Motor / Transmisie
Pentru a putea juca la o echipă de talia lui Manchester United trebuie să fii inimos. Şi Cruze SW este inimos. Ne-am convins de asta pe drumul către Cluj şi înapoi. De unde vine această dăruire? Din ceea ce se ascunde sub capotă, adică un motor turbo, de 1.4 litri, garnisit cu o tehnologie şi un echipament care îi permit să se antreneze la cel mai înalt nivel.
Modelul este dispus la efort încă de la turaţii reduse, cuplul motor fiind livrat de la 1850 de rotaţii. Cei 200 de Nm pot părea însă prea timizi în condiţii de solicitare maximă, astfel că noul Cruze SW trebuie să mai lucreze puţin la condiţie fizică. Cei 140 de cai sunt însă generoşi şi se simt după ce acul turometrului ajunge la 6000 de rotaţii.
Aşadar, talent există şi poate fi exploatat cum se cuvine. În situaţii de solicitare maximă însă, cuplul ar putea părea insuficient.
Inimos, inimos, dar un jucător trebuie să fie şi gata să schimbe tactica de joc rapid. Pentru asta, Cruze SW vine cu o transmisie manuală care te ajută mult prin etajarea bună, destul de precisă, dar cu o cursă ceva cam lungă.
Şi pentru că orice jucător profesionist trebuie să fie disciplinat, Cruze SW nu putea face excpeţie. Maşina este foarte tăcută, motorul fiind bine antifonat.
-
Andy, marţi, 16.10.2012 14:38
Pe langa noile motoare (1.4 turbo si viitorul 1.7 diesel) marea evolutie este renuntarea la tapiteria textila de pe bord care nu era practica din niciun punct de vedere. Chevrolet merge pe un drum bun.
-
Dorin, marţi, 16.10.2012 14:47
Dragi internauti, daca ne luam dupa AM, designul la aceasta masina este ´´neobservata´´!!! Asta dupa ce noul Civic are ´´design sters´´. Iar VW Jetta are la coolness effect ´´interesanta´´!!!!! Slava Domnului ca NU sinteti subiectivi!
-
Giga Motors, marţi, 16.10.2012 15:14
Admit ca ar fi trebuit un cuplu motor mai mare, deoarece, daca destinezi acest combi excursiilor cu familia, s-ar putea sa ai nevoie pe portiuni mai dificile de teren......Dar nu sunt de acord cu reprosul de inghesuire a butoanelor pe tabloul de comanda; mie mi se pare ca bordul formeaza o imagine de ansamblu foarte disciplinata, "aero" si reconfortanta. Mi-as lua-o si eu, avand in vedere pretul decent si dotarile opulente. Nu conteaza ca, pentru noi, este adusa din Coreea de Sud, nu din SUA. Oricum, este clar ca Chevrolet (inclusiv versiunile non-americane) se plaseaza pe un val ascendent, putin mai inalt decat Opel......Sincer, fiindca nu agreez 100 % din curtea nemtilor decat noua Astra, iar pe Malibu si Regal le socotesc mai stilate decat Insignia, poate ar fi cazul (si se aud multe voci in acest sens), desi nu mi-ar placea (doar am militat recent pentru pastrarea firmei in cadrul GM), ca Opel sa fie pasata altui concern, daca s-ar achita pretul de rigoare, care sa includa si datoriile, evident......Cu banii primiti (evident, peste 1 miliard de euro), s-ar putea impulsiona si mai abitir revolutia calitativa a lui Chevy......Dar, daca Opel nu se va vinde, foarte bine si asa, insa eu cred ca trebuie concepute alte motorizari Diesel, on-house (nu Fiat, nu Isuzu, nu PSA sau ce alte cazaturi mai are de gand GM sa adopte), chiar daca acestea ar implica automat niste investitii costisitoare......Astazi, lumea vrea Diesel in draci, dar il vrea puternic in primul rand, nu doar economic si cat mai putin poluant, ori TDI pare indetronabil la intreaga scala de parametri, mai ales ca VAG a pus laba de MAN, regele Diesel all-time, care isi va plasa toata priceperea in slujba noului stapan......
-
bogdanm, marţi, 16.10.2012 16:03
@Calingura Multumim ca ne urmaresti. Stim ca esti un user care activează de mult timp pe site, aşa că se cade să mai oferim încă o dată câteva lămuriri despre notare. Mereu s-au născut probleme la acest capitol şi sunt sigur că se vor naşte şi pe viitor. Trebuie să cântărim interiorul unei maşini în linii generale şi nu particulare. Calitatea plasticului contează şi el foarte mult. Însă nu atât de mult încât să determine întru totul nota interiorului. Trebuie să luăm în calcul şi spaţiul pe care îl oferă maşina, portbagajul, lizibilitatea instrumentelor de bord, confortul scaunelor şi, de ce nu, designul. Comparaţia ta cu modele de genul Lexus IS şi Mercedes E-Klasse nu este tocmai potrivită. Sunt modele premium, din clase diferite. Când vom compara plasticul unui Lexus nu ne vom raporta la Chevrolet Cruze. E logic, nu? Ne vom raporta la BMW, Audi, Infiniti şi Mercedes. Chevrolet rămâne să fie comparat cu ceilalţi constructori de volum. Sper că am lămurit problema notării şi că nu vei mai considera părtinitor acest sistem. Mulţumim încă o dată că ne urmăreşti.
-
., marţi, 16.10.2012 16:15
cruze-urile astea sunt ca cielo-urile de alta data, te tin cat de cat 150 de mii de km dar porma se dezmembreaza usor usor... mai bine altceva
-
. @ calingura, marţi, 16.10.2012 16:16
o mica curiozitate daca nu te superi, tu chiar ai un cal in gura (calingura)?
-
antonny, marţi, 16.10.2012 16:22
AM cat ati explotat acest motor ????ati declarat un consum mediu 6,4 % iar pentru clio cu motor de 0.9 tce exploatat la maxim sportiv 8.5 %si normal 6 % .......si atunci putem sa spunem ca acest motor e excelent ????ce consum are megane 1.4 tce 130 cp ???
