Peugeot 2008

1.6 BlueHDi 99CP Man Allure

Motor / Transmisie

3.5

Exemplarul testat de noi beneficia de versiunea inferioară de putere a motorizării 1.6 e-HDi. Aceasta livrează 92 CP şi 230 Nm, un nivel rezonabil pentru un crossover care cântăreşte mai puţin de 1.2 tone. Clienţii pot alege între o transmisie manuală cu cinci rapoarte şi o transmisie robotizată cu şase trepte. Versiunea de 115 CP a acestei motorizări este oferită în compania unei transmisii manuale cu şase trepte. Un amănunt foarte important la acest model este lipsa oricărei versiuni cu tracţiune integrală, Peugeot justificând decizia prin numărul redus de clienţi care au nevoie de acestă dotare în acest segment.

Diesel-ul de 1.6 litri, deşi nu este nici cel mai puternic propulsor din segment, se comportă rezonabil pe drum, cu atât mai mult cât modelul nu are ambiţii sportive. Motorului se face simţitde la 1.600 rpm, cu toate că e-HDi-ul livrează cuplul maxim de la 1.750 rpm, iar reprizele sunt corecte în toate treptele de viteză. Vibraţiile sunt minime, acestea apărând doar la subturarea motorului, în timp ce antifonarea este foarte reuşită.

În momentul în care aveţi ambiţii sportive, începeţi să remarcaţi şi elemente mai puţin plăcute. Spre exemplu, pe un traseu virajat cu curbe mai lente, treapta a doua o veţi găsi prea scurtă, iar treapta a treia este prea lungă. Mai mult decât atât, etajarea transmisiei cauzată de lipsa treptei şase duce la un nivel de turaţie mai ridicat faţă de o unitate echivalentă. Pe deasupra, avem şi timoneria cu cursă lungă cu care ne-a obişnuit concernul PSA, dar aceasta oferă un nivel adecvat de precizie la schimbarea treptelor.

  • P$T, vineri, 02.08.2013 13:30

    Nu e cam scump la ce ofera? Parca prea multe minusuri ati acordat iar nota prea mare. Oricum o alternativa buna decat captur.

  • flavius, vineri, 02.08.2013 13:43

    Urat,mai ales botul,scump pentru ce ofera,prost la toate capitolele.

  • H&M, vineri, 02.08.2013 13:57

    cum de nu sare si vw cu ceva?..in sfarsit,tot captur e cel mai fain.si ,apropo captur de ce nu apare in discutie?

  • Misha, vineri, 02.08.2013 15:47

    Nu am sa intele niciodata de ce sunt comparate masini 4x4 cu masini 4x2.

  • noexit, vineri, 02.08.2013 16:20

    @P$T Sunt 2 categorii aici: clientii cu bani in buzunar care servesc din segmentul asta si retorica sterila a unei minti imaginative, cum prea des gasim ca tine la sectiunea comentarii pe Automarket. Probabil ca esti fan/comerciant GM si intre 2 rele pt imaginea trax/mokka, o alegi pe cea mai putin amenintatoare. Dar hai sa vedem ce spun cumparatorii, care-i o alternaviva mai buna? Renault Captur sau 2008? De mentionat ca modelele astea sunt de aparitie recenta, in consecinta vanzarile ultimei luni publicate la ei acasa, sunt f concludente: 1. Renault Clio 2. Peugeot 208 3. Renault Scénic 4. Renault Captur 5. Citroen C3 6. Renault Mégane 7. VW Polo 8. Renault Twingo 9. Citroen C4 10. Peugeot 3008 11. Peugeot 2008 Deci Peugeot 2008 nici macar in top 10 nu este in Franta, pe cand Captur a pierdut podiumul doar in fata lui Scenic.

  • momo, vineri, 02.08.2013 16:25

    @H&M - o sa sara, dar in 2016 :D http://www.autoexpress.co.uk/volkswagen/taigun/65094/volkswagen-taigun-review

  • lorinczi.thomas, vineri, 02.08.2013 16:29

    Tocmai manuala cu sase trepte nu aveau de ati dat minus? In mod logic nu iti pun navigatie nici optional pentru a cumpara sistem separat (promoveaza diversi producatori Aftermarket)

  • ...., vineri, 02.08.2013 16:56

    ce se aciduleaza fanii Renault...........se ineaca in prostia lor....

  • @Automarket, vineri, 02.08.2013 17:25

    La tehnologie scrie "nimic inovator şi nimic lipsă" . Nimic lipsa?? N-as prea zice. Fata de Juke, are cumva sistem 4x4 inteligent, torque vectoring, sistem de alegere a modului de conducere: “sport”, “normal” sau “eco” sau meniuri care iti arata cate G-uri atingi intr-un viraj? Are Google Send-to-Car , Safety Shield , Dynamic Control System, versiuni de performanta sau "civile" cu motoare turbo ≥ 200 cp? Nu !

