Audi A6

3.0 Diesel Turbo (45 TDI) 231CP 4x4 Aut8 Basic

Motor / Transmisie

5.0

Testul din Portugalia m-a urcat mai întâi la volanul unui diesel pe care îl așteaptă în special clienții români și clienții de flote. Este vorba despre un TDI de 2.0 litri, biturbo, cu patru cilindri, capabil să ofere o eficiență de invidiat (indicativul 40 TDI). Propulsorul garantează 204 cai putere și 400 de Nm, adică resurse decente, dar insuficiente pentru explozia pe care o aștepți de la o asemenea mașină. Mai ales pe autostradă, unde un kick-down al pedalei de accelerație la 120 de km/h nu a impresionat cu nimic.

A doua parte a testului m-a adus la volanul unui diesel mult mai potrivit pentru sedanul din Ingolstadt. Un V6 de 3.0 litri, capabil să livreze 286 de cai putere (indicativul 50 TDI). Este același pe care l-am testat recent și pe Volkswagen Touareg. Și este același pe care clienții îl pot comanda și în versiune de 231 de cai putere (indicativul 45 TDI).

Motorul de 286 de cai vine la pachet și cu un cuplu motor extrem de generos, adică 620 de Nm, disponibili între 2250 și 3000 de rotații. Nu este o plajă extrem de lungă, dar faptul că avem un moment motor atât de generos, face ca Audi A6 să manifeste o poftă neostoită de accelerări bruște. Simți că plecările de pe loc te lovesc blând în moalele capului și te bucuri.

Chiar și la viteze de autostradă, un kick-down sănătos îți oferă explozia de care ai nevoie, senzația aceea de resurse infinite.

Sunetul este destul de bine antifonat și ușor plictisitor. Mi-aș fi dorit un ușor gâlgâit baritonal dincolo de 3000 de rotații. Dar Audi A6 nu este despre asta.

Toate motoarele cu șase cilindri, adică și cel de 231 de cai și cel de 286, dar și benzinarul de 340 de cai sunt asociate unei transmisii automate Tiptronic, cu 8 rapoarte. Este o cutie ZF cu convertizor de cuplu, bine etajată, cu o alternare perfect liniară a treptelor și cu un răspuns bun la retrogradare. Mi s-a părut ușor mai bun decât răspunsul aceleiași cutii pe Volkswagen Touareg.

Modul Sport te ajută să rămâi mereu la 2500 de rotații, adică în plaja maximă de cuplu și îți permite să fii mereu gata de atac: o depășire pe un drum cu o singură bandă.

Și motorul de 2.0 litri diesel are o cutie cu răspuns bun, dar în cazul său vorbim despre un S-tronic cu dublu ambreiaj și șapte trepte.

  • Kirotractor, vineri, 18.05.2018 13:44

    Sincer, nu prea mai văd rostul lui A8 c-un A6 de aproape 5 m, plus practic aceeași echipare cu x ecrănoaie Virtual Cockpit, digi-comm, navi etc. Proporțiile caroseriei par ceva mai reușite vs. A8, dar tot e greu... spre imposibil să-l deosebești de A8 (ori în oglinzi/de la distanță și de A4 sau chiar A5/A7.) În rest, nimic de reproșat finisării / calității percepute, așa că BMW Seria 5 n-are mari șanse să se distanțeze-n statisticile vânzărilor, chiar de-o fi mai *pro-activ* la condus. Nici E-Klasse probabil, așa că status-qvo-ul rămîne cum am stabilit.:-) ...Clar că nu noi chibiții de pe AM, ci cum a stabilit (posibilul după mine) cartelului german al celor 3 atracții irezistibile pentru bănetul parveniților de pe toate meridianele.

  • andrei, vineri, 18.05.2018 14:46

    The jack of all trades, master of none. Cu alte cuvinte, o masina buna la foarte multe lucruri, dar care nu exceleaza la nimic. Poate doar la numarul de ecrane. Totusi vad ca inca schimbatorul de viteze, pedalele si volanul exista fizic, cine stie pentru cat timp. Lucrurile par destul de simple: dinamic, seria 5 ramane de neatins,la confort probabil ca e toata lumea acolo, ca imagine, Mercedes pare de neatins. Audi e cel mai plictisitor dintre cei 3 mari, e probabil pentru nehotarati.

  • sandu, vineri, 18.05.2018 14:51

    cea mai frumosa

  • ztele, vineri, 18.05.2018 16:19

    "Audi A6 nu se pricepe să transporte cinci pasageri. Patru vor călători regește, dar cinci ar putea avea probleme. Există spațiu uriaș la nivelul picioarelor, dar prezența unui tunel central foarte înalt încurcă socotelile celor care vor dori să transporte trei pasageri pe bancheta spate." Dar primeste 5 stele. Lol.

