Mazda 3

2.0 120CP Man Revolution

Motor / Transmisie

4.0

Motorizarea de 2.0 litri şi 120 CP din gama Mazda3 atinge puterea maximă la 6.000 rpm şi asigură un cuplu maxim de 210 Nm la 4.000 rpm. Cifrele nu sunt deloc impresionante, dar putem spune că acest motor în compania lui Mazda3 nu trebuie judecat după aceste valori, ci după cum se simte şi cum se comportă. Ca idee, aceeaşi unitate se găseşte şi în gama Mazda6 şi livrează tot 210 Nm, dar în compania altor valori în dreptul căsuţei care ne afişează puterea, mergând de la 145 la 165 CP.

În stilul caracteristic Mazda, unitatea surprinde plăcut, dând dovadă de rafinament la nivelul segmentului premium şi de eficienţă comparabilă cu noile reuşite ale industriei în materie de downsizing.

Fără motoare turbo de cilindree redusă, Mazda reuşeşte să ofere un propulsor polivalent, echilibrat şi rafinat, capabil să asigure între 120 şi 165 CP, cu acelaşi nivel de cuplu motor, iar specificaţiile respective sunt asigurate la aceleaşi turaţii ca în cazul versiunii testate. Adică toate motoarele 2.0 benzină de la Mazda ating puterea maximă la 6.000 rpm şi cuplul maxim la 4.000 rpm. Toate. Aici vedem filozofia de motorizări şi transmisii SkyActiv în acţiune, inginerii japonezi lucrând la aceste unităţi ani la rândul pentru a asigura o gamă competitivă, dezvoltată independent.

Revenind la subiectul testului nostru, Mazda3 2.0 G120 nu este nici pe departe cel mai puternic model din segment şi nu are nici cel mai mare cuplu motor. Nu excelează nici la turaţiile la care asigură aceste capacităţi. Dar iese în faţa turmei la capitolul rafinament, fiind un motor foarte silenţios, ale cărui vibraţii sunt imperceptibile în toate situaţiile la care l-am expus. Reprizele sunt absolut rezonabile pentru nivelul de cuplu motor din dotare, cu toate că nu te dau pe spate.

Remarcăm faptul că vibraţiile întârzie să apară şi când schimbăm treptele de viteză la puţin peste 2.000 rpm, după cum ne recomandă martorul din bord. Din păcate, această unitate rafinată ar putea să fie evitată de clienţii din România şi poate chiar şi de clienţii din alte ţări, cilindreea fiind un factor care penalizează vehiculul din punct de vedere fiscal.

  • solo, joi, 23.01.2014 12:45

    Echiparea de Revolution vine cu jante pe 18 din ce am vazut pe site-ul oficial Mazda. Cele de pe masina pozata par totusi mai mici. Masina are anvelope de iarna cu jante mai mici?

  • Sebastian, joi, 23.01.2014 12:47

    @solo Exact.

  • someone, joi, 23.01.2014 13:07

    @ automarket . am citit un alt review despre actuala mazda 3 cu acelasi motor cu care este si testul de fata. cei ce au scris celalalt articol au mentionat etajarea foarte lunga a cutiei de viteze si din acest articol, cand ati descris viteza pe autostrada si turatia, reiese cam acelasi lucru. este adevarat acest fapt ?

  • Csaba, joi, 23.01.2014 13:42

    Poate este scump fata de concurenta, dar de cand se compara o mazda cu un megan , focus, c4 si alte gunoaie , chiar daca suna o afirmatie rautacioasa. Pe cand o mazda , subaru incepe sa se strice, restul deja sunt fier vechi. Iar din motive fiscale nu pare sigur o idee buna un motor de 2.0, dar pun pariu ca aceste modele vor fii masini cautate si SH, un ecoboost forjat nu o sa tina mult peste garantie.

  • ics, joi, 23.01.2014 13:55

    Am avut o mazda 3 din 2010, diesel 2.0 140cp. Pe drum statea bine, era silentioasa dar am avut multe probleme cu motorul si filtrul de particule. Masina avea 17.000 km. In fianal am vandu-o. La fel imi da impresia si noua generatie- Frumoasa, siletioasa, stabila dar cu motoarele mi se par ca sunt mult in in urma concurentilor. La fel si pretul si service-ul. La 22.000 euro este A klass-ulsi la 20.000 este alfa romeo cu aceleasi dotari si motoare mai bune, comparabile ca putere. Doar cu design-ul nu prea ii vad pe piata.