  • P$T, vineri, 02.08.2013 17:57

    @noexit Sa nu faci atac cerebral ai grija! Piata lor este un fel de pielea....Mai exact nu inseamna nimic....Hai sa vorbim global. IN adancul tau daca ai avea de ales bag de seama ca ai merge pe acest 2008

  • ScorpyonVAG, vineri, 02.08.2013 18:21

    Prefer cu cea mai mare placere un Sandero Stepway 1.5Dci de 90cp care are mai putin cu 2cp si 10nm fata de acest Peugeot de 20.000euro.

  • alex, vineri, 02.08.2013 20:06

    Franta nu-i "decat" a doua piata europeana ca marime, o piata europeana in care peugeot si renault sunt bazati in proprortie de ~50%...nuuuu, nu-i importanta deloc... Eu zic ca @noexit si-a argumentat logic opinia, pe cand voi raspundeti ca niste liceeni imaturi... nu pot decat sa zambesc. Captur este de departe cel mai bine vandut B-crossover francez in lume.

  • xxx, vineri, 02.08.2013 22:16

    Cred ca este un eșec pt Peugeot .

  • LauCalin, vineri, 02.08.2013 22:59

    @noexist, dovedesti inca o data ca nu ai inteles nimic din ce ti-am spus acum doua saptamani. O tii pe a ta in continuare, desi ti se dovedeste ca gresesti. Sa fi pe primul loc la vanzari nu inseamna neaparat ca esti cel mai bun, este un adevar general valabil. Golf si Focus sunt cele mai vandute masini... asta inseamna ca sunt cele mai bune si ca nici o alta masina nu le poate inlocui? Si este din nou un drive test pe care fanii Renault l-au facut praf. Aceasta masina are capitole la care sta mai bine fata de Captur, asa cum Peugeot sta mai bine in general fata de Renault, fie ca acesti "fani" au capacitatea sa inteleaga sau nu. Este vorba de finisari, confort, rafinamentul motoarelor si in unele cazuri si de fiabilitate. Cand se pune problema de oferirea de mai multe dotari in standard, motor mai puternic si pret mai mic, Renault este expert (vezi si cazul de fata). Defapt este unul din motivele prin care Renault mereu da lovitura cand vinde. De ce nu are masina asta 4x4? Mai bine zis, de ce ai avea nevoie la asa ceva de 4x4. Pentru ca nu este un SUV si locul lui este in oras. Este un lucru care s-a spus si in text. L-ai citit? Mai mult decat atat, un detaliu important de care trebuie tinut cont e si faptul ca 2008 se doreste a fi SI inlocuitorul lui 207 SW. Adica inlocuieste o masina de clasa mica, break, care a fost departe de categoria masinilor lifestyle. Iar aici la Peugeot a aparut o problema. 2008 isi doreste sa le combine pe amandoua. Cam asta a fost directia spre care s-a orientat Peugeot cu 2008. Problema este ca vorbim de doua tipuri de masini cu orientari diferite ( o simpla masina de clasa mica, break su una lifestyle) Singurul capitol la care clar sta mai prost fata de Captur este gradul de personalizare mai slab si evident pretul, asa cum am spus mai sus. Pe de alta parte, problemele financiare ale celor de la PSA se revad si aici. Avem cateva capitole la care 2008 nu se impune, si este undeva in media segmentului. Daca in proiectare se investeau mai multi bani, posibil ca acum sa fi fost undeva mai sus masina asta. Si pentru ca lucrezi in vanzari sau ai de-a face cu ele, cand spui ca Renault Captur are vanzari mai mari spune si ca a aparut in 2012, iar 2008 a aparut in 2013. Defapt 2008 este cea mai noua din lista postata de tine. Evident ca si acesta este un factor care poate influenta vanzarile. Un simplu exemplu este faptul ca piata nu e la fel de obisnuita cu el.

  • io82, sâmbătă, 03.08.2013 12:44

    @LauCalin Cred ca sunt cel la care te referi. Chiar nu-i cazul sa faci desteptul. Esti un amator la cei 27 de ani ai tai. Nu vii din domeniul auto pt ca te simt. Ce nu pricepi e ca sunt o multime de factori ce influenteaza evolutia pietei. Fiecare piata e definita printr-un set de caracteristici / specificitati. Piata americana e intr-un fel, piata europeana in alt fel, iar cea japoneza diferita de cele 2. Piata este selectiva si de obicei are darul de a se aseza. Desi detest politica VW, nu pot sa nu admit ca Golf e cea mai buna din segment pe piata europeana, pe drept recunoscuta ca etalon. Dar un etalon nu ajungi peste noapte. Asta se cladeste in timp. E nevoie ca oamenii / cumparatorii / clientii sa vada ca "pachetul" per ansamblu este superior concurentei (aici ma refer la mai multe chestii: fiabilitate, tehnologie, consum, spatiu, ergonomie, tinuta de drum, raport pret/dotari, DESIGN, POSIBLITATI DE PERSONALIZARE etc), iar atunci se vor indrepta in numar mare catre tine , ceea ce se traduce prin vanzari mai mari. Cine nu se adapteaza sau nu intuieste noile trenduri /cerinte ale clientilor va avea de suferit la vanzari, iar Peugeot nu e strain de asa ceva. Au facut-o in trecut cu 206 (un succes formidabil la vremea respectiva), dar se pare ca si-au iesit din mana.