  • babacloanta, vineri, 18.05.2018 17:55

    E-class are 340 cp in varianta 6L... cu 4,9 sprintul la 100Km/h...deci nu vad cu ce ati comparat...cu motorul de 4 cilindri?

  • Arogantul, vineri, 18.05.2018 21:12

    Andrei a pus punctul pe I

  • nume, vineri, 18.05.2018 21:20

    Inca un test plin de amatorism. Cautam sa spunem povesti savuroase, dar uitam lucrurile care conteaza cu adevarat. Daca la fel a fost scrisa si istoria omenirii... Si inca ceva: daca tot s-a ivit, din nou, aceasta oportunitate, de ce este MLB cea mai buna arhitectura a momentului?

  • dan_grc, sâmbătă, 19.05.2018 11:46

    Cei trei constructori germani concurează aproape singuri în această clasă, pe majoritatea piețelor nu prea îi deranjează nimeni, a devenit plictisitor, dar asta este realitatea.

  • Andrei, sâmbătă, 19.05.2018 14:53

    "Sunt puține zone în care mai găsești plastic. Doar în partea inferioară a planșei de bord, la nivelul torpedoului. Dar și acolo el este moale și plăcut la atingere. În rest, descoperi foarte multe zone îmbrăcate în piele și cusute cu ață contrastantă, aluminiu mat, inserții cromate și plastic lucios" Faina contradictie.

  • vianu, sâmbătă, 19.05.2018 15:56

    in Dieselgate nu era "implicat" si acest 3L V6? caz in care titlul este absolut in concordanta cu realitatea.....o lectie de informatica. de care ne putem lipsi

  • S, sâmbătă, 19.05.2018 19:49

    M-am uitat la poze si am citit review-ul, eram sigur ca este A8, citesc la motor ca ati testat 2.0 tdi... m-am tot mirat de cand au pus astia pe A8 2.0tdi, ma uit mai bine, apoi specificati A6 :))

  • @dan_grc, sâmbătă, 19.05.2018 21:11

    In SUA Tesla Model 3 le bate pe toate. Si mai sunt si unele piete asiatice unde Lexus este peste ele.

  • dan_grc, sâmbătă, 19.05.2018 23:21

    @@dan_grc Fiecare dintre cei trei vând, la clasa mare, mai mult decât Tesla în total, global vorbind. Apoi Tesla 3 nu este concurent cu A6 nici în vise.

  • @dan_grc, duminică, 20.05.2018 10:15

    Fiule, nu te impotrivi viitorului. Tesla sunt abia la inceput, nu au capacitati de productie si totusi vand mai mult pe anumite segmente. Corect, nu era vorba de A6, ci de A4, Seria 3 si C Classe care sunt devansate de Model 3 pe piata americana. Ma bucur enorm sa se sparga buboiul german, m-am saturat de masinile lor terne si fara personalitate.

  • dan_grc, duminică, 20.05.2018 10:40

    Se exagerează mult cu aceste comparații, Tesla 3 NU este concurent cu niciun model de la germani, doar la mărime poate, în următorii ani vor veni și concurenții Teslei 3, vom vedea atunci cum va sta treaba, treaba asta este exact ca vechea glumă din popor " sunt cel mai tare din parcare, dar parcarea era goala ".

  • vianu, duminică, 20.05.2018 12:17

    da, interioriul lui Tesla 3 e plin de personalitate, cu un design ce inspira bucuria de a trai si, ce mai, originalitatea intruchipata! ma leshi? PS butoanele de reglare a scaunelor le-ati vazut? anii '80 reloaded

  • Kirotractor, luni, 21.05.2018 09:15

    @nume: Probabil că platforma MLB (Evo) e considerată f. bună fiindcă permite adoptarea a 39 (!) sisteme de asistare a conducerii, cu pînă la 12 senzori diverși. Prea multe după mine, dar asta-i altă discuție. Acu nu știu dac-o fi *cea mai bună* (BMW, Merc dar și Lexus ori Volvo sigur nu-s de acord cu asta :-)). Autorul te-ar putea lămuri mai bine În rest, rămîn la părerea mea - că există totuși un gen de înțelegere / cartel între cei 3 producători germani așa-zis *premium* (repet, urăsc atributul ăsta supra-uzat, deși nu există-n DEX). Mai clar: fiecare e capabil să conceapă mașini cu caracterul... celorlalți, dar s-au înțeles să meargă pe felii diferite. ...Evident că la prețuri comparabile. ;-)

  • @vianu, luni, 21.05.2018 09:44

    Prefer un interior cu butoane din anii 80 unuia de masina germana premium care scartie si se defecteza la cateva luni de la achizitie. DAR ce spui oricum este o mare minciuna, bordul de Tesla este la ani lumina fata de imbatranitele interioare de masini germane. Abia acum la ultimele modele au inceput si ei sa copieze Tesla si sa afiseze display-uri generoase.