  • vianu, joi, 23.01.2014 14:27

    ...e plina tara asta de specialisti in motoare turbo...suntem binecuvantati, ce mai! poate cu megane ori C4 e mai rar dar e sigur, cu un "gunoi" ca focus mazda 3 a fost comparata. Or fi astia din vest niste tampiti de tot pun in acelasi comparativ M3 cu FF...sa nu mai zic de organele comune ce le imparteau generatiile anterioare dar cum ziceam...specialisti

  • Inexo-cuantic, joi, 23.01.2014 14:42

    Vianu, nu fi naiv, Megane, C4 si Focus, nu sunt nici la nivelul Rover ca si calitate, finisaje, personalitate, iar tu compari cu noua Mazda 3 ? Sper sa vii cu un argument potrivit. Din punctul meu de vedere, tin sa cred ca noua Mazda3 Sport ofera o experienţa a conducerii care iti depaseste asteptarile si se ridica la nivelul designului exterior. Masinile Mazda sunt renumite in a oferi o experienta placuta la volan si o performanta dinamica. Asta pentru ca Mazda pune pe primul plan placerea conducerii. Masina respecta in totalitate filosofia de design "KODO - Sufletul miscarii", asta fiindca formele sculpturale ale noului model Mazda3 Sport creeaza impresia de miscare chiar si atunci cand vehiculul staţioneaza. Sa auzim numai de bine !

  • Scrooge, joi, 23.01.2014 15:06

    @Csaba atotstiutorul.....mai baiatule vezi ca nu demult Mazda 3 si Ford Focus imparteau aceeasi platforma. Chiar daca nu mai sunt impreuna cu Ford, crezi ca azi au evoluat atat de mult incat sa vorbesti asa ? Mai iesi si tu afara din padurile Harghitei, vezi ca s-a turnat asfalt pe sosea.

  • Sebastian, joi, 23.01.2014 15:10

    @someone Doar la treapta a şasea se manifestă această trăsătură şi este singura soluţie pentru un consum redus la viteze de autostradă.

  • Pavl, joi, 23.01.2014 15:29

    Din pacate designul si dinaminca nu sunt sustinute de motorizari performante si actuale. Nu poti concura numai cu design. Motoarele si cutiile de viteze sunt importante. Ca design, noile Mazda sunt peste concurenta in clasele lor. Nu mai vorbesc de Mazda 6 si concurenta. Din pacate, pe componenta de motorizare sunt prea conservatori. Concurenta vine cu oferte mult mai competitive atat ca performante cat si costuri. Aceasta este realitatea. Japonezii, mai ales Mazda si Honda, trebuie sa iasa putin din conservatorismul acesta legat de motoare.

  • vianu, joi, 23.01.2014 15:52

    @Inexo-cuantic 1. Rover 75 (arata extraordinar in Midsomer Murders) nu cred sa fi fost (repet,s-a fi fost) in aceeasi clasa cu Megane, C4, Focus. Pretentiile sale fiind cu o treapta mai sus. Deci asocierea lui R75 cu cei trei este superfluua. Nu inteleg totusi ce cauta R75 in propozitie. Pentru tine pare sa fie alfa si omega modelul asta. 2. daca citeai cu atentie...am spus ca FF mereu a fost (repet,a fost) comparat cu mazda. Si invers. 3. in actualele review-uri ale lui M3 inca se pomeneste de FF Mk.3. 4. e greu sa dai copy-paste la textele de tipul "KODO - Sufletul miscarii"?

  • Inexo-cuantic, joi, 23.01.2014 15:58

    Vianu, Nici tu nu ai citit cu atentie postarea mea. Ideea era ca nu m-am referit strict la R75, ci la un model din aceeasi clasa cu cele mentionate de tine. Dar daca asta crezi tu, este problema ta si esti liber sa o judeci cum vrei. Sa auzim numai de bine !

