Motor / Transmisie
Să începem mai întâi cu ce se ascunde sub imaginea frumos poleită a noului Qashqai+2: un motor pe benzină de 2.0 litri, capabil să ofere 140 de cai putere şi 196 de Nm. Pe hârtie premizele nu sunt foarte optimiste, mai ales că vorbim de un moment motor total inutil în situaţiile de off-road, pentru care modelul a primit de altfel tracţiunea integrală inteligentă Nissan şi gardă la sol de aproape 20 de centimetri. Motorul este complet neputincios la un regim de turaţii redus, trezindu-se la viaţă abia atunci când acul atinge 4800 de rotaţii. Nu mai vorbim de puterea maximă, pentru care trebuie să alergi până la 6000 de rpm. Concluzia este că avem un motor de turaţie, aspirat normal, care se va chinui groaznic dacă veţi alege să încărcaţi la maxim crossover-ul cu pretenţii de monovolum. Qashqai+2 se descurcă însă rezonabil atunci când este condus on road, iar resursele motorului sunt transmise doar punţii faţă. O împărţire a cuplului, şi aşa puţin, între cele două axe va duce uneori la o senzaţie de submotorizare, resimţită atunci când comutaţi pe 4x4. Unitatea cu patru cilindri este asistată de o cutie cu şase rapoarte, bine etajată, cu o timonerie destul de precisă şi uşor de utilizat. Prezenţa celei de-a şasea trepte este un aspect pozitiv pentru un motor pe benzină, care reuşeşte astfel să înghită mai puţini litri de combustibil.
Felicitari Automarket! un editorial de exceptie! asteptam cu interes si altele!