Interior
Interiorul lui Meriva se află dincolo de uşile cu deschidere opusă. O inovaţie pe care am apreciat-o în momentul lansării şi pe care continuu să o apreciez şi astăzi, la jumătatea carierei. Deschiderea la 84 de grade a portierelor spate facilitează accesul pe al doilea rând de scaune.
Deşi nu fac parte din publicul ţintă (familii tinere care vor să facă un copil – baby makers şi cupluri în vârstă care se bucură de viaţă – baby boomers) pot spune că această trăsătură mi-a câştigat votul, chiar şi numai pentru că te scapă de durerile de spate (aşa zic companiile de certificare din Germania).
Aceleaşi companii de certificare din Germania susţin că planşa de bord, pe care am calificat-o de multe ori ca fiind extrem de aglomerată şi puţin spre deloc ergonomică, este favorizată de public pentru uşurinţa în utilizare. Eu nu o văd aşa. Am în continuare probleme în a mă obişnui cu amplasarea butoanelor şi consider că ergonomia este un capitol la care Opel trebuie să mai lucreze. Din fericire, la nivelul comenzilor de pe volan ea este bună.
Materialele păstrează un aspect de calitate, moale, plăcut la atingere, combinat cu inserţii cromate, iar finisajele se păstrează la un nivel ridicat. Faceliftul aduce cu sine şi renunţarea la consola centrală pentru locurile din spate, pe care glisa cotiera centrală (Flex Rail). Germanii şi-au dat seama că o podea plată ajută mai mult la transportul a trei pasageri pe bancheta spate. Spaţiul pentru picioare este bun, iar cel pentru cap la fel, chiar şi pentru persoane ceva mai înalte. Portbagajul este însă mai mic decât în cazul lui Venga şi C3 Picasso.
Închei prin a spune că Meriva este, judecând după habitaclu şi cele 31 de spaţii de depozitare ale sale, cea mai familistă alegere din segment.
nici o poza cu portbagajul despre care spuneti ca nu v-a placut?