  • 2-10, joi, 23.01.2014 16:08

    Am fost la test-drive Mazda 3 motorizarea si echiparea de fata. Am ramas placut surprins din aproape toate punctele de vedere. As alege oricand motorul 2.0 benzina in defavoarea unor glume de 1-1.2 litri turbo, datorita rafinamentului, liniaritatii, si mai ales a fiabilitatii incomparabile, la acelasi consum de conbustibil. Nu inteleg de ce o tot dati cu taxele??? Diferenta la taxe intre un motor de 1l si unul de 2l de de maxim 150 de lei pe an. Cine da 20.000 de euro pe o masina ca asta... se mai uita la 300 de euro in 10 ani diferenta de impozit?!? Eu zic ca nu.

  • vianu, joi, 23.01.2014 16:11

    @Inexo-cuantic 1. bineinteles ca nu te-ai referit strict la R75 dar o faci in 90% din cazuri :). A fost o observatie personala nu o lua in nume de rau. 2. R75 ERA PESTE megane, focus ori c4. Stiai asta? Sau masina din poza e pusa la plesneala? 3. cum ramane cu argumentatiile pe care le cereai, "e" prea grele? 4. in rest ai perfecta dreptate

  • Inexo-cuantic, joi, 23.01.2014 16:18

    Vianu, R75, este un executive car, care la vremea lui concura cu Jaguar S-Type, Mercedes E si chiar BMW seria 5. Acum lucrurile s-au mai schimbat, modelele din aceasta clasa au evoluat mai ales ca si dimensiuni la fel ca si cele ''surclasate'' (sedanuri compacte/medii), care nici ele nu mai sunt la fel cum erau acum multi ani de la aparitia primului R75. Cu toate ca R75 imi exprima calitate si personalitate chiar si acum. In rest, iti sunt recunoscator ca mi-ai raspuns la modul civilizat. Succes si sa auzim numai de bine!

  • Scorpionul.negru, joi, 23.01.2014 16:37

    @ Mai de graba cu X-Type concureaza. S-ul e mai mare si e in alta liga. Rover 75 e o masina de clasa medie (concurenta cu seria 3, A4, si C class din anii respectivi). Datorita calitatii superioare celor trei nemtesti si fiind mai deosebit, tendinta era sa o compare si cu E, seria 5 si A6. Dar comparatia e fortata pt. ca nu face parte din clasa mare. Si acum arata bine....a imbatranit frumos si pare sa nu se fi demodat.....faruri in gen Bentley, stopuri in stil Rolls Royce, linie eleganta, interior care iti da senzatia de lux. Tehnic nu ma pronunt...nu am avut, nu cunosc pe nimeni care sa fi avut unul si nici nu am mers cu el. Am vazut si am admirat unul la un targ, am urcat in el si atat. La pretul pe care il are acum, nu exista pe piata ceva mai frumos si mai calitativ. Dar risti sa o cumperi cu probleme iar piesele sunt scumpe + ca se gasesc cam greu.

  • Inexo-cuantic, joi, 23.01.2014 17:07

    @Scorpionul.negru, Da ... de fapt si mie mi se parea fortata intrarea in segmentul E, deodata ce ea este ca si dimensiuni cat clasa Medie. Ca piese, sunt scumpe intr-adevar mai ales tinichigeria ( care nu risti sa o faci oriunde). Eu am luat'o de noua, ceea ce imi pare rau fiindca acum se gaseste la preturi minimaliste. Dar macar stiu ca am cumparat o masina fara probleme rulata doar de mine. Cat despre faptul '' nu exista pe piata ceva mai frumos si mai calitativ'' , intr-adevar este calitativa pt anii ei, dar nu vreau sa o laud, in aceasta liga ar mai intra si Leganza, care este o masina cu un an sau 2 mai batrana decat primul R75 si care in versiunea de varf oferea un lux si un confort foarte bun, iar pretul este cam acelasi ca si R75 SH .

  • Stefan, joi, 23.01.2014 17:41

    Eu am FF3 cu motorul de 1l 125 CP. Am testat si Mazda acceasi configuratie ca cea din test si sunt comparabile. Fiecare are puncte slabe si puncte forte. Depinde de fiecare ce vrea de la o masina. Cu siguranta nu este peste. In alt comparativ a pierdut in fata Focus.ului... asa pentru fanaticii marcii... :)

  • Mituc, joi, 23.01.2014 18:49

    210Nm la 4000rpm inseamna deja 120Cp. G120 are 120cp de la 4000 la 6000rpm.