-
mntsn, marţi, 16.10.2012 18:19
@Giga Motors Ma bucur ca a mai ajuns cineva la concluzia mea (cu atat mai mult cu cat opinia imi este impartasita chiar de un fan al GM, poate singurul declarat de pe acest forum) si anume aceea ca marca Opel/Vauxhall trebuie sa dispara (eu am mai zis si de Buick si GMC si de multe alte marci apartinand altor constructori si care aglomereaza piata inutil si fara mari rezultate, dar poate despre asta vorbim altadata). GM trebuie sa aiba curajul sa se prezinte global cu o singura marca, cea reprezentativa pt ei si anume Chevrolet, mai ales ca pe o piata importanta cum este EU, Chevy incepe sa aiba priza din ce in ce mai buna iar in aceeasi masura Opel se duce la fund. Nu inseamna neaparat ca masinile Opel nu sunt bune, dar mult mai transparent ar fi sa le vanda sub marca Chevrolet si sa integreze gamele de modele ale Opel si Chevrolet intr-o singura oferta articulata, fara suprapuneri de modele care baga clientul in ceata, renuntand odata pt totdeauna la furtul caciulii intra-companie.
-
Adm, marţi, 16.10.2012 20:00
Care Chevrolet frate......e Daewoo toata ziua. Se rascolesc Chevelle, Impala, Nomad, Bel Air, cand vad modelele din zilele noastre. Nu arata rau, chiar imi plac pe alocuri, dar sigla nu e de acolo. Globalizarea asta bat-o vina :)
-
tavone, marţi, 16.10.2012 20:16
intreb si eu... acest motor nu e identic cu cel de pe astra? daca da, cum naiba de e mai sprinten acest SW decat astra j hatchback? 9.5 cruze fata de 9.9 astra...daca nu gresesc
-
Calingura, marţi, 16.10.2012 20:32
Catre redactie: - comparam pe clase de marimi? - comparam pe clase de buget? Oricum ar fi tot sunt prea apropiate notele intre modele. De exemplu pe clase de buget ar insemna ca avem pretentii extrem de ridicate si orice mica problema inseamna declasare. Astfel la capitolul consum exista diferente enorme intre seria 5 hibrid si Lexus GS hibrid. Atat de mari incat seria 5 ar primi 3 stele iar GS 5 stele. Sau la capitolul portbagaj Infiniti M hibrid ar primit 3 in timp de GS tot 5 Sau capitol scaune seria 5 primeste 5 stele in timp ce Lexus GS maxim 4 pentru ca are banchetele mai scurte. Si ca sa se supere fanii mai extremisti tot la clasa premium Clasa C ar merita 3 stele pentru materiale in timp ce A4 sau IS ar primi 5. Diferentele sunt enorme si vizibile de la 1 metru. La o adica nu ma intelegeti gresit: cainii latra caravana trece. Dar pentru cineva care poate chiar cauta o masina dintr-o anumita clasa testele sunt foarte confuze. Toate masinile non premium au intre 3,9 si 4,2 iar cele premium peste 4,3. Si ca sa dau un exemplu concret si germanofil: Passat Variant 4,1 iar Cruze SW ....emotii...tot 4,1. Nu bate la ochi? Si nu imi spuneti ca sunt clase diferite pentru ca Passatul e beton dar nu e premium.
-
Calingura, marţi, 16.10.2012 20:34
catre @ calingura: :) nu mi-a dat prin cap combinatia. eu o vad Ca Lingura
-
Giga Motors, marţi, 16.10.2012 20:37
@mntsn, este nu just, ci foarte just ceea ce sugerezi tu :) Dar sa stii ca ratiunea ucide pasiunea, ca de obicei......Eu sunt fan GM, intr-adevar, dar unul sentimental, din pacate :D Nu ma pot schimba, nici daca as vrea......rational. Mi-am construit cu grija aceasta expozitiune ca sa te asigur ca, totusi, eu inclin afectiv spre o categorie distincta din familia GM, Pontiac-Buick-GMC. Acum sper sa intelegi limpede ca nu pot accepta disparitia ei deliberata (evident, nici a lui Cadillac)......A, da, Opel este alta mancare de peste. Sa stii ca "pensionarea" lui Pontiac (un monument de sportivitate, usor de tunat si extrem de original in conceptii), prilejuita de falimentul sau de joaca de-a falimentul din 2009, m-a intristat peste normal. Stiu, stiu, nu mai era deloc rentabila, cum nici regretatul Oldsmobile nu mai facea demult mare branza si cum nici Buick si GMC nu sunt fac in prezent, dar pe ultimele doua pomenite grangurii GM le-au lasat in viata in primul rand din considerente emotionale, ambele fiind cu vreo 25 de ani mai vechi decat Pontiac. OK, intuiesc ce vrei sa zici: deoarece Chevy incepe sa ia un avans considerabil fata de celelalte marci GM, ar trebui, "logic", ca aceste "celelalte" sa fie trimise la plimbare doar fiindca nu "produc" suficient malai......Si ai enorm de multa dreptate, nu ma sfiesc sa recunosc ce-i al Cezarului: Chevrolet a fost, este si va ramane mereu stindardul de imagine al GM, dar si etalonul de calitate al concernului, se subintelege. Dar gandeste-te si la modul urmator: intr-o familie cu multi frati, chiar daca numai unul sau, hai, doi (ma refer si la Opel), ar fi destepti si ar atrage stima din partea societatii inconjuratoare, nu inseamna ca tatal nu trebuie sa-si iubeasca si ceilalti fii......Exact cum le este dat lor din nastere sa fie: mai prostuti, mai pricajiti, mai ezitanti, mai puturosi, mai pagubosi. Poate analogia mea este deplasata, comparand mere cu pere, adica fiinte umane cu entitati juridice, dar asta e, nu te lasa pardalnica de inima sa renunti la ei, la fratiorii astia care "aglomereaza inutil piata, fara mari rezultate" :) PS: Urmatoarea mea tinta personala este un Buick Riviera 3.8 V6 173 CP. Un "dinozaur" al unor vremuri apuse, de! dar conteaza ca eu il vreau oricum :) Multa bafta, @mntsn, esti (nu doar pari!) un partener interesant de discutii ! Pacat ca n-am identificat prea multi pe aici de aceeasi factura......