  • LauCalin, sâmbătă, 03.08.2013 13:56

    Daca ajungi sa simti cine vine sau nu din domeniul asta citind ce scrie, este cat se poate de clar ca faci parte din compania Renault si te pricepi de minune sa le faci reclama si vanzari. Exact ce in trecut te-am intrebat si ai negat. Esti angajatul ideal al unei firme. ;) Eu cred ca marea problema la Peugeot este faptul ca stau prost cu banii si asta se vede si in modelele lor. Nu sunt neaparat slabe in fata concurentei, dar le lipseste acea stralucire care sa aduca vanzari. Stralucire care consta de multe ori in ce faci tu pentru Renault, adica reclama. In plus cred ca 2008 a fost o masina proiectata cam in graba, iar asta se vede asa cum am spus in anumite detalii. Este o masina buna in opinia mea, insa concurenta atrage cu altceva. Oricum cand a aparut 207 parca ceva s-a rupt la Peugeot, asa cum bine ai spus si tu. A fost un 207 fiabil, insa prea scump, un 407 relativ ieftin fata de Passat sau Mondeo, scump fata de Laguna si totusi slab ca fiabilitate si cu multe probleme mai ales electrice, un 308 care defapt era un facelift si ceva modificari tehnice fata de 307 (bine ca modificarile tehnice s-au facut exact unde era nevoie si 308 a crescut in fiabilitate), un 107 fiabil dar cam vechi pe piata si despre care nu se aude sa aiba prea curand un urmas si concurenta e clar peste el (in speta VW Up!). Ei, aceste probleme au facut ca imaginea generala Peugeot sa fie cam sifonata si lumea sa nu prea o priveasca cu ochi buni. In plus avem o gama actuala despre care posibilii cumparatori nu stiu mare lucru, gen 3008, 5008 care sunt si scumpe. Ah, si sa nu uitam de 4008 care e la fel. Poate ca masinile nu sunt rele, insa cand tragi linie si vezi diferente mari de pret si dotari mai bune in alte parti iti cam scade entuziasmul fata de Peugeot. Imi place 2008, asa cum am spus. Dar daca esti chibzuit si judeci la rece nu cred ca e chiar cea mai buna alegere din segment. Sa vedem insa cu ce vin Ford si VW. Va fi o lupta interesanta in segment. Desi presimt ca VW va ramane tot o masina seaca. PS: ca tot ai amintit de VW... eu am un VW de care sunt foarte multumit. Nu mi-a cerut nici un leu in plus pana acum. E drept si ca am mare grija de ea. Dar asta nu inseamna ca doar VW stie sa faca asemenea masini.

  • io82, sâmbătă, 03.08.2013 14:28

    @LauCalin Lasa reclama la o parte, pt ca eu am scris de chestii concrete, f palpabile. Explictiile rateurilor Peugeot sunt mult mai complexe decat le expui tu. Dupa cum am zis,nu-i vorba atat de pret, cat de intregul pachet per ansamblu. Sa stii ca oamenii ar fi dispusi sa plateasca un pret suplimentar daca Peugeot ar merge la sufletul clientilor si ar descoperi mai bine ultimele tendinte. Dar pentru asta trebuie investitii bineinteles. Un singur lucru corect ai afirmat: Peugeot nu mai are bani pt R&D (cercetare si dezvoltare). Nu uita ca PSA si-a inchis recent centrul de cercetare Meudon-la-Foret din Paris. Vw Golf nu-i stralucita in niciun domeniu, insa puncteaza peste medie la majoritatea capitolelor si luata ca pachet per ansamblu este cea mai buna din segment, aspect ce se traduce si prin vanzarile mari (pe care le renegi tu atat de mult). E ceea ce cauta lumea momentan, nu inseamna ca trendul nu se poate schimba, iar Golf sa cada in vanzari. Dar aici vorbim de cu totul alt segment, ce are cu totul alte cerinte. Vorbim de crossovere de segment B, cu Nissan Juke ca deschizator de drumuri si trendsetter.Clientii doresc culoare, originalitate si tehnologie in acest segment, iar Juke o ofera din plin. Vanzarile vorbesc de la sine.Tocmai de aceea Nissan Juke este etalonul segmentului sau.

  • io82, sâmbătă, 03.08.2013 15:00

    "ce are cu totul alte cerinte" Rectific: mai bine zis alt dozaj in cerintele clientilor. Cerintele raman in mare parte aceleasi, doar ca in dozaje diferite.

  • LauCalin, sâmbătă, 03.08.2013 15:04

    Nu pot sa nu fiu de acord cu ce ai spus.