  • real value, joi, 23.01.2014 20:31

    consumul scazut se datoreaza eficientei motorului, singurul motor din lume la ora actuala cu raportul de compresie de 14:1 pe benzina. un 458 italia are 12,5:1 la 120 cp acest motor, foarte probabil este un motor fiabil, nu inseamna mare lucru o groaza de cai putere pe hartie. sunt mult mai multe aspecte de urmarit la un motor performant: cuplu la ce turatii, etajarea cutiei, materiale utilizate pentru componente etc. Nici astazi nu exista inlocuitor pentru cilindree, dovada: benzi de cuplu si putere mai largi la un corvette Z06 7l aspirat decat la un porsche 911 turbo

  • dan_grc, joi, 23.01.2014 21:27

    @asta "nou" Sa auzim numai de bine, dar Rover 75 este facut pe baza seriei 3 de la acea vreme, nu concura nicidecum in clasa mare, Bmw a vrut cu 75 sa aiba o oferta la concuranta cu tractiune fata, adica A4, Saab 9-3, din pacate Rover n-a avut o imagine suficient de puternica pt a suporta preturile destul de mari, drept urmare a avut un succes moderat, cu toate c-a fost o masina chiar reusita, poate chiar cel mai reusit model Rover, doar c-a venit destul de tarziu, intr-un moment in care Bmw avea deja pierderi de miliarde de marci din urma afacerii Rover, care cuprindeau Rover, Land/Range Rover, MG si Mini, doar cea din urma a avut un viitor sub tutela Bmw. Ca o completare, esti tu fan Rover si-a marcilor englezesti cum sunt eu a marcilor chinezesti, e o mascarada ce faci, doar marcile britanice mai lipseau in dreptul unui user aparut ieri cu-n nick zeflemitor la adresa altor doi useri, de fapt nu esti aparut ieri, esti vechi, vechi da...

  • someone, joi, 23.01.2014 21:47

    @ A sebastian merci

  • vianu, joi, 23.01.2014 22:37

    "la adresa altor doi useri".... adica unul ;) sa fim corecti pana la capat, deci

  • kaka, joi, 23.01.2014 22:46

    bai ati inebunit cu roverul asta ?in articol se vorbeste de mazda 3;voi de ce bateti campii? iar faza cu motoare mici turbo deja vad ca starneste o adevarata obsesie printre conationalii nostri;imi sa vomit cand le vad comentariile

  • Inexo-cuantic, joi, 23.01.2014 22:55

    Nu fi naiv, Asta stiam si eu, am si precizat ca nu ma intereseaza pe ce platforma e, ce componente are , etc. Atata timp cat masina are personalitate si ofera exact ceea ce si-a propus. In rest de acord, nici eu nu o vad concurand in clasa mare mai ales ca proportii, desi daca vei cauta ceva istorie pe wiki despre acest model vei vedea ca il baga direct in liga ''executive car'', ceea ce si mie mi s-a parut ciudat. Mai degraba ''pentru aceste vremuri'' in care toate clasele au crescut ca si dimensiuni, parca Roverul meu pare ca si un ''sedan compact premium'' . Dar asta ramane parerea fiecaruia. In rest nu prea am inteles la ce te referi in ultimul rand. Sa auzim numai de bine 1

  • Gabi, joi, 23.01.2014 23:33

    Poate ca sunt eu cârcotaș, dar nu am înțeles niciodată de ce Mazda este catalogata ca masina cu veleități sportive. Nu iese in evidentă cu nimic fata de orice masina coreeana sau franceza,ca sa nu vorbim de cele germane. Motorizarile lor or fi competitive pe continentul american, ca in Europa nu fac fata.

  • dan, vineri, 24.01.2014 09:45

    Toate ca toate, dar consumurile alea reale sunt exceptionale. Iar la capitolul stres legat de fiabilitate chiar n-ai nici o grija cu un motor aspirat. La noi, din pacate, n-o sa aiba succes din doua motive: tampenia taxarii cilindreei si nu a puterii, si stilul de condus care ne face sa privim un motor din alte considerente (n-are cuplu gramada, deci nu pot sa depasesc in forta, deci nu pot sa merg ca descreieratul).

