Nissan Qashqai+2

Tinuta de drum

4.0
Gândit în primul rând ca un model destinat familiei, Qashqai era obligat să abordeze o ţinută de drum foarte confortabilă, lucru pe care l-a şi făcut de altfel. Imperfecţiunile suprafeţelor de rulare vor fi resimţite foarte puţin de ocupanţii celor şapte locuri, iar senzaţia de confort va fi asociată automat cu una de siguranţă. În modul 4x2, Qashqai+2 se dovedeşte a fi mai sprinten dar şi mai nesigur pe viraje, unde se simte o senzaţie de ruliu. Odată cuplată însă tracţiunea integrală, lucrurile încep să se stabilizeze, chiar dacă japonezul îşi pierde din vlagă. Aderenţa este una de invidiat, fiind foarte greu să te simţi ameninţat atunci când repartiţia cuplului se face atât de bine între punţi. Dacă vă gândiţi la escapade off-road nu vă minţiţi singuri. Qashqai+2 face faţă unui drum forestier, unui drum de noroi sau unui drum acoperit cu zăpadă de câţiva centimetri. În concluzie: unui drum şi nu unor denivelări prea riscante. Chiar dacă există modul Lock al tracţiunii 4x4, el nu poate compensa unghiurile de atac şi de degajare destul de modeste.
  • Gestap, miercuri, 02.06.2010 18:56

    Felicitari Automarket! un editorial de exceptie! asteptam cu interes si altele!

  • CiprianMihai, miercuri, 02.06.2010 19:16

    U KILL MY DOG >:P bastard

  • .........., miercuri, 02.06.2010 20:25
    .............

    mult mai frumos un duster....asta e praf

  • rpo07, joi, 03.06.2010 10:08
    panaramica

    Nu inteleg ce treaba are capitolul "Vizibilitate" cu acoperisul panoramic. La acest capitol, un test specializat ti-ar scoate in evidenta unghiurile de vizibilitate catre toate suprafetele vitrate ale soferului cat si "unghiul mort". Acoperisul panoramic nu are nici o treaba aici. Bine, daca vrea sa ajungi la Bethlehem, poate, dar altfel...

  • flavius, joi, 03.06.2010 15:54
    Corect

    Felicitari Automarket pentru testul mult mai relevant decit cele anterioare.Cit despre Qashqai+2,desi este nascut mort,se vor gasi destui snobi sa il cumpere.

  • gtrazvan, vineri, 04.06.2010 00:33
    @flavius

    De cand Nissan Qashqai este masina de snobi??? Sti ce e aia snob??? Apropo, ai Clio :))

  • flavius, vineri, 04.06.2010 01:54
    @gtrazvan

    Q e masina ok.Ma refeream la +2.Nu are rost.Cit desppre Clio 3 2008 e marfa.Ala cu narile infundate si cu cotet pe carca 2009 e nashpa.Snob=Fixist,Fudul,Parvenit.

  • al, vineri, 04.06.2010 12:03

    Baieti faceti ceva mai multe poze cu interiorul ca acolo sta omul si ar trebui sa se simta bine si sa-i placa. Mai lasati excesiva preocupare pentru exterior de parca masina e pentru altii, cei care privesc invidiosi de pe margine la ce scula ti-ai luat tu. Nu suntem toti din astia care fac ture in jurul blocului ca si copii cu bicicleta sa-i vada vecinii ce si-au luat ei.