-
mntsn, marţi, 16.10.2012 20:55
Iti respect opinia, dar mi se pare absolut deplasata , referitor la disparitia opel. Mie opel mi se pare marca cu cel mai bun raport calitate pret dupa piata pe orice segment. De astra nu mai zic ca este cea mai buna din clasa ei. Cruze este pozitionat ceva mai jos decat astra iar daca te deranjeaza atat de mult " ca baga clientii in ceata" nu inteleg cum nu te inteapa la ochi situatia vag cu golf, leon, octavia / polo , ibiza, fabia ? acolo nu mai e canibalizare ? G.M. face foarte bine ceea ce face pentru ca sunt clienti care agreeaza opel dar nu si chevrolet si invers (precum esti tu) si astfel acopera toate nisele
-
antonny, marţi, 16.10.2012 22:23
@tavone ......da e acelasi motor care e si pe astra .....uita-te si la renault clio 1.5 dci 90 cp consum mai mic fata de sandero care acelasi motor ,si aproximativ aceeasi greutate diferenta de 50 kg
-
Giga Motors, marţi, 16.10.2012 23:32
@mntsn, stai putin, sa nu incurcam borcanele: nu vreau de fapt sa fie vandut (in nici un caz disparut!) Opel, ci doar am sugerat ca ar fi o idee de rezerva si doar daca pierderile ar spori alarmant pe parcursul anilor viitori, desi sper ca GM va sti sa gestioneze promisiunea lansata pentru urmatorii 10 ani. Pana la urma, Opel inca absoarbe bani frumosi de la clientela. Deci am folosit conditionalul in privinta unei eventuale instrainari a marcii germane. Asta ca sa intelegi ca gandesc si flexibil, nu ma cantonez exclusiv in preferinte romantice. Stii si ca am subliniat, nu o data, ca Opel si Chevrolet trebuie sa actioneze in tandem pe taram european, chiar daca circumstantele economice actuale le obliga sa-si incruciseze tehnologiile si platformele (globalizare, canibalizare, cum s-o numi, n-avem ce face !). Imi place sincer Opel, stai linistit, dar in mod selectiv - ma vad nevoit sa repet: Vectra B, Insignia si noua Astra. M-ai inteles putin gresit la ultimul meu post, dar acum cred ca ne-am lamurit ! Pomeneai de situatia VAG. Vreau sa evit subiectul, deoarece i-am promis lui dan-grc ca nu ma voi mai exprima despre "triada", ramanand valabile pozitiile mele anterioare. Sigur ca da, raportul excelent calitate-pret o recomanda din plin pe Opel pentru a focaliza atentia pietei, dar vezi tu, lumea a cam fost indoctrinata......si nu mai comentez in plus, poate il enervez pe dan-grc, care o fi si el mahnit dupa caricatura de meci cu Olanda :(
-
Adm, marţi, 16.10.2012 23:32
Am si eu o intrebare pt Automarket, respectiv B Mirica.....motorul nu e de productie Fiat? Stiu ca GM colaboreaza cu italienii la motoare, iar Fiatul are 1.4 (aprox 1360 cmc ) si 140 de cai. La fisa tehnica vad 1362cmc.....deci o puternica asemanare.
-
@mntsn, marţi, 16.10.2012 23:47
Astra nu e cea mai buna din clasa ei, reno nu e cea mai tare marca, poate prima dupa Dacia de la coada, passat nu e masina suprema, si bmw-ul nu e bmw, mai ales ca 70% din bmw-urile de la noi sunt puse in dificultate la un mers alert de un logan 1.6 16v pentru ca nu au cp la kg lor. m-am saturat de stereo-tipuri si meltenisme de la propietari de masini care ieri aveau dacie si azi au astra g caravan gri nemetalizat sau reno cu greierasi. Incetati sa credeti ca ce aveti voi e cel mai bun si ganditi obiectiv.
-
Giga Motors, miercuri, 17.10.2012 00:06
@Adm, imi permit sa-ti raspund eu primul: nu, motorul in cauza n-are nici o legatura cu Fiat (in schimb, CDTI-ul lui Opel si fostul TiD de la Saab provin pe filiera clara Fiat, adica strict motorizarile Diesel), ci apartine familiei Ecotec. Slava Domnului, GM inca isi prepara in-house motoarele pe benzina, de buna calitate si fiabile. Ce va urma dupa ce s-a imbarligat (si) cu PSA......nu ma intereseaza !
-
Giga Motors, miercuri, 17.10.2012 00:27
Drace, cred ca am fost indus in eroare ! Ce inseamna sa nu casti bine ochii......De-abia acum observ ca exista un user "mntsn" logat si un "mntsn"......nelogat. Cel logat militeaza pentru marginalizarea lui Opel, dar cel nelogat mi-a atras atentia ca acest lucru nu trebuie sa se intample ! Eu am crezut initial ca este vorba de una si aceeasi persoana si ca, intretimp, s-a razgandit brusc, dar, judecand dupa logica primara, altcineva s-a folosit de id-ul celui logat ca sa ma zapaceasca pe mine de creieri, deoarece contradictia ideativa dintre abordarile celor doi useri este evidenta ! Oricum, cred ca i-am dat o replica demna falsului mntsn......Si imi cer scuze fata de realul mntsn daca l-am suspectat de confuzie. Este vina mea ca n-am vazut un indiciu elementar......Toate cele bune!
-
commodore, miercuri, 17.10.2012 10:11
Imi place foarte mult Cruze SW,e o masina frumoasa si bine proportionata.Chiar daca e fabricat in Korea,se respecta niste standarde de calitate si chiar nu e cazul sa-l comparam cu Cielo si alte balarii d-astea. Imi plac modelele de la Opel,dar le prefer pe cele de la Chevy si nu pentru ca sunt mai ieftine. Salutari pt Giga Motors.