  • Stefan, vineri, 24.01.2014 09:47

    Exact ;). E doar o compacta buna si frumoasa. Pana la sportiv mai e cale lunga :))

  • inexorabil, vineri, 24.01.2014 13:06

    Sigur că Mazda este depăşită de "tendinţi"...Sigur că strâmbăm din nas: doar 120 CP la 2L?! Las' că va făta VAG un 2L turbo de 370 CP, care va fi, într-adevăr, mega/ultra/hiper-sportiv şi te va furnica de senzaţii tari din creştet până-n tălpi, dar nu va dura mult până vei arunca în gârlă un asemenea "motor" (dintr-un motiv lesne de înţeles), căci nu vei mai avea ce să faci cu dânsul...Tot aşa, râdeau unii pe Youtube cum că Audi Sport Quattro storcea mult mai multă putere dintr-un motor mult mai redus decât al lui Buick GN, başca în linie (2.1 L şi 306 CP, dar cu 130 Nm mai puţin!), numai că azi există cluburi solide de pasionaţi GN/GNX, care operează cu motoarele "stock" ale modelului şi tot pe acelea le tunează, în schimb la Audi majoritatea au fost predate la topitorie de când hău...Deci ce Mazda, ce SkyActiv, ce fiabilitate, ce respect faţă de clienţi...Aiurea! Pe străzile valahe, orgasmul adevărat constă în a-i lăsa în nori de fum/praf pe alde Captain Slow cu "bătrâneştile" lor...

  • Mecanicu', vineri, 24.01.2014 13:17

    Ma, da pretentiosi sunt romanii...toti ar dori BMW la pret de logan...super tare frate....vrei design, putere, confort atunci scoate 50.000 de euro si cauta reprezentantele potrivite....daca ai doar 17000 de euro stransi cu greu datorita conditiilor oferite de guvernantii nostri supersonici, atunci nu este cazul sa ai pretentia ca masina sa fi fost desenata de Pininfarina...dupa parerea mea foarte important este: - nivelul de siguranta oferit - EURONCAP - - valoarea de revanzare - constitue cel mai bun barometru pentru caliatea masinii - testele comparative din Auto Bild si Auto motor si sport - costurile de intretinere & consum - spatiul oferit Mai dureaza pana cand consumatorul din Romania va fi educat si informat. Majoritatea cumpara masinile pentru ca le place cum arata si ca are masina tapiterie bej, chiar daca nu au bani de impozit la masina... niste tarani Ia vedeti ma, asta este ok pentru fitele voastre de 2 lei?: http://www.carmagazine.co.uk/News/Search-Results/First-Official-Pictures/BMW-Grand-Lusso-2013-the-Pininfarina-coupe-revealed/

  • Pavl, vineri, 24.01.2014 14:18

    @Inexorabil Daca toti constructorii erau la fel de conservatori ca cei de la Mazda si Honda, industria auto progresa in vreo 100 de ani. Asa, noroc ca unii au indrazneala si resursele sa incerce lucruri noi si sa forteze limitele. Ca fapt divers, Vw si Merc au motoare turbo de 2l de la 300 de cp in sus si inca nu au crapat. Ca sa vezi, unii chiar sunt ingineri la fel de buni ca si cei care mai scriu pe acest site.

  • Stefan, vineri, 24.01.2014 15:10

    Incredibil cum toti cunoscatorii apar ca ciupercile dupa ploaie :))) Vorbesc de fiabilitate si de motoare cazute dar nu au facut nici 100K cu masinile lor. Cati dintre voi ati avut o masina pe care ati utlizat.o pana a picat motorul??? Sa nu mai zic de ignoranta afisata fata de progres si tehnologie. Baieti...pamantul e rotund ...nu plat ;)

  • kaka, vineri, 24.01.2014 15:13

    pavl n-au crapat motoarele de merc ca n-au trecut de 100.000de km;dupa aceea vede,m cum stam cu mirobolantul turbo , tri turbo quatro turbo , n turbo

  • Inexo-cuantic, vineri, 24.01.2014 16:47

    @dan_grc, R75 nu este pe platforma BMW, sa fie clar. Mai documenteaza-te. http://www.rover75.ro/ Sa auzim numai de bine !