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 03.08.2013 15:13

    @momo, @Sebastian Toma: Ati dat pe afara: Taigun va face parte din clasa A (mini) european (bazat pe citadinul Up! si in aceeasi clasa cu el), in timp ce 2008 este bazat pe 208 si face parte din clasa B european (mica, subcompact, cum vrei sa ii spui)! VW a scos deja ceva "compatibil" si anume: CrossPolo, numai ca nu este adus in Romania (la fel si in cazul lui Polo Sedan)!

  • antonny, sâmbătă, 03.08.2013 17:06

    lupta se da intre frantuzoaice .......fratiori GM nu au nici o sansa....pret mult mai mare ,consum mai mare ...... si daca ne uitam putin tot Renault are de castigat ......surpriza e Dacia Duster care o gasesti bine asezata intre cele doua segmentele

  • noexit, sâmbătă, 03.08.2013 18:32

    LauCalin ai o problema cu mine? Cu ce am gresit? Ca am spus ca majoritatea cumparatorilor francezi considera 2008 inferior unui Captur? Aici nu-i vorba de afinitatile tale pt Peugeot sau ale mele pt Renault. Sunt doar niste cifre seci, care reveleaza insa multe. Si daca te uiti la vanzarile marcilor in general o sa vezi ca situatia e similara. Deci cum sta mai bine Peugeot in general fata de Renault?! Cum poti sa sustii asa ceva, cand Renault e lider incontestabil la "zero emisii" si vehcule utilitare in Europa? Mai ales ca Renault continua sa vina cu o imagine fresh, cu mai mult appeal la public + oameni cu potential precum Laurens van den Acker si Carlos Ghosn, pe cand Peugeot ce are...? de fapt ce nu are ! Pe langa centrul de cercetare si dezvoltare din Paris, NU mai are nici uzina din Aulnay, una dintre cele mai cunoscute din Franta. Renault n-a fost nevoit sa inchida absolut nimic in Franta. In fine, o sa-mi zici probabil ca Peugeot e mai tare pe clasa medie, dar sigur nu stii ca Laguna+Latitude care sunt pe acelasi segment (modele complementare) se vand la fel (n-o sa spun "la fel de bine" pt ca nu e cazul) ca peugeot 508. Oricum in 2 ani, Renault schimba foaia in clasa medie, stai sa vezi atunci... +++Parteneriatele cu Caterham, Daimler si AutoVAZ in Europa, respectiv DongFeng in Asia, ii va plasa in cu totul alta liga. Daca Nissan si-a echilibrat adresabilitatea pe piata cu Datsun- o marca entry-level, atunci Renault va da nastere Alpine- o marca high-end in stilul Infiniti. In felul asta, Alianta Renault-Nissan va avea o oferta completa, perfect echilibrata, pentru toate buzunarele. In consecinta, imaginea Renault ca marca va fi mult imbunatatita in urmatorii ani. Viitorul PSA e invaluit insa intr-o ceata ingrijoratoare. http://www.media.blog.alliance-renault-nissan.com/news/renault-nissan-alliance-posts-record-synergies-of-2-69-billion-euros-in-2012-with-particular-gains-in-emerging-markets/

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 03.08.2013 22:12

    Sa imi spuna manutele rosii teoria lor, ca tot umbla singure.

  • mip, sâmbătă, 03.08.2013 22:34

    @LauCalin & io82 ... no ma "ficiori" ca-mi place de voi !!! nu vezi des pe-aci doi oameni sa fie cu opinii oarecum diferite si sa si le expuna CIVILIZAT !!!!! Bravo !!!!! pe @io82 il invit sa-si faca un cont pe-aci ... ca e nevoie de oameni cu bun simt !!! si sa "intre pe la noi" cit mai des cu pareri si opinii prezentate civilizat, ca si acum ! cit despre modelul de mai sus ... ca dimensiuni e in gama ... motorul e economic, dar e clar ca nu e pt. "sportivi" in schimb e suficient pt o familie normala ... adica eu vad masina asta ca se adreseaza familistilor care nu o vor pune la hamaleala pe coclaluri ci o vor utiliza preponderent in oras, fiind multumiti cu o garda la sol mai ridicata ceea ce le aduce avantajele unei vizibilitati mai bune si a posibilitatii de deplasare prin zapada mai lipsita de grija impotmolirii ... totul e relativ, asa ca eu doresc succes acestui model. iar juke de la nissan ... nu stiu de ce e considerat a fi cel-mai-cel ... macar ca-mi plac in general produsele nissan ! eu l-as clasifica mai degraba ca fiind o masina mai excentrica. e destul de mititel (in special interiorul) si are si un portbagaj mult prea miculut (207L fata de 360L pt peugeot 2008) ... pt. nevoile unei familii ... eu cam privesc masinile dpdv practic, al unui familist cu 2 copii !!! deci nu ma luati la rost, va rog ! apoi nu uitati de motorizarea de 1.6L de pe juke ... masina asta a fost adusa in america de nord inainte de lansarea europeana ... aci "motorasul" de 1..600 cmc e "mic" ... fata de mentalitatea si legile europene ! sint de acord cu @LauCalin cind zice ca e un soi de "wagon" cu garda la sol ceva mai ridicata ... de aci - dupa mine - rezulta si "ne-obligativitatea" oferirii unei tractiuni 4X4 ... si ii inteleg pe producatori ca nu o ofera, statisticile o spun ... probabil alta ar fi fost situatia daca masina ar fi venit standard cu "propulsie" / tractiune spate ... atunci intr-adevar s-ar fi schimbat multe din datele problematicii. personal as da un supliment de1.500-3.000E pt o masina cu tractiune integrala, DOAR DACA nu e oferita cu traciune fata standard !!! altfel as schimba modelul/marca ... in fine ... doresc tuturor durmuri bune !