-
dan_grc, miercuri, 17.10.2012 11:37
@Giga Nu ti-am spus sa nu mai vorbesti de VAG si nici de "triada" in sensul ca eu as fi aparatorul lor si ca ma supar, am spus ca am o "treaba" cu Bmw, nu cu "triada":)
-
dan_grc, miercuri, 17.10.2012 11:49
@@mntsn Sa gandeasca obiectiv ca tine?:) Ce-mi place de cei ca tine care arunca in stanga si-n dreapta , dar macar exista obiectivism. Pai spune tu care marci sunt bune , sa stie lumea, sa nu mai creada unul cu-n 320d de 163 de cai ca-i mai bun decat Logan 1.6 16v, vorbind strict de acceleratie, ca la asta te-ai referit probabil, sau te refereai la o pisicuta obosita din "89 , 316i, si-ai ales si varful de motorizare de pe logan si gata, 70% nu sunt in stare sa se tina dupa el:), astra g caravan ce are? pe langa faptul ca nu se tine dupa logan 16v. Cel mai bine era sa spui ce marca ai tu, sa vedem pe unde te situezi, daca esti indreptatit in ceea ce spui, sau doar esti penibil.
-
Giga Motors, miercuri, 17.10.2012 12:18
Salut, Dan! OK, no problem, si eu te-am asigurat ca noua mea viziune despre "triada" este aceasta: VW-Audi-Skoda :P Stiu ca esti catranit de introducerea inoportuna a tractiunii fata la BMW, dar n-avem ce face, va trebui sa suportam un secol al "inovatiilor" care ne va sili sa asistam la metamorfoze nefaste ale marcilor pe care le indragim uneori cu patos......Si totul numai de dragul ralierii la "noile standarde" si cu gandul febril non-stop la gramezile de bancnote care sa fie impachetate ca baloţii......Doamne apara si pazeste ! PS 1: vezi ca @mntsn cel nelogat este doar un impostor, l-am demascat eu mai sus, deci n-are nici o treaba cu userul logat ! PS 2: va trebui sa-mi fac si eu cont pana la urma, ca sa evit eventuale situatii hilare precum cea careia i-a cazut victima mntsn......dar ma voi loga fix pe 1 ianuarie, asa mi-ar placea mie :) PS 3: Salutari cordiale si tie, commodore!
-
@dan_grecu, miercuri, 17.10.2012 13:10
´´...spune tu care marci sunt bune?´´ Sa intelegem de aici ca BMW, dupa tine, e cea mai buna, nu? :)))) Prietene, faptul ca ai reusit dupa niste ani sa cumperi un BMW la mana a saptea, nu poate sa denote decat o mica frustrare interioara pe care evident nu ai depasit-o. Iar dupa mintea ta necoapta ,BMW-ul tau echivaleaza cu posesia unui Ferari. Nu vreau sa te instristez, insa lumea ii compatimeste pe astia mici cu aere teribiliste, sapca in cap, training suit si manelele la maxim.
-
dan_grc, miercuri, 17.10.2012 13:26
N-am spus asa mai obiectivule, te-am intrebat sa spui tu care este cea mai buna dupa tine, ca vad ca sunt multe praf dupa parerea ta. Faci parte din lunga lista de frustrati care nu poate trai din cauza Bmw-urilor, training port cand joc fotbal doar. Nu vreau sa speculez acum sa-mi sara in cap posesorii de Dacia, dar probabil ca ai un logan 16 v care merge pe inserate cu pozitiile chioare ca 2 lumanari plapande si cu proiectoarele de ceata aprinse, probabil si xenon, si care a facut la semafor niste posesori de Bmw care nici nu stiau ca te intreci cu ei. Spune tu care este o definitie a frustrarii mai aproape de realitate, atacurile tale sau explicatiile mele? Hai sa-ti spun eu care este cea mai buna, cea mai buna "este mai multe", dar cel mai frustrat este unul singur, si nici nu este compatimit.
-
@dan_grecu, miercuri, 17.10.2012 13:40
Tu judeci oamenii dupa masina condusa? Sa inteleg ca daca as avea logan, nu as avea dreptul sa iti dau replica, nu? Ca sa te linistesc, am o Ibiza din 2007. Si ca sa te linistesc si mai bine, eu sint o alta persoana decat ´´@@mntsn´´. E plina tara de cocalari, dar aici discutam despre masini, nu impresii, valoare si liniutze.
-
dan_grc, miercuri, 17.10.2012 13:59
Nu ma, tu judeci dupa masina, si semneaza-te daca nu vrei sa fii confundat, ca daca ai sarit asa in sus" cu spune tu care e cea mai buna" esti la fel ca cel cu care ai fost confundat, de fapt tu ai fost chiar mai pornit decat @@mntsn.