  • dan_grc, vineri, 24.01.2014 18:17

    @inexo Sa auzim, da, ti-au mai venit tds-uri la service? Un lant, ceva? Mai bine sa nu mai auzim.

  • casper, sâmbătă, 25.01.2014 13:28

    hai sa fim seriosi, motorul asta e depasit pt. 2014 nu va enervati degeaba, suntem toti fani/iubitori ai masinilor. Sper sa fie macar fiabil. intr-adevar nu tb. sa aiba 200CP si 400Nm, dar nici 120. filosofia sky-active si kodo sunt doar marketing.

  • mm, sâmbătă, 25.01.2014 16:02

    @casper Acest motor functioneaza dupa ciclul atkinson care are o eficienta intermediara intre diesel si otto, motiv pentru care consuma atat de putin Dupa cum vezi este un motor total nou (cu ciclul Atkinson ar mai fi hibridele de la Toyota, dar asta e singurul fara tehnologie hibrida in spate). Inca ceva, daca te-ai fi interest cum recupereaza energia din franare ai fi aflat ca prin intermediul unor supercapacitori, oare modernii tai stiu ce-s astia?

  • unckle, sâmbătă, 25.01.2014 18:19

    nu prea inteleg cum poate cilindreea de 2000cmc sa fie "nefavorabila fiscal" la masina mea cu motor de 2000cmc platesc 190lei impozit anual si ~500 lei RCA ... este chiar asa mare suma de 150E/an ? @masina - este un fel de Clasa A a mansinilor compacte de volum. Arata exemplar, mult peste competitori. Atat Mazda3 cat si 6 au dat lovitura dpdv al designului, parerea mea :) In ceea ce priveste SkyActive asta de 2000cmc, si cele trei puteri disponibile ale lui, as avea ceva cuvinte de lauda. Un motor aspirat modern ar cam trebui sa fie o experienta placuta la volan. El este construit pentru liniaritate si confort ... sunt sigur ca, daca aveau nevoie, puteau construi un 2.0 turbo de 300cp ... dar de ce? Varianta "hothatch" a Mazda3 va prezenta un motor sportiv, 250-300cp, etc etc etc ... pentru ca se va vrea a fi sportiva. Mazda3 cu 2.0 120cp se vrea o masina confortabila pentru o familie.

  • @unckle, duminică, 26.01.2014 11:52

    Se vrea o masina de familie confortabila, dar nu este! Argumente:spațiul pentru pasagerii din spate mai redus decât concurenta(distanță cap-plafon,genunchi-scaune fata, senzatie de claustrofobie etc) portbagajul foarte prost compartimentat, roti de 18 inches (pentru oraș e crima curată) insonorizare sub Mazda 3 model anterior. Si atunci de unde tragi concluzia ca e o masina de familie? In plus eu as considera "familista" o masina break ori Mazda nu oferă asa ceva. P.S. Am testat masina si vorbesc in cunoștință de cauza (ca sa nu las impresia ca vorbesc din auzite).

  • Obbie, luni, 27.01.2014 15:17

    Mazda 3 e catalogata drept "driver's car", nu masina de familie. Am observat si eu la drive-test spatiul mic din spate, iar portbagajul este in media clasei. Dar astea le vezi inainte sa cumperi, iar o Mazda o iei pt placerea de a conduce, nu sa cari porcu' in portbagaj. Cat despre jantele de 18", scuza-ma, dar chiar si pe dimensiunea asta am ramas surprins de slientiozitatea si rafinamentul suspensiei. Mult mai comfortabila decat golf-ul meu 6 pe jante de 16". Directia, motorul, cutia de viteze va propun sa le comentati dupa ce o conduceti, altfel e usor sa dai din taste doar uitandu-te pe fisa tehnica a masinii (sau nici macar atat). Formula gasita de Mazda cu acest 2.0 120Cp (210Nm) e cel mai bun compromis pt performante, consum, liniaritate si fiabilitate (motor aspirat). Ca si comparatie, acest motor de 120CP se misca mult mult mai bine decat Civic-ul de 1.8i 140CP. Pt cine vrea mai multa sportivitate, mazda are in oferta si 2.0 165CP. Numai bine!

  • @Obbie, luni, 27.01.2014 16:31

    Cum mai merg vanzarile domnu' Obbie? Prost, nu-i asa?

