MINI Cabrio facelift

2.0 Benzina Turbo 192CP Aut7 Cooper S

Calitate / Pret

2.5

Aerul premium pe care Mini îl preia din gama BMW face ca prețul cerut de britanici să nu fie unul accesibil oricărui buzunar. Da, un Mini poate fi considerat un moft, iar dacă îl vrei în garaj trebuie să-ți pregătești bine conturile.

Mini Cabrio facelift în varianta Cooper S pleacă de la 30.500 de euro, în timp ce versiunea echipată cu transmisie automată cu dublu ambreiaj are un preț de pornire de 32.300 de euro cu TVA. Și asta înainte să începi să-l configurezi. Culoarea Starlight Blue te costă 500 euro, suspensia adaptivă încă 500 euro, iar pentru pachetele Wired și Chili vei mai avea nevoie de încă 4.700 de euro.

În tot acest timp, Renault Clio RS sau Volkswagen Polo GTI au un preț de pornire cu circa 10.000 de euro mai mic, în timp ce Ford Fiesta ST în varianta cu trei portiere pleacă de la 23.450 de euro. Dar nu trebuie să uităm un lucru: niciunul dintre aceste modele nu este oferit într-o versiune cabrio.

Și uite așa, caracterul premium este cel care tranșează lucrurile în defavoarea britanicului.

  • Kirotractor, joi, 14.06.2018 12:21

    Hmm, zero comentarii, deci zero interes - deși mașinuța-i dezirabilă. Evident că și... cumpărabilă doar pentru cei (sau mai ales cele ;-) - aloo, s-aude-n Dorobanți?) cu bani în exces, așa că singura deducție logică ar fi absența lor-pițipoancelor din zona AM. P-o notă ceva mai serioasă, accentele de stil / dotările care dau caracterul așa-zis *lifestyle* Mini-urilor sînt nimerite la fix de BMW (pînă și ipocrizia steagului britanic din stopuri exercită atracția ei.) Că toate astea-s plătite mai scump decît fac nu remarcă oricum nimeni circumscris *targetului* vanitoșilor vizați de marca britanică doar cu numele.

  • mircea, joi, 14.06.2018 12:53

    @Kirotractor N-aș zice că interesul e tocmai zero, dar ai intuit bine: când vine vorba de Mini, reacțiile de pe Automarket au fost dintotdeauna ceva mai rezervate. Nu știu de ce, pentru că marca are poveste, iar mașinile sunt chiar speciale. Probabil pentru prețul lor foarte ridicat.

  • Kirotractor, joi, 14.06.2018 13:48

    @mircea: Cred că ai dreptate - ca (aproape) întotdeauna. ;-) Fiindcă-n restul Europei... mai bănoase Mini vindea de ex. în 2016 de 10 ori (!!!) mai multe Cooper S decît Clio RS. Îți mai zic pe scurt și-o întîmplare distractiv-sugestivă apropo de *ispita Mini*. Înainte să-mi iau Swift-ul Sport 1.6, am probat metodic mai multe alternative - de obicei singur, dar la testul c-un Mini comparabil, deși mult mai scump (Cooper, fără S) am avut nefericita inspirație s-o iau și pe nevastă-mea. Cînd i-am spus la final că-i cel puțin egala Swift-ului (deja probat) în mai toate domeniile, dar nu merită luată (mda, banii bată-i vina), mai să bufnească-n plîns - chiar dacă, după oareșce meditație... financiară, a recunoscut că am oarecum :-))) dreptate. Concluzie inevitabilă: pentru sexul frumos cel puțin, Mini rămîne irezistibil. Dar și pentru destui bărbați (mai ales S / JCW-urile).

  • Megale, miercuri, 05.09.2018 00:03

    Pai cine nu a avut si nu a "rupt" un JCW nu stie . Daca ai bani de gaz,si mentenanta , poti sa incerci una . Bafta la "drum"