  • mip, sâmbătă, 03.08.2013 22:42

    @AM ... in datele tehnice, poate ar fi bine sa introduceti si valoarea garzii la sol ... ne-ar putea ajuta sa gasim mai repede datele aceastea si sa le comparam, mai ales cind e vorba de autoturisme dintr-astea cu o garda la sol mai ridicata ... multumesc !

  • @mip, sâmbătă, 03.08.2013 23:26

    "Juke ..portbagaj mult prea miculut ...pt. nevoile unei familii" Nu cred ca ai inteles ce conteaza cu adevarat la segmentul asta. Cine-si doreste masina de familie poate sa-si ia oricand Qashqai de la Nissan, deci sectorul asta e acoperit. Juke e pentru tineri si personalitati extravagante, nu pentru familii. E ceea ce defineste segmentul. Si sa fim seriosi, 2008 are porbagajul o idee mai mare decat sandero/stepway. Nu e chiar asa de mare. Sa nu exageram. Oricum aspectul practic n-a fost niciodata la rang inalt printre clientii segmentului, cu toate ca lucruri marunte precum deschiderea torpedoului la Captur sau podeaua dubla la porbagaj, sunt intotdeauna binevenite. Dar uita-te la dimensiunile masinilor de pe segmentul asta pentru numele lui Dumnezeu !! Daca ai o familie numeroasa si e singura masina pe care ti-o permiti, sau daca vrei sa-ti cari ceva mai mult decat cumparaturile de la mall, atunci poate un crossover de segment B, nu-i pentru tine. E ca si cum ti-ai cumpara o decapotabila in cel mai ploios loc din lume! E aiurea!

  • LauCalin, sâmbătă, 03.08.2013 23:52

    "no ma "ficiori" ca-mi place de voi !!! nu vezi des pe-aci doi oameni sa fie cu opinii oarecum diferite si sa si le expuna CIVILIZAT !!!!! Bravo !!!!!" A trecut ceva timp. Recunosc ca in acest caz am fost de acord pentru ca judecand "la rece" mi s-a parut corect ce a spus. Si asta si pentru ca nu s-a sarit calul cu reclame la Renault ca in datile trecute. Numai bine!

  • mm, duminică, 04.08.2013 09:11

    a compara 2008 si capture cu juke, mokka si alte minisuvuri cu tractiune integrala este stupid, de fapt 4x4 face diferenta nu garda la sol, care de fapt mai mult incurca.

  • Stiuca, duminică, 04.08.2013 21:03

    Draga autorule, Doua dintre minusurile bifate de tine sunt FABULATII: 1. Volanul are reglaj pe inaltime si in profunzime -> am facut drive test cu el si l-am reglat 2. Motorizarea de 1.6 diesel 115 CP - vine insotita de o cutie manuala in 6+1 trepte Te rog nu dezinforma !!! In rest, mi-a placut articolul. Masina este OK.

  • mip, marţi, 06.08.2013 00:45

    @cel-far-de-nume ... e drept ce zici ... dar vezi ... nu toata lumea-si permite cite-o masina in fc. de o cerinta anume cum e excentricitatea/uniciatea/raritatea pe piata ... intr-un material american juke era catalogat ca fiind o masina urita ! asa ca un cumparator face o "lista" de prioritati dupa care pe fiecare o pune intr-o ordine ... si ce i se pare mai important aia cauta ... mult mai putini isi pun ca principal scop "excentricitatea" cum e si in cazul vw beetle ... ma refer la nr total de detinatori de automobile raportat la cel al unor modele hai sa le zic mai ciudate ... ca vezi, chiar in ex dat de tine ... cine are bani si tine musai sa-si ia o decapotabila ... o ia chiar de locuieste intr-un loc unde ploua de 5 ori pe zi ... numa' sa faca ciuda cuiva !!! posibilitati de personalizare ... sint iar cite vrei cam pt orice model ... nu-i chiar musai sa cumperi o masina altfel ... personal m-am uitat la raportul calitate-pret, fiabilitate, garantie, aspectul practic si apoi alte criterii ... dar fiecare e liber sa aleaga ce doreste ... marketing-ul companiilor auto ... mai si greseste citeodata ... in cazul juke ... deocamdata treaba merge prin europa ... in alte parti ... nu stiu ... dar daca ne uitam la cele prezentate de automarket ... toate-s niste derivate din ceva mai marisor ... au un aspect contemporan ... juke - pe cind l-am vazut prima data pe sosea nu mi-a prea placut, iar in sala concesionarului ... brrrrrr interiorul nu e pe gustul meu !!! mai fain mi se pare 2008-ul ! dar gusturile nu se prea discuta ... drumuri bune sa ai !

