100 kilometri, respectiv o autonomie de 342 kilometri. În oraș, cifrele nu au fost mai prietenoase. Cu un consum de 30.6 kWh/100 kilometri, Q8 e-tron 50 ar putea oferi o autonomie de sub 300 kilometri cu un „plin”.

Rivalii lui Q8 e-tron nu sunt cu mult diferiți. Printre ei vei găsi BMW iX xDrive40 sau Mercedes-EQE 450+ SUV. Bavarezul se mândrește cu o baterie de 71 kWh utilizabili, 326 CP și o autonomie estimată la 372 de kilometri. Pentru EQE 350+ vorbim de o baterie utilizabilă de 90.6 kWh și o autonomie, conform WLTP TEH de până la 480 de kilometri.

Aici trebuie să vorbim și de timpii de încărcare, pentru că sunt mult mai relevanți decât autonomia în sine. În timp ce Audi Q8 50 e-tron quattro se poate reîncărca cu până la 150 kW (5-80% 30 minute), BMW iX xDrive40 se oprește la 148 kW (5-80% 31 minute) iar EQE SUV 350+ urcă la 173 kW (5-80% 28 minute).

  • PMC, vineri, 12.05.2023 17:10

    Mno... buuuuun... Deci daca iei SUV sa te duci la Lidl si in jurul orasului, e ok Q8 ETron. La 100.000 de coco... e o afacere de vis. O sa se vanda ca pita calda. :)))