-
mntsn, miercuri, 17.10.2012 14:15
@Giga Motors Mda, probabil lipsa de inspiratie sau un copy-paste nefericit l-a facut sa posteze sub numele meu. Si da, ar fi bine sa avem toti conturi si sa postam logati, asa cum ne sfatuia si un alt user caruia ii resimtim lipsa, dar care stiu ca ne urmareste in continuare, asa cum a promis. Referitor la primul tau reply catre mine (la celalalt nu fac referire, deoarece inteleg ca ai fost confuzat :)) vreau in primul rand sa-ti multumesc pt aprecieri si in al doilea rand sa te asigur ca te inteleg perfect, dar desi nu ne place, va trebui sa ne adaptam, altfel vom ajunge fani ai regiei de transport in comun, ai mersului pe jos sau prietenii taximetristilor. De acord cu ce a insemnat Pontiac si cu toata mostenirea motorsportului in declinare profesionala sau civila (variantele sportive ale Chevy) sau Oldsmobile si Buick pt design respectiv suspensia super-confortabila a unui Roadmaster, dar daca acesti "copii" se dovedesc a fi risipitorii familiei...asta este, s-au mai vazut cazuri de renegare :) , mai ales ca spre deosebire de noi, fanii, in business, in randul factorilor de decizie nu prea e loc de astfel de sentimentalisme, ci doar "malaiul" conteaza. Idem pt Opel/Vauxhall: este total inutil sa tot pompeze bani in aceasta gaura neagra cand Chevrolet, marca de baza a grupului nu este suficient promovata si pusa in valoare, ba chiar sabotata de eforturile de a pune in geam o marca care trage sa moara. Si in al doilea rand nu trebuie sa le fie rusine cu marca Chevrolet in Europa, deoarece chiar si ei, in dealership-uri o promoveaza ca o alternativa low cost a Opelului, o absurditate dpmdv. Ford vinde Ford peste tot in lumea asta si ii merge bine. GM de ce nu s-ar prezenta cu marca de baza peste tot? Ce as face eu daca as fi factor de decizie in GM spre insanatosire financiara si a imaginii: marcile Opel/Vauxhall, Buick si GMC nu vandute, ci inchise, suprimate, retrase si toata atentia si fondurile astfel salvate sa mearga catre Chevrolet si catre Cadillac, marca de lux a grupului, din pacate foarte stearsa chiar si in US, de restul lumii ce sa mai zic. Insignia e Malibu, Astra e Cruze... samd, deci nu se pierde nimic. PS: Imi mentin opinia de "curatenie de marci" si pentru alti constructori, nu doar pt GM, asta ca sa raspund si user-ului care s-a folosit de identitatea mea mai sus. @Giga: Mult succes, sper sa gasesti un Riviera asa cum iti doresti, bine spus "dinozaur" al acestor timpuri !!
-
dan_grc, miercuri, 17.10.2012 14:25
"Prietene" , ai o gandire mult prea simplista, acum spui ca vorbim de masini in general, acum o dai pe manele si idei de 2 lei, putine si fixe, eu am raspuns unui frustrat si se pare c-a iesit altul la suprafata, deci cine a atins pe cine? te-ai simtit tu lovit in ce i-am raspuns lui @@mntsn? Eu vorbeam la general, nu de masina mea neaparat si a sarit obiectivul din tine cu o singura idee si aia proasta. Hai sa incheiem aici, tara asta este plina de manelisti si cocalari, asa e, dar si de limitati ca tine , de snobi, de ipocriti. Eu zic ca esti in a 2-a categorie, la fel de rau zic eu ca prima.
-
@dan_grecu, miercuri, 17.10.2012 14:45
Prietene (fara ghilimele) esti mult prea vocal. Iar filizofia nu te prinde bine, crede-ma ca dai cu bata in balta. Reciteste-ti cometariul care a declansat intriga din discutia asta, de la distanta si o sa vezi ca imi dai dreptate. Nu ma cunosti si nu poti sa imi dai definitii. Insa, tu, imi pare rau sa-ti spun, ai toate simptomele omului simplu. Ala de a dat bacu anu asta. Si anul trecut.
-
@commodore, miercuri, 17.10.2012 14:46
Dupa cum vorbesti despre Cielo, cred ca esti un copilas de abia scapat de pubertate. Cielo e fix un Opel Cadett modernizat, si la data lansarii lui in 95 satea langa celelalte compacte europene la fel de bine cum sta si Cruze astazi. Imi aduc aminte ca "era masina de director" pentru Romania la vremea respectiva parea " un fel de Mercedes" (fara nici o ofensa adusa marcii germane). Si despre Matiz pot spune lucruri similare pt momentul aparitiei lui, dar lumea ori nu stie ori a uitat. Ca firma a intrat in dificultati, ca Romania a produs Cielo pana de curand si si-a bagat coada in optimizarea masinii pentru vanzare asta e alta poveste
-
@dan_grc, miercuri, 17.10.2012 17:14
ideea era doar ca romanii isi lauda masinile aiurea cand ele sunt niste masini banale, comune ca oricare altele... cand ai cine stie ce masina poti sa zici ca a mea e cea mai tare, dar cand ai o masina scumpa, buna te auto-educi si iti trece cheful sa te lauzi singur, altfel nu ai mai face bani de masina scumpa daca ai fi cioban si ai merge si tu ca ceilalti cu un bmw din 2000 toamna sau un golf 4. aici nu conteaza ce masina ai tu, eu sau altul, conteaza mentalitatea romanilor, de melteni, ei au opel astra g caravan sau bmw 318i din 99 si se lauda cu ele, numai la noi vezi asa ceva
-
Giga Motors, miercuri, 17.10.2012 18:39
@mntsn, stii ce mi se pare nostim? Stii cate marci avea GM in portofoliu prin 2000, cand inca mai palpaia Oldsmobile? O gramada! Uite ca, intr-un fel sau altul, dupa 10-12 ani, s-a produs acea "curatenie" imperioasa pe care o invoci. Numai ca, inevitabil, si fanii acelor marci disparute a trebuit sa fie sacrificati......sentimental. Mie imi place Buick de peste 20 de ani, din copilarie, dar, neexistand o retea pusa la punct in Europa ca sa fie oferit direct spre vanzare celor dornici, m-am multumit atata amar de ani doar sa salivez si sa-mi inchipui, atunci cand am avut pe mana o ieftinatura de Chewoolet, ca ar fi......tot aia, ca doar era vorba de aceeasi mamica; nu, n-avea cum sa fie......Da' bine ca mai exista cate un "mobile.de"; n-am pomenit pe nimeni sa se planga de SH-uri luate de la nemti. Este important sa lupti pana la capat, indiferent de obstacole, pentru o idee care simti launtric si constati practic ca te defineste......Poate ca stricta necesitate impusa de capriciile pietei globaliste va determina GM sa aprobe ramanerea in viata doar a lui Chevy (care sa preia inclusiv sarcinile lui Opel, Holden si GMC) si Caddy (care sa adopte si caracteristicile lui Buick, adica sa mizeze si pe lux, si pe superlux), cum avansezi tu, dar realitatea mea intrinseca nu va suferi nicicand modificari ideative si nici volitive......De! eu "evoluez" defazat fata de lume si aceasta stare voluntara ma maguleste pana la orgasm :D ......S-auzim de bine! Mafia, iar ai aparut pe firmament, ma loaza ?! Tiiii, te tii dupa om ca raia......AM, aplicati odata procesul imperios de DDD, ca murim aici asfixiati :)
-
titi cui, joi, 18.10.2012 14:11
@giga motors. eu inteleg ca-ti plac masinile americane, mai ramane sa mergi cu vreuna si iti vei schimba parerea. opel e un mare bonus pt gm fiindca a mai europenizat in sensul bun masinile americane. chevrolet e f ok ca e un opel mai ieftin, fiind la baza opel. daca ramanea strict made in america nu avea mare cautare in europa. si da am mers cu tahoe, escalade. nu de alta dar astea se gasesc pe la noi. interioare prost realizate, inclusiv la escalade, lmbinari proaste, materiale de anii 90 la interior, comportament rutier de barca la propriu, consum urias, performante extrem de modeste pt capacitatea motorului.sg ok mi s-a parut cherokee modelul nou, desi la interior nu e cine stie ce-la fel plastic mult de calitate indoielnica, dar faptul ca beneficiaza de vechea platforma mercedes si de motoare europene diesel se simte. deci muuult sub masinile europene, care or fi anoste si previzibile dar si mult mai avansate tehnologic.