  • @mip, marţi, 06.08.2013 21:38

    1.Inainte sa arunci "pastila" ai face bine sa-ti arati sursele. Eu n-am auzit pe nimeni din presa de specialitate sa afirme ca juke ar fi dizgratios. Si urmaresc destul de mult presa europeana si de peste ocean. 2. E incorect sa compari Beetle cu Juke. De ce? E simplu. NU sunt in acelasi segment, NU au aceleasi radacini, NU au acelasi concept. Beetle poate parea "excentric" in zilele noastre, dar asta doar pentru ca-i o masina cu design aproape neschimbat timp de >70 de ani. Beetle nu era insa deloc excentric in zilele sale de inceput, in anii 1940. Ba chiar era o masina foarte normala. Pe cand Juke e o masina foarte moderna, conceputa de la 0 (zero) cu linii sportive si agresive in minte, rezultatul fiind unul foarte ORIGINAL. Asta-i si modul in care e descrisa de presa auto. 3. Ideea lui Juke n-a fost sa devina "masina poporului", ci sa cucereasca clienti noi, care poate altfel nu s-ar fi indreptat spre Nissan. In ziua de azi, la atatea marci si modele e foarte greu sa vii cu ceva nou, iar sansa constructorilor isteti e sa sparga bariere cu design spectaculos, posibilitati de personalizare si tehnologie noua. Sunt aspecte tangibile, care nu tin de marketing, ci de propriile gusturi. Asta-i tendinta pietei, indiferent ca vrei tu sau nu. Iar gusturile majoritatii celor care cumpara din acest segment, spun ca Juke e bestseller la nivel planetar. Deci Juke n-are nevoie de confirmarea ta.

  • mip, miercuri, 07.08.2013 01:07

    uite-aci prietene cele mai urite 100 de masini ... pozitia 63 ... juke - 2011 http://www.edmunds.com/car-reviews/features/100-ugliest-cars-of-all-time.html iar aci e descrierea lui juke ... http://www.edmunds.com/nissan/juke/2011/ eu am respect pt. publicatia asta ... poate tu nu ai intrat pe la ei ... si-ti mai dau si un site unde poti vedea evolutia vinzarilor in sua, canada si uk ... http://www.goodcarbadcar.net/ e mai greu cu cautatul, dar iti dau detalii cu nr de vehicule vindute ... ca sa compari, ai nevoie de a cauta modelele dorite ... in fine iti poti face o idee ... la categoria "SUV/Crossover" in sua, juke (21.000 buc vindute) e pe locul 38 pe cind ford escape (178.000) si honda cr-v (172.000 buc vindute) sint pe primele locuri ... dar la o diferenta de vinzari impresionanta ... in canada juke e pe 35 cu 2020 buc vindute ... pai uite ca au vindut 23.000 buc. pe piata nord americana ... dru,uri bune sa ai !

  • LauCalin, miercuri, 07.08.2013 15:27

    @noexist, Nu am nimic cu tine, defapt nu am nimic cu nimeni de pe-aici. Oricum sunt obisnuit cu aceiasi placa de ani de zile: tu imi spui ceva, eu iti spun altceva, apare o stire si confirma ce spuneam. Si apropo de constructori verzi si cu 0 (zero) emisii de care imi spui tu. Daca Renault ar fi chiar asa verde, nu crezi ca ar trebui sa fie printre primii in clasamentul acesta international? http://www.businesscover.ro/04-10-2012-sapte-branduri-auto-intre-cele-mai-verzi-20-din-lume-toyota-pe-primul-loc/ Cat despre Alpine... vom trai si vom vedea. Sincer sper sa ma insel, dar cred ca esti prea optimist. Si vezi ca Laguna si Latitude sunt in clase diferite. In plus Latitude e in mare parte proiectat de Samsung, nu de Renault.