  • @obbie, luni, 27.01.2014 20:33

    din pacate moda asta la japonezi cu putine configuratii de la care nu poti sa te abati , ma indeparteaza de acest model. ma interesa modelul sedan , pt am anevoie de spatiu si vroiam motorul de 165 cp, din pacate ea vine doar pe HB ( de ce nu pot intelege), de asemenea revolution vine doar cu genti de 18 - ( genti de 18 la un model de clasa compacta - o idiotenie totala),

  • Stefan, marţi, 28.01.2014 10:02

    Eu inainte sa imi iau Fordul m-am uitat si la Mazda modelul anterior, Honda si Toyota si am fugit imediat de ele exact din acest motiv.Iti bagau pe gat ce considerau ei si nu prea puteai sa o configurezi.Plus pretul destul de mare pentru ce ofera

  • MarchenM, marţi, 28.01.2014 10:33

    @stefan: dotarile de baza la masinile japoneze sint de bun simt, pentru ca la ei nu se concepe ideea ca poti lua o masina fara aer conditionat sau mai nou, senzori de parcare. Dotarile extra gen piele, navigatie, trapa, etc, le pun pe variantele de echipare superioare. Faptul ca n-ai avut tu bani sa le iei, este o cu totul alta poveste, asa ca ti-ai luat ceea ce ti-ai permis: o masina mediocra fara nici macar dotarile de baza.

  • MarchenM, marţi, 28.01.2014 10:37

    Sint multi pierde-vara pe-aici, ”mari cunoscatori” care nu pot face diferenta intre ”janta” si ”geanta”. Asa iti dai seama ca poate 60% picati la bac nu e deloc mult, ba din contra.

  • Obbie, marţi, 28.01.2014 11:16

    Pt cel cu "gentile", am o intrebare: ai condus modelul Mz 3 pe jante de 18" ? Eu da si cum am zis si anterior, am ramas surprins de comfortul la rulaj. Si crede-ma, aveam mai temeri cand m-am dus la drive-test, chiar vroiam si eu sa-i reprosez ca ar fi trebuit sa existe o versiune intermediara de 17". Nu uita ca sunt multi care isi configureaza Leon-uri sau Golf-uri si pun jante de 18", platind extra pt asa ceva. Daca ar fi fost "o idiotenie" nu ar fi facut-o. Iar in legatura cu puterea, iar te intreb: ai condus modelul de 120CP sa ajungi la decizia ca e slab pt nevoile tale ? Sfat prietenesc: mergi la drive-test si apoi vino cu pareri sustinute. Nu imi vine sa cred ca inca sunt romani care iti cumpara masni doar pe baza de review-uri sau din auzite (gen, vine nush ce rudenie care zice: "Ia-ti bre marca x, ca e masina buna"). @MarchenM: total de acord. Japonezele vin cu multe dotari standard. A se vedea Mazda 3 pe nivelul de echipare Challenge (primul pt motorizarea G120), are toate dotarile de bun simt: clima, cruise control, volan/schimbator piele, display 7" (la vag tre sa platesti in plus pt un display mediocru de 5.7") si vine pana si cu asistent la franare pt oras (SBCS). Si astea doar la 17k euro.

  • Stefan, marţi, 28.01.2014 12:41

    @MarchenM nu ai inteles nimic...ai citit printre randuri sau esti orbit de japonism.... Eu nu am vrut sa nu imi bage pe gat unele optiuni: daca eu vreau trapa si nu vreau piele trebuie neaparat sa cumpar ca asa le vand ei la pachet??? Nu ma obliga nimeni... Cat despre ce masina mi-am luat , ne cunoastem de undeva sa stii ce am eu pe masina si ce imi permit??? Am bani stai linistit si de Accord si ce vrei tu... In schimb nu am nevoie de asa ceva ;)