-
Giga Motors, vineri, 19.10.2012 00:02
Minti, cuiuletule! Dar minti cu cinism si rautate! Nu esti analist auto de specialitate ca sa califici "americanele" cu precizie laser, OK? Mediumule, stii tu ca eu nu m-am urcat in nici o "americana"? N-am inceput decat cu un Buick din anii '60, expus de amorul artei la un service. Originalitate, eleganta, stil, prestanta......clasa! Din Europa, doar eternul Merz mai cunoaste aceste trasaturi aparte......De mers, am umblat destul cu Aveo ca masina personala, construita in Extremul Orient, desigur, dar cu tehnologie 100 % americana, ca orice produs GM Korea. Cutia de viteze parea sub orice critica (na, mai gresesc si inginerii si/sau muncitorii si/sau testerii, ca n-or fi roboti......deh, factorul uman!) , dar masina se "infigea" curajoasa la drum, iar consumul era......ţuţ. Bineinteles ca te-ai auto-desconspirat usor in legatura cu ce anume te intereseaza la o masina: "performante MODESTE pentru capacitatea motorului"......Adica, zi-o mai pe romaneste: cai-putere "fara numar", viteza maxima in draci si cat mai putine secunde de la 0-100 km/h, nu? In viziunea ta standard, inflexibila, daca cilindreea unui motor este voluminoasa, atunci ar trebui "automat, fara discutii" sa transforme masina detinatoare in naveta spatiala !......Vai, ce rapid pot fi "cititi" zdrahonii subculturii auto obisnuite de pe la noi, mai ales ca, de regula, se dau singuri in vileag...... Tu confunzi Opel cu fosta GM Europe......crezi ca cele patru marci de peste Ocean ale lui GM "invata meserie" de la Opel ! Uiti ca motorizarea cea mai larg folosita acum in cadrul intregii corporatii este Ecotec, care reprezinta o colaborare inginereasca intercontinentala, la care au fost invitate inclusiv Opel si Saab! (de fapt, ideea primara a venit de la suedezi in anii '80). Fabrica din Russelsheim nu produce decat o parte infima din motoarele pentru Opel, majoritatea fiind turnate in Tennessee (SUA) si Port Melbourne (Australia) - benzinarele / la Incheon (Coreea de Sud) si la fabrica Isuzu din Polonia - Diesel-urile (brevetate prima data de Fiat Group). Niet kultur...... Europenele avansate tehnologic......La nivelul anilor '80, cele mai avansate tehnologic modele din lume (cam prea avansate pentru ritmul progresist al acelor timpuri, dupa parerea specialistilor de atunci) erau doua: in Europa - Saab 9000 CD, in SUA - Buick Riviera 7th gen. De atunci, nu s-au mai pomenit "decalaje" de o asemenea maniera, totul evoluand "proxima liniar si la unison"......Logic, "cei trei crai germani" n-au frapat nici la timpul mentionat, nici acum, astfel incat sa lase "muuult" in urma puhoiul concurential, clar? Interioare proaste la un Cadillac ?! O fi avut alte bube in istorie Caddy, dar nu panoul de comanda, nu confortul pasagerilor, nu ergonomia, niciodata.......Dimpotriva ! Tu observi ca multe fraze eu mi le incep cu formula recomandata "eu cred ca......" ? Daca te-ai fi pretat si tu macar o data, sigur nu te-as fi contracarat ! Plastic ieftin si de calitate slaba? Hopa, sigur n-ai idee pe la cine abunda?...... Consum exagerat? Ia incearca, de pilda, un Audi S8 6.0 W12, un Mercedes S600 5.5 V12 sau un BMW M5 5.0 V10, dar ca simplu amarastean, sa vezi cum te aduc urgent in sapa de lemn ! Inspira-te de la mine, care "iau la ciomagit" chiar GM cand am impresia ca-si bate joc de proprii sai fani, nu zabovesc in acest sens! Ce vreau sa subliniez cu acest sfat amical? Daca vrei neaparat sa detractezi o marca si pe slujitorii ei si/sau continentul care o gazduieste, priveste multilateral, nu te limita numai la ceea ce-ti repugna tie, altfel risti sa devii, fara sa-ti dai seama, un rob al extremismului subiectiv! Pe care nici un om cat de cat lucid nu-l poate lasa necombatut, nicicum, niciunde si nicicand......
-
@Giga Motors, vineri, 19.10.2012 14:04
Mister, mai usor cu americancele astea. Daca ai ajuns vreodata pe la americani o sa vezi ca ele isi au locul lor acolo, foarte bun. Intre standardele lor. Aici se potrivesc ca nuca in perete. Zice bine ´´titi cui´´. Nu zice nimeni sa nu iti spui punctul de vedere, dar incearca sa accepti ideea ca marea majoritate a europenilor vor calitate, nu cantitate.