  • liviu, miercuri, 07.08.2013 22:03

    @mip Ai face bine sa pui mana pe un dictionar de limba engleza ca habar n-ai ce ai citit acolo ! :)) Edmunds nu spune nicaieri ca Juke ar fi urat, doar ca nu-i pe gustul lor, avand un "DESIGN POLARIZANT" . Nu stii ce inseamna? Ghinionul tau ! Iar in ceea ce priveste comparatiile cu honda cr-v si ford escape a.k.a. kuga (?!???) ...no comment ! :))) @LauCalin Inainte sa dai pe goarna un studiu vechi de 2 ani, intr-un mediu dynamic precum cel al vehiculelor ecologice, mai bine te-ai uita la clasamentul vanzarilor din ultimele luni de cand a aparut Zoe incoace. Pe primul loc e Nissan, pe locul doi Chevrolet, pe trei Renault, iar pe patru Tesla. Diferentele sunt fragile, insa Renault are potential.

  • @liviu, joi, 08.08.2013 01:13

    Ca sa-i explicam si lui "mip": design polarizant inseamna ca masina poate sa-ti placa mult sau sa nu-ti placa deloc, adica sentimente duse la extreme, fara a exista o cale de mijloc. Oricum niciun produs extravagant nu poate sa fie pe placul tuturor, dat fiind ca avem personalitati diferite. Juke are un design foarte coerent, pentru cei care au rabdarea sa-l inteleaga. Dar a intelege, nu-i acelasi lucru cu a accepta. Totusi Juke n-are pretentia sa fie acceptat de toata lumea, ba chiar se mandreste cu statutul de a fi neconformist si de a nu-i pasa de ce cred altii. Eu ca posesor de Juke, ma regasesc foarte bine in ceea ce transmite japoneza. @mip vrei sa fii "omul gri"? Peugeot 2008 e intotdeauna o alternativa. Asta nu schimba nimic din faptul ca Juke e liderul clasei.

  • LauCalin, joi, 08.08.2013 01:23

    @@liviu, pai tocmai asta e si ideea unei masini nonconformiste. Iese din tipare intr-un mod pozitiv sau negativ, depinde de gusturile fiecaruia. Si repet: nu e prima data cand se dau niste clasamente drept exemplu... pana la urma doar voi spuneti ca Renault e un constructor verde. Tocmai clasamentele de specialitate spun ca nu prea e asa. Iar acel clasament de care am amintit in mesajul anterior are mai putin de un an. Dar cum Renault este in dezavantaj acolo, mai conteaza? Vom vedea la anul pe vremea asta daca Zoe va face din Renault un constructor verde de top. Dar am asa o presimtire ca din nou sunteti prea optimisti. Nu ar fi prima data. Ideea este ca voi (sau mai bine spus tu) incercati sa ne convingeti de ceva care este contrazis in mod oficial de reprezentatii Renault.

  • noexit, joi, 08.08.2013 01:46

    Renault e lider incontestabil la "zero emisii" si vehicule utilitare in Europa E o afirmatie foarte corecta. Atentie, am scris E-U-RO-PA ! Renault cu intreaga gama Z.E. este indubitabil #1 in Europa, iar Zoe se lupta cu Leaf pentru prima pozitie intre modele. Dupa ele vin Kangoo Z.E., Prius Plug-In si Renault Twizy. In rest, chiar nu e cazul sa reinventezi tu segmentele si filosofia producatorilor. Platforma SM5 a lui Latitude e de clasa medie, iar Latitude e considerat de producator, un model COMPLEMENTAR Lagunei. Laguna 3 e orientata spre sportivitate, iar Latitude spre confort (confortul aduce implicit dimensiuni superioare).

  • noexit, joi, 08.08.2013 02:06

    Europa.....................................Iunie....................Total 2013 1. Renault Zoe.........................1.358................... 4.770 2.Nissan Leaf............................711......................3.973 3.Renault Kangoo ZE...............453.......................2.965 4.Toyota Prius Plug-In..............189.......................1.965 5.Renault Twizy........................380.......................1.634 6.Smart Fortwo ED...................175.......................1.292 7.Opel Ampera.........................179.......................1.098 8.Volvo V60 Plug-In...................47..........................489 9.Mitsubishi I-Miev....................63...........................486 10.Citröen C-Zero.....................10...........................382 11.Goupil G3............................90............................275 12.Bolloré Blue Car....................0............................258 13.Chevrolet Volt.....................25............................232 si in sfarsit... 14.Peugeot iOn.....................10.............................189

  • noexit, joi, 08.08.2013 02:48

    Europe June 2013 (Updated) Zoe Steps Ahead Edition With 1.358 units sold in June, the best monthly performance for a single model since last September, the Renault Zoe had finally a month according to Renault's expectations, with brilliant results in Austria and Switzerland, consolidating the top spot on the European Plug-In Car Charts. Despite registering its second best performance of the year, with 711 units sold, the Nissan Leaf saw the distance from its french cousin grow, Renault's new baby is now 800 units and 4% share ahead and if it keeps this rhythm, Nissan will need to step up Leaf sales in a big way if it wants to fight again for #1. Further down the ranking, the Kangoo ZE is, as always, in #3 and behind it the #4 Prius Plug-In is being pressured by the Renault Twizy, profiting from the summer peak sales. The same is the happening between #8 Volvo V60 Plug-In and #9 Mitsu I-Miev, with just 3 units separating them, and the Chevrolet Volt, now looking to dethrone the Bolloré Blue Car from #12. On the brands ranking, thanks to the Zoe surge, Renault increased their domination, it's now at 47% share (Up 3%), followed by Nissan, at 19%, and Toyota, losing 2% to 10% share. Sursa: ev-sales

  • mip, joi, 08.08.2013 05:38

    @liviu ... care era titlul articolului ? " 100 Ugliest Cars of All Time " ... daca sti ceva engleza - asa cum afirmi - apoi trebuie sa intelegi ... cealata legatura ... era descrierea lor despre fiecare model in parte; nu are de-a face cu celalalt articol ... daca te uiti la alte modele incluse in acel clasament apoi nu vei gasi des ca ar fi scris ca-s urite ... uite alt ex. chrysler pt-cruiser ... ce spune acolo ? "Unique styling" ... spun ei ca e urit ? si totusi e inclus in acel clasament ! vorbim de 2 chestii diferite ... comparatiile cu celelalte voiau sa arate cam cite se vind raportat cu restul ... cam citi "excentrici" sint raportat la restul cumparatorilor ... hai sa va fac o paralela cu muzica ... nu tin sa-mi dati dreptate, poate-mi intelegeti mai bine punctul de vedere ... asa cum zicea careva mai sus, e o chestie sa intelegi o idee si altceva sa mai si accepti ideea ... buna sau rea cum o fi ... aveam un coleg de camera ce asculta heavy-metal ... suparate rau ... urlaturi, grohaituri, etc ... printre piesele/formatiile ce le asculta se mai pomenea si cite-o piesa sa-mi placa ... si ala m-a intrebat cum de-mi place ? i-am zis, ca daca ii gasesc linia melodica in galagia aia ce-o inconjoara, incepe sa-mi placa ... asa e si cu masinile ... stiu cita munca e in spatele oricarui model ... poate mult mai bine decit multi din cititorii/comentatorii de pe-aci ... le apreciez munca ! dar daca un model e reusit ori ba ...asta e o chestie mai subiectiva. de aia am si apreciat mai sus juke ca fiind mai excentric ... nu urit ... ca nu mi-a placut ... asta e ... ... in general imi place calea de mijloc nu extremele ... si cind e vorba de masini ma uit mai intii la aspectul practic pt. ca nu fac parte din tagma celor carora le da taticu' bani de orice-si doresc ... eu trebuie sa muncesc din greu pt banii mei si nu-mi place sa-i arunc pe orice fleacuri oricit ar fi ele de "excentrice" ... daca chiar imi vine cheful de a conduce o masina mai "excentrica" ... inchiriez una pe-o saptamina, apoi o restitui, mi-am facut tura si gata ! drumuri bune s-aveti ! cu juke de va place asa de mult ... si vi-l permiteti ...

  • @mip, joi, 08.08.2013 08:32

    bla bla bla... Tot n-ai priceput imaginea de ansamblu? Design polarizant, da, dar cei carora le place foarte mult Juke, reprezinta tocmai majoritatea acestui segment. E tot ceea ce conteaza. Dar atat timp cat tu compari Juke cu Ford Kuga in america, ce sa intelegi? Atata poti, atata dai !

  • LauCalin, joi, 08.08.2013 09:50

    Prietene, in afara de clasamente si sa repeti ca papagalul acelasi lucru, mai sti? Si am mai spus, vanzari bune nu inseamna ca esti cel mai bun. Prius nu se vinde extraordinar in Europa, insa pe cei de la Toyota ii cand doare in cot de treaba asta. Se vinde foarte bine acolo unde trebuie, in SUA, piata careia ii place foarte mult masina asta si Japonia. Deci daca se vinde slab in Europa asta inseamna ca e o masina proasta? Poate in mintea ta. Deci nu imi mai da in cap cu clasamente in care Renault e pe primul loc, pentru ca nu demonstrezi nimic. Defapt daca ne genadim mai bine si aici e un adevar valabil tipic Renault: pretul mult mai mic, Chestiune comuna politicii Renault: preturi mai mici fata de concurenta directa. "confortul aduce implicit dimensiuni superioare" Inca o replica memorabila, ca cea cum ca in Franta Dacia nu e un Renault. Vezi ca te aud cei de la Citroen si rad de tine. Evident, nu ma refer la C3, ma refer la C5, DS4 si DS5. Dar nu conteaza oricum, pentru ca alea nu sunt Renault si implicit nu sunt masini. Si am asa o presimtire ca, daca nu ar fi existat colaborarea PSA si Mitsubishi pentru masinile electrice poate ca Zoe nu ar fi fost atat de performant. Crezi tu ca numai altii copiaza de la Renault? ;)

  • sandu, marţi, 20.08.2013 13:21

    pretul prea mare, pentru o masina care are portbagajul cat al unui golf/leon. daca tot iti iei un suv, macar sa aiba si portbagaj. sau un 4x4.