Motor / Transmisie
Derulând podgoriile nesfâșite din jurul Collalto, o colină înaltă (după cum o sugerează și numele) în vârful căruia stau ruinele unui castel bombardat de obuzele celui de-al doilea Război Mondial. Așa a început experiența mea alături de noul Audi A4, cel mai nou compozitor aruncat pe scena auto europeană.
L-am cunoscut alături de un nou motor pe benzină TFSI, de 2.0 litri, cu numai patru cilindri, capabil să dezvolte resursele unui bătrân V6. Înmuiat în soarele cald al unei toamne târzii, Audi A4 ne-a cântat arii plăcute, ușor ascuțite și probabil artificial create prin intermediul evacuării.
Un sunet pe care te bucuri să îl găsești la turații înalte, acolo unde publicul trebuie să aplaude de încântare. Și aplaudă. Pentru că resursele motorului te ridică din scaun pe șoselele vălurite din apropierea Veneției. Aplauzi cei 252 de cai putere și un cuplu motor de 370 de Nm. Un cuplu resimțit devreme, încă de la 1600 de rotații, și sfârșit oarecum brusc, ca un simptom asmatic.
Cele șapte rapoarte ale transmisiei S-tronic alternează ariile înalte ale motorului extrem de liniar, pe nesimțite. Ruperile de ritm pe care le oferă modul Sport al transmisiei împrăștie orice urmă de piano și te înscrie într-un allegro din care nu mai vrei să ieși.
E drept că avem acele gâfâieli către finalul plajei de cuplu, însă resursele sunt suficiente pentru a satisface nevoile celor pretențioși.
Pe lângă ariile minunat înșirate la viteze înalte, izolarea fonică a motorului este admirabilă.
arata bine, nu am ce zice, sunt convins ca se si conduce foarte bine, dar am impresia ca exemplarul de test sare lejer de 50 000, cu atatea optionale cate are. si daca nu le pui pe alea masina arata destul de sec si in interior si exterior, cand o sa aiba faruri si stopuri fara led, jante mai ieftine, fara artificii de design, in interior fara ecrane ...