Tehnologie
Cruise control, limitator de viteză, afişaj LCD cu touchscreen, MP3, hard-disk de 30 GB pentru stocarea fişierelor audio, navigaţie, climatizare automată pe două zone, comenzi pe volan. Aceasta ar fi o selecţie a dotărilor lui Nissan Navara. Modelul integrează şi tehnologia Bluetooth şi comenzi vocale, feature nemaiîntâlnit în lumea pick-up-urilor europene. Scaunele sunt încălzite, iar torpedoul este refrigerat. Ce să mai, Nissan l-a echipat pe Navara cu o serie de elemente premium pe nivelul de echipare de mijloc, ca şi cum acestea ar fi ceva normal. Sperăm să se trezească şi alţi constructori din somn şi să monteze măcar un computer de bord pe modelele lor. Sigur, nu cerem să fie atât de sofisticat precum este cel al lui Navara - care "ştie" să-ţi spună cât de economic ai condus în ultimele ore, câte sute de mililitri de carburant ai consumat şi multe altele, toate pe un afişaj color, alăturat de grafice în unele cazuri.
Da, dar nu e Amarok...voi aveti ceva cu Amarokul asta....