-
Giga Motors, vineri, 19.10.2012 15:38
Fii atent aici, fiindca m-ai starnit cu vorbirea ta in dodii......Calitate? Daca ai rabdare, iti servesc niste concepte teoretice despre calitate, dupa care poti sa tragi singur concluziile......Trebuie deci sa abordez acest subiect de pe pozitii abstracte, ca sa intelegi semnificatia acestui termen devenit astazi alunecos ca un ţipar...... CALITATEA = ansamblul de proprietati si caracteristici ale unui produs sau serviciu care ii confera acestuia proprietatea de a satisface nevoile exprimate sau implicite (ale "majoritatii europenilor", dar si ale mele, europeanul pro-american!) CALITATEA ASIGURATA - calitatea care rezulta pe baza unui program unitar care cuprinde toate activitatile de control ale calitatii (masurare, testare si actiune corectiva) - variaza cu timpul, taindu-si obligatoriu o felie babana din dansul, nu-i asa? dar cum time is money, cate fabrici auto chiar se dedica "asigurarii" calitatii?...... CALITATEA CERTIFICATA - valorile proprietatilor produsului, avizate de un organism independent (compus din specialisti care dovedesc asumarea obiectivitatii) care atesta capacitatea produsului de a fi fabricat la un anumit nivel de calitate (caracteristicile materialelor folosite, modurile de asamblare, imbinare si finisare etc.) CALITATEA COMERCIALA - punctul de vedere al consumatorului, influentand decizia acestuia de a cumpara produsul (surpriza pentru tine: si eu sunt tot consumator !); in acest sens, consumatorul are in vedere costul produsului, modalitatea de prezentare, termenul de garantie, integritatea si functionalitatea structurii tehnice, utilitatea si functionalitatea comenzilor, gadget-urilor si a altor optiuni, unele insusiri senzoriale (cu precadere impresia vizuala pe care si-o formeaza per ansamblu) CALITATEA CONTRACTATA - valorile individuale ale proprietatilor asupra carora au convenit partile contractante (teoretic, ar trebui sa existe un dialog permanent, direct, coerent, relevant si consensual intre producator si consumator, dar, repet, macar la nivel teoretic!) CALITATEA DINAMICA - evolutia calitatii reale in timp, determinata prin interactiunea produs-mediu ambiant (sunt splendide unele masini germane cu vechime intre 30-50 de ani, altele decat Mercedes si Opel, care s-au pus in vanzare pe net ca exponate de epoca......) CALITATEA FABRICATIEI - gradul de conformitate al produsului cu documentatia tehnica (altfel, apare inevitabil......recall-ul, nu?) - se realizeaza in cadrul productiei - este determinata de procesul tehnologic, echipamentele de productie folosite, activitatea de monitorizare si control, manopera (ups, se mai incumeta careva dintre constructori, dar in stilul acela Saab de odinioara?) Important: calitatea fabricatiei nu reflecta intotdeauna calitatea produsului, invers insa da ! CALITATEA GLOBALA ("IDEALA") - trebuie sa asigure consumatorului satisfacerea celor patru S-uri, in ordinea importantei: sanatate, siguranta, serviciu si senzorialitate (cu privire la ultima caracteristica, iarasi, nu uita: si eu sunt consumator !) CALITATEA LIVRATA - nivelul efectiv al calitatii produselor livrate de producator (trebuie sa recunosc gradul accentuat de subiectivism pe care il denota automat acest criteriu de judecata) CALITATEA OPTIMA - atentie cum formulez: maximul diferentei dintre efectul economic global rezultat din cresterea nivelului calitativ al produsului si cheltuielile facute pentru a realiza concret acest nivel calitativ ;) CALITATEA PARTIALA - raportul dintre calitatea obtinuta si cea ceruta (iarasi, un aspect care poate naste controverse aprinse, fara sa se ajunga musai la un numitor comun in disputele interminabile dintre fanii marcilor rivale sau "doar" competitoare) CALITATEA POTENTIALA - calitatea produsului dupa proiectare, inainte de asimilarea lui in productie (ei, in acest caz chiar ar trebui creat cadrul optim al unor consultari serioase producator-consumator.......cum insa in realitate lucrurile nu implica atata responsabilitate asumata constient, publicul se trezeste, de regula, ca i se ofera gata pe tava produsul finit, fata de care nu poate emite decat doua atitudini antagoniste, desigur: il accepta sau il respinde......prea putina lume, inclusiv specialistii, suscita postfactum dezbateri lamuritoare asupra variantei negative - de ce un model anume, desi s-a lansat initial cu surle si trambite, ajunge chiar in scurt timp, contrar asteptarilor generale sau majoritare, sa dea chix pe piata si, implicit, in graficul de vanzari al firmei impricinate, basca imposibilitatea recuperarii investitiilor care s-au dedicat realizarii respectivului fiasco, uneori costisitoare, aruncate imprudent la bataie......) CALITATEA PRESCRISA - nivelul limita al valorilor individuale ale proprietatilor produsului ce sunt inscrise in standarde, specificatii tehnice etc. (acest tip de calitate echivaleaza aproximativ cu calitatea contractata) CALITATEA PROIECTATA (sau CALITATEA CONCEPTIEI) - transpunerea in prototip a exigentelor cerute de specificatiile tehnice si de......clienti (ia zi tu inca o data, @@Giga Motors, ce anume sunt eu......) - masura in care produsul proiectat asigura satisfacerea cerintelor beneficiarilor si posibilitatea de folosire, la fabricatia produsului respectiv, a unor procedee tehnologice rationale si optime d.p.d.v. economic (care nu inseamna neaparat......REDUCEREA COSTURILOR DE PRODUCTIE !) CALITATEA REALA - nivelul de calitate determinat la un moment dat pe circuitul depozitarii, transportului, redepozitarii si receptiei de catre utilizatorul final CALITATEA REALIZATA - calitatea rezultata in urma verificarii la sfarsitul liniei de productie (prefer sa nu dezvolt tema......) CALITATEA STATICA - nivelul real al calitatii intr-un anumit moment al circulatiei produsului (excluzand din start o eventuala interventie umana inopinata, voluntara, neavizata si dereglatoare) CALITATEA TOTALA - calitatea care integreaza gradul de utilitate (ma rog, orice trotineta te duce la destinatia dorita, la urma urmei), economicitate (nu inseamna numai ieftinache la intretinere, sic!), fiabilitate (wtf is this?! :D) si estetica (pardon? sa caste ochii cat cepele si toa'rasu care moare dupa calitate, nu dupa cantitate, si sa se jure in catedrala ca toate masinile americane sunt urate din punctul lui de vedere......)
-
Giga Motors, sâmbătă, 20.10.2012 16:21
@mai jos, ete na, ce sa-ti povestesc ! Unde sunt rationamentele unora ca tine, ca @@Giga Motors si ca titi cui, ca nu stiti decat sa va dati la fund si sa aruncati cu fumigene de acolo......Da' las' ca cu zbiri ca mine n-o sa va mearga ! Eu adopt tactici defensive, fiindca, de obicei, nu agreez conflictele si nu vreau sa-mi fac inamici, deci nici n-o sa va iau in seama din proprie initiativa de acum incolo, dar, cum ati iesit ca lupii hamesiti la vanat astfel incat sa ma simt vizat, cum, fara ezitare, poc ! v-am halit :D Nici o clementa pentru nevertebrati ca voi......Si o sa-i rog si pe alti useri, in special pe cei mai priceputi ca mine la compuneri, sa ma ajute sa igienizam putin AM, dupa cum a lasat cu limba de moarte bietul SaabCuantic......Am mai observat un zevzec pe aici, care se semneaza "???" si care il agreseaza pe @kumite cu o ordinarie greu de tolerat, ca un scatofag scapat de la ospiciu, dar, straniu, redactia acestui site il lasa sa zburde.......Nu asa incurajam "libertatea de expresie", domnii mei! Sper sa aiba ecou acest apel la solidaritate ! Daca voi, aceia care imi creati impresia ca sunteti niste derbedei cu carente educationale si refractari la logica, nu stiti de vorba buna, poate veti reactiona la mustruluiala justa. Evident, accept polemica, disensiunile conversationale, chiar si pe un ton mai tensionat, dar nici asa, ma, sa ma tratati voi ca pe o carpa, ca va credeti voi "ciumegi"! Eu am avut puncte de vedere diferite de ale lui @dan-grc, de exemplu, dar am reusit amandoi sa pastram proportiile bunei-cuviinte si de aceea dialogam fara probleme, adica de ce cu el se poate si cu voi nu ?? Ce nu va convine in esenta? Ca ma pronunt fatis impotriva Noii Ordini Mondiale (New Age), pe care o idolatrizati voi cumva ?! Da, normal ca n-o inghit, doar este starea de lucruri cea mai nefireasca din istorie, care tinde spre grotesc in toate sferele vietii sociale, asa ca voi persevera toata viata, fara sa obosesc, in aceasta dusmanie de neimpacat si m-am gandit sa incep pe plan auto...... La urma urmei, acesta este un topic Chevrolet, eu m-am exprimat deja pe subiect, dar voi aveti alte preocupari, sa ma incondeiati pe mine, in loc sa se edifice lumea cum trece Chevrolet prin filtrul "ratiunii" voastre...... Inca o data insist sa ma intelegi cei incriminati: daca vreti sa fie pace, pur si simplu abtineti-va sa ma iritati, vedeti-va de ale voastre, puteti sa scrieti aici orice va cutreiera prin minte atata timp cat n-are legatura cu mine si cu regulile inflexibile ale comportamentului in public, daca vreti sa-mi adresati vreo intrebare sau sa va expuneti o convingere proprie fata de afirmatiile mele, n-am absolut nimic impotriva, dar stiti acum conditiile pe care vi le cer invariabil......nu fiti capsomani, respectati-le si veti fi respectati!
-
radu, vineri, 02.11.2012 17:05
Sunt la al doilea cruze. Primul a fost in 2009 - 1.6 benzina (nu radeti) de care am fost f multumit. de 1 luna am 2.0 diesel. am fost indragostit de acest model de cand l-am vazut. si acum im i pare rau oarecum ca nu am asteptat sa iau varianta cu facelift de anul viitor. am ramas socat cate porcarii si balarii se scriau despre acest model. sunt fantezii ale unor copii care viseaza sa-si cumpere x5 din 2000. go chevy
-
Marius, luni, 05.11.2012 00:26
@Giga Motors: lasa-ne frate cu infantilismele. Te faci de cacao cu argumentele alea!
Dragi redactori AM, Aflati despre mine ca sunt un cititor fidel si ca desi carcotesc apreciez efortul vostru; iar ca urmare nici nu mai intru pe alte pagini de specialitate. In acelasi timp as dori sa mai ridic o data problema testelor. Poate cumva putem face o dezbatere sau poate ne explicati ca vi se incumba sa rezulte numai note bune. Iau doar un exemplu: "Plasticul alternează, fiind uşor tare, uşor moale, finisajele sunt la un nivel decent". Ei bine dupa o astfel de propozitie nu pot urma decat maxim 3 stele. Sa ne intelegelem: 3 stele nu inseamna bataie de joc. inseamna exact realitatea si anume putin peste ce inseamna corect, putin peste media clasei. Insist obsedant asupra acestor aspecte deoarece la voi toate interioarele primesc de la 4 stele in plus. Asa ceva este fals si amuzant. Daca Cruze, sau i30, sau jetta primesc 4 stele la interior (nu verific acum dar sigur au peste 4 in testele voastre) atunci cate stele oferim pentru Passat, pentru orice Lexus, Mercedesurile de la E in sus si asa mai departe? Nu e cam mica diferenta de notare intre mizeriile ordinare de plastice de pe portiera unui Kuga de 35.000 si plasticele moi de pe partea superioara a usii Corollei sau Golfului sau chiar Jettei sau de pe absolut toata usa lui IS220? Daca am lua si alte capitole la bani marunti am gasi si acolo inconsecvente si abateri majore de la logica. In incheiere va doresc succes dar mai mult decat succes va doresc modestie si putere de introspectie. Calingura