  • J.H., marţi, 28.01.2014 14:58

    pt obbie, nu am condus modelul cu genti de 18 si nici nu vreau . genti mai mari presupun costuri mai mari ( caciucuri de iarna, inlocuire de cauciucuri, roti de iarna ) , costuri care nu mi se par justificate la o masina compacta fyi - seria 3 vine cu 16' in dotarea de serie, deci daca etalonul in materie de driving Dynamics alege 16 eu zic ca e ok, la Mazda e doar pe considerent de design, la drive test nu au decat 1.5 si 2.0 de 120 care se vor vinde cel mai mult la noi. si as alege un motor mare - 165 pt ca am deja unul de 180 si nu vreau sa retrogradez atat de mult - 120 , daca as fi putut configura masina ca la alte marci, poate mazda 3 ar fi fost noua mea masina

  • MarchenM, marţi, 28.01.2014 20:03

    @stefan: Departe de mine vreo acuza de genul care ai spus. Eu m-am referit strict la ceea ce ai spus. Si la Toyota si la Honda, variantele de baza au doar dotarile minime, dupa umila mea parere, daca imi dai voie. Si tot daca imi dai voie, o sa spun ca Ford Focus, este o masina mediocra, care nu iese cu absolut nimic in evidenta, exceptand varianta ST. Iar din ceea ce ai spus, se poate intelege ca ai cautat motive gen ”mi se baga pe gat” dotarile. Dotari care, iar, sint minime necesare. Acum m-ai inteles tu pe mine? Asta nu inseamna ca spun de Toyota, Mazda sau Honda ca sint minunate, dar, dupa mine,toate 3 sint peste Focus. La orice capitol.

  • Stefan, miercuri, 29.01.2014 10:45

    Ford Focus Mk3 este cea mai bine vanduta masina din lume la ora actuala iar motorul pe care il am a luat de 2 ori ori la 'Motorul anuluiì. Daca asta e masina mediocra esti un pic pe dinafara... Faptul ca nu iti place tie e problema ta... Eu mi.am luat.o pentru ca inca se conduce mai bine ca orice compacta, peste Civic daca tot esti posesor Honda ,Mazda 3 este extrem de aproape de ea. Iar pe langa asta in momentul asta Ford ofera discounturi foarte mari vizavi de ceilalti . Am o Corolla in familie si stiu ce vorbesc. Sa nu mai zic de reviziile in reprezentanta, te doare capul... Un prieten cu Honda Civic Type R a renuntat la garantie din cauza asta... Si exemplele pot continua

  • MarchenM, miercuri, 29.01.2014 13:43

    Prietene, nu mai arunca cu vorbe urate, eu doar mi-as spus parerea. Fiecare are dreptul la o opinie. Vehementa cu care scrii ne arata in primul rand ca trebuie sa te convingi pe tine de ceea ce spui. Tu mie parerea nu mi-o schimbi. Am condus Focus si stiu ce vorbesc. Faptul ca o marca vinde bine nu demonstreaza nimic altceva decat marca respectiva are o politica de marketing buna, adica ca stie ce vrea piata, nu ca face masini bune neaparat. Cea mai vanduta masina in Romania e Dacia. Asta inseamna ca e cea mai buna? Nu, inseamna ca oferta Dacia se muleaza pe cerintele pietei de la noi. Sa nu-mi spui mie acum ca daca Focusul se vinde mai bine decat Mercedes, sa zicem, inseamna ca e mai bun. E absurd ceea ce zici. Obisnuieste-te cu ideea ca s-ar putea sa te inseli, in multe privinte. Atata timp cat esti dispus sa recunosti cand faci o greseala, exista o licarire de speranta. Dar s-ar putea ca in cazul tau sa fie prea tarziu.

  • MarchenM, miercuri, 29.01.2014 13:48

    @stefan: Si apropo ”vizavi” -ul tau vine din ”vis-a-vis” care inseamna ”fata in fata”. Mai treci pe la scoala cand ai timp.

  • Stefan, miercuri, 29.01.2014 14:35

    Hai ca esti chiar comic :)))). E acceptata si vizavi francezule ce esti.. Iti multumesc ca m-ai luminat :))))

  • MarchenM, miercuri, 29.01.2014 22:24

    :))) Esti deja luminat, nu mai ai nevoie de nici un sfat se pare, chiar si bine intentionat. Poate ca versiunea ta e acceptata de persoane din aceeasi categorie ca si tine. Sint multi ce-i drept, dar asta nu inseamna ca e si corect. Era doar o observatie, nu trebuie sa batem acum subiectul caci, sincer, carenta ta in educatie e ultima mea grija acum.

  • Stