Tinuta de drum
Scopul principal al unui monovolum este să-şi transporte pasagerii de la punctul A la punctul B cât mai confortabil posibil. Iar Grand Scenic face acest lucru foarte bine. Ambiţiile sportive trebuie puse deoparte când vă urcaţi la volan, deoarece modelul francez prezintă un nivel ridicat de ruliu atunci când abordaţi virajele cu prea mult curaj, dar aceste lucruri le veţi putea experimenta doar când sunteţi singuri în maşină, căci o călătorie cu familia în regim sportiv la bordul unui monovolum denotă doar inconştienţă şi nu o să aibă un parcurs fericit.
Direcţia lui Grand Scenic nu necesită prea mult efort pentru a fi manevrată, ceea ce o face foarte potrivită pentru trasee lungi, cu toate că feeling-ul nu este întotdeauna la cote înalte. Suspensia filtrează pe cât posibil denivelările, dar gropile mioritice mai punctează şi ele câteva zdruncinături la bord din când în când.
Cu ce e mai buna aratarea asta decat Chevy Orlando?