  • adi_10, luni, 21.05.2018 10:29

    masina este interesanta si are cam tot ce ii trebuie dar parca tot nu se compara cu E-ul de la Mercedes.eleganta acelei masini este inegalabila.

  • inexorabil, luni, 21.05.2018 12:00

    Domnule Kiro, exact aceeaşi idee am încercat eu deseori s-o reliefez: termenul “premium” este totalmente impropriu în exprimarea automobiliştilor. Tocmai literatura de specialitate îl “ignoră”, dar mulţi jurnalişti “obiectivi” îl îndrăgesc, socotindu-l predestinat exclusiv ghermancelor, motiv pentru care neîndoielnic că năravul va perpetua… Eh, “moroiul” Mafia îşi face din nou simţită prezenţa…autodeconspirată din start, ca de obicei :D Provocarea se constituie însă din ipoteza (parcă din ce în ce mai credibilă) de a avea în vianu un alter ego de nădejde…Oricum, să fie sănătoşi “amândoi” ! Faptul că, din postura sa “de sine stătătoare”, vianu nu-l şicanează pe Dan Grecu are, probabil, darul de a-i induce în eroare pe cititorii scrutători. La urma urmei, adevărul nu pare uşor de dibuit, mai ales în mod static, adică din faţa/spatele tastaturii. Dar indiciile “plutesc în aer”, în pofida "meciurilor" Mafia vs. vianu…Ştiu, ştiu, sunt paranoic. Cu siguranţă însă bătrânul Timp ne va demonstra ce şi cum. Răbdarea este mama virtuţilor… Apropo, mai ţine careva minte cazul Suedezu? “Suedezu” era un “iubitor de Volvo” care profita de propria-i conjunctură artificială pentru a macula Triada. În mod analog, cred că ciocanul vianu este folosit asiduu pentru a deforma nicovala (a se citi: imaginea) VAG; musai VAG, deoarece primul loc comercial al acestuia, cu tot cu tinicheaua Dieselgate legată de coadă, le stârneşte insomnii severe campionilor şi fanilor fiabilităţii ;) Aşa că mai bine staţionezi pe 3 sau chiar pe 4. Şi îi înveţi pe alţii ce minunată va fi “maşina” fără volan şi fără pedale :P

  • vianu, luni, 21.05.2018 12:04

    @@vianu bordul e facut din considerente de economie, de costuri si nu are nici o legatura cu designul. Sa lasam, deci, vrajelile cu '"anii lumina". Si nu copie nimeni interioarele Teslei (o data ca nu au ce copia) si doi, pentru ca ecranele de dimensiuni generoase sunt intr-un trend general si, culmea,o dotare tot legata de economisire. deci.... PS daca tu vezi ceva imbatranit la interioarele lui Audi...pfff

  • pipo, miercuri, 23.05.2018 18:40

    @inexorabil : dom'le ..rasei cu lacrimi la comentariul tau , dar bre'..spun-le bre' mai pe sleau si nu mai imbarliga atata cuvintele ca-mi suci neuronii/ul si-mi incrucisai ochii 5 minute pana citi tot comentariu'..

  • Calingura, miercuri, 23.05.2018 22:13

    Citesc adesea comentariile savuroase si pline de substanta ale unor colegi, cum ar fi chiar Inexorabil si imi dau seama ca fac parte din cei care nu aduc plus valoare sitului. Ce vremuri, ce discutii erau cand Mafia era Mafia. Eu unul sunt dintre cei care nu l-au persiflat dar cred in teoria lui Inexorabil: Vianu este si trebuie sa fie un alter ego al lui Mafia. Dar cine are vechime pe A.M. ar putea remarca ca in timp ce Mafia era mai aprins, mai naiv si mai degraba predispus sa fie luat in tarbaca, Vianu este mai neutru, mai maturi si cu argumente care nu pot fi acuzate decat, eventual, de partizanat onest. Suntem asadar batrani si privilegiati sa asistam sub ochii nostri la transformarea unei generatii. Mie asta imi aduce aminte de Gheorghita, care pleaca de acasa baiat si la capatul unui drum initiatic si periculos, ajunge un barbat adevarat.

  • anonim, joi, 24.05.2018 12:47

    Se construiesc masini tot mai performante iar soselele din Europa sunt complet depasite. Nu poti circula beneficiind de placere, doar cu nervi cauzati de accidente, constructii, trafic ingreunat... Germania este campioana la acest capitol. Orice masina noua din clasa Passat-ului este suficienta pentru circulatia de astazi, in Europa, in conditii elegante. Conduc o masina direct rivala acestui A6 si am senzatia ca am cheltuit cam multi bani pentru, nu prea mare diferenta!!!