Motor / Transmisie
În cadrul testului nostru din România, am avut o întâlnire cu versiunea 2.0i de 165 CP a lui Mazda6, acompaniată de o transmisie manuală cu şase trepte. Unitatea este a doua cea mai puternică din gama constructorului nipon, vârful fiind un motor de 2.5 litri, care livrează 192 CP şi 256 Nm. Motorizarea testată furnizează 165 CP la 6.000 rpm şi 210 Nm la 4.000 rpm. Nivelul de putere este suficient pentru segmentul D, motorul şi transmisia asigurând o pereche reuşită, care mişcă fără probleme ansamblul de 1.310 kilograme numit Mazda6.
Încă de la prima pornire, remarcăm silenţiozitatea unităţii cu patru cilindri în linie. Odată ce se încălzeşte, aceasta va avea o turaţie de relanti care trece subtil de 500 rotaţii pe minut, remarcabil de scăzută, aceasta nefiind perturbată de sistemul de climatizare. Sistemul i-Stop opreşte şi porneşte motorul imperceptibil auditiv, fiind necesară urmărirea martorului dedicat pentru a observa funcţionarea acestui sistem.
Reprizele asigurate de unitatea de 2.0 litri, care merge împotriva curentului downsizing fără să se simtă în vreun fel învechită, sunt corecte pentru nivelul de putere furnizat. Nu am simţit că motorul este submotorizat în vreun fel, în ciuda faptului că nu se laudă cu un cuplu la fel de mare precum cel atins de rivali.
Timoneria şi etajarea cutiei de viteze intră la capitolul "exemplare", iar comfortul în conducere, în special în modul urban, a fost îmbunătăţit graţie unei pedale de ambreiaj mai moale la apăsare - o nemulţumire în viziunea unora la adresa generaţiei precedente a lui Mazda6.
Singurul concurent serios, pentru Mazda 6 in acest segment,ar fi fost noul Mondeo.Din pacate Ford amana lansarea europeana a acestui model. Hai Ford,misca-te mai cu talent....