MINI Countryman JCW

1.6 John Cooper Works ALL4

Tinuta de drum

4.5

Countryman JCW excelează la acest capitol. Dacă mergi cu el pe drumul potrivit. Cât timp nu te aventurezi pe un traseu de macadam sau de soft-road, te vei simţi foarte bine la volanul acestui model realizat sub sigla Mini. Deşi ţinuta de drum a lui Countryman JCW pare a fi prea fermă pentru unii, modelul încearcă să le ofere senzaţiile unui Mini celor care sunt nevoiţi să renunţe la Cooper-ul lor din motive de spaţiu, cum ar fi întemeirea unei familii. Astfel, în loc să te chinui să-ţi înghesui familia într-un Cooper, ca apoi să ai de a face cu aceeaşi ţinută de drum, poţi să te bucuri de senzaţiile unui Mini într-un model mai spaţios.

După cum ne-au explicat şi reprezentanţii Mini, Countryman JCW nu este destinat celor care vor să abordeze trasee pe teren accidentat la bordul acestui model, ci pentru cei care trăiesc în zone cu climă mai puţin blândă, unde tracţiunea integrală se dovedeşte a fi extrem de utilă în cel puţin trei luni ale anului.

Sistemul de direcţie oferă un nivel adecvat de feedback, amplificat în modul sport. Fenomenul de torque steer a dispărut aproape intregral, iar direcţia pare chiar uşoară în unele momente. Totul se întâmplă graţie sistemului de tracţiune integrală, care face toată treaba atunci când abordezi virajele. Garda la sol a lui Countryman a fost redusă cu doar 10 milimetri odată cu apariţia şasiului sport în standard pentru versiunea JCW, ceea ce înseamnă că puţinele sale capacităţi off-road nu au fost ştirbite atât de tare.

  • antonny, luni, 10.09.2012 17:15

    la 37000euro ai o sumedenie de oferte ...... Citroen DS3 Racing 1.6 T Racing 207cp 30000euro , Citroen DS5 2.0 HYbrid4 Airdream So Chic BMP6 4WD 200cp 37000euro

  • ren, luni, 10.09.2012 19:31

    ~19000+tva....si cea mai buna pe circuit Nürburgring.2x4...........225cp....................da este un renault RS

  • tavone, luni, 10.09.2012 21:24

    @antonyy, nu are rost exemple de alte variante, dar asa e. pe scurt o masina care nu merita! decat daca esti fan inrait mini si nu duci lipsa de bani

  • gordini, marţi, 11.09.2012 00:21

    ma uit cum opel a ajuns sa scoata dintr-un diesel cu putere mai mica performante peste un mini pe benzina cu provenineta bmw ... oricum arata bestial mini-ul si imi place totul la el in afara de pretul absolut urias

  • un oarecare, joi, 11.10.2012 16:07

    Jmecheruta masina!Imi place sa ma uit la ea, dat nu as da never ever suma asta pe ea!Cand ma gandesc ca un seria 5 2011 cu 30-40 000 km costa cam tot atat...!