Nissan X-Trail

1.6 Diesel Turbo (dCi) 130CP 4x4 Man6 Acenta

Interior

4.5

Interiorul lui X-Trail a făcut un salt la fel de mare ca exteriorul. Înainte, modelul avea un aer uşor utilitar, deşi era echipat bine în ceea ce priveşte partea de tehnologie şi am testat versiuni care aveau piele de calitate pe scaune, pe volan şi pe schimbător.

Nissan X-Trail are un interior care se remarcă prin ergonomia oferită şi prin planşa de bord frumos profilată, deşi pare cam mare şi "trasă" peste pasagerii din faţă. Scaunele sunt confortabile şi oferă numeroase reglaje, iar suportul lateral este potrivit chiar şi când abordezi virajele strânse cu mai mult aplomb. Butoanele de pe volan şi comenzile adresate şoferului sunt realizate cu mai multă atenţie şi te aduc mai aproape de un autoturism decât de o utilitară, cum îţi lăsa impresia generaţia precedentă. Integrarea sistemului multimedia este realizată mult mai plăcut din punct de vedere estetic, iar aproape toate dotările şi-au găsit loc la îndemână sub forma unui buton.

În ceea ce priveşte bancheta din spate, aceasta este suficient de moale încât să fie comodă după mai multe ore de stat în spate. Înclinarea spătarului este reglabilă, iar şezutul poate glisa faţă-spate. Acest lucru este util în special pentru versiunile cu şapte locuri, care pot fi utilizate abia după ce se îndreaptă spatarul celui de-al doilea rând de scaune şi bancheta respectivă este glisată puţin în faţă. Sistemul de sertare din portbagaj a dispărut în favoarea unui compartiment ceva mai simplu, aplasat sub podeaua plată a modelului.

Materialele de la bord au crescut în ceea ce priveşte calitatea, dar cea mai mare realizare este uniformizarea suprafeţelor acestora, eliminând senzaţia că unele elemente au fost montate ulterior pentru a ridica nivelul habitaclului la acest capitol. Acum, totul pare să fie gândit de la început să arate aşa cum trebuie, cu toate că încă mai este loc până la segmentul premium al acestei clase de autovehicule atunci când vorbim despre materiale şi finisaje. Saltul este vizibil cu ochiul liber şi poate fi perceput şi la atingere. În plus, totul arată mai modern acum, o privire scurtă la imaginile din habitaclul vechii generaţii lăsând impresia că au trecut zece ani între ele.

Portbagajul este acum mai mic, oferind doar 550 de litri în loc de 603, dar asta nu înseamnă că este mai mic decât cel oferit de rivali. Sorento facelift şi Outlander facelift au volume mai mici la nivelul portbagajului. În ceea ce priveşte trapa din sticlă a lui X-Trail, noul model pare să aibă o suprafaţă vitrată ceva mai mică faţă de precedesorul său.

  • eee, joi, 21.08.2014 12:49

    eu sunt de parere ca numai 3 poze cu interiorul este cam putin. Pentru mine, personal este extrem de important cum arata interiorul, avand in vedere ca acolo o sa stau eu. pe dinafara conteaza mai putin cum arata. daca mai aveti poze cu interiorul, sunt binevenite, cred eu

  • Sebastian, joi, 21.08.2014 12:58

    @eee Organizatorii evenimentului ne-au promis că ne vor trimite mai multe imagini în seara aceasta, urmând să completăm galeria cu acestea. Dacă nu ai răbdare până atunci, ai aici o galerie foto oficială a lui X-Trail: http://www.automarket.ro/masini-noi/nissan/x-trail-2014-2911/poze/

  • lorinczi.thomas, joi, 21.08.2014 13:56

    Nu este a treia generație?

  • eu, joi, 21.08.2014 14:55

    Foarte bine arata x-trailul asta, mai putin partea din spate,chiar daca seamana mult cu Qasqai. Inclusiv interiorul e superb, arata european, mult peste ce obisnuia sa faca Nissan. Cred ca merita diferenta de bani in plus fata de un Qasqai (diferenta e chiar mica), Xtrail fiind un suv adevarat. Ar fi mai potrivit un motor mai puternic ceva 2.0 dci 170-180cp, nu cred ca ar costa mai mult de 2000e in plus.

  • me, joi, 21.08.2014 15:06

    Qasqai Acenta 4x4 manual 130cp 27000e. Xtrail Acenta 4x4 manual 130cp 30600e conform automarket, siteul Nissan e ramas in urma, in lista de modele nu apare noul Xtrail, sunt mai preocupati daca accept cookies.

  • Sebastian, joi, 21.08.2014 15:33

    @lorinczi.thomas Ba da. Mulţumim pentru sesizare.

  • Geo, joi, 21.08.2014 18:03

    Imi place masina. E reusita.

  • Andy, joi, 21.08.2014 20:00

    Foarte reusita masina, singurele lucruri mai putin placute fiind bordul glossy care daca e ca la Renault se zgarie destul de repede si ramane inestetic plus locul gol de unde trebuia sa fie butucul cheii de contact (puteau sa puna butonul de start engine acolo sau macar sa-l acopere in situatia de acum). Per total e cam cea mai buna optiune in plaja de preturi respective si sunt curios cat ar costa varianta Tekna la noi...

  • antonny, joi, 21.08.2014 22:48

    o masina care isi merita si ultimul leut ......pentru o masina 4x4 e nevoie de cuplu nu de CP .....e de ajuns o singura motorizare !!!! Romanul vrea diesel nu benzina,pentru ce motor mare cand nu isi permite asigurarea impozite intretinere s.a.m.d

  • cineva, joi, 28.08.2014 10:45

    @Andy Tekna 2WD 5 locuri 33.540€ cu TVA Tekna 4WD 7 locuri 36.440€ cu TVA Eu sunt de parere ca daca tot vrei sa dai peste 30.000 pe o astfel de masina, e pacat sa nu dai 3000 in plus si sa o iei pe cea mai dotata. Pana la urma, masina se foloseste cel putin cativa ani, si suma suplimentara aproape ca nu se simte in total. In plus, poti sa mergi linistit pe oriunde, in orice fel de vreme... si sa mai iei cu tine si niste copii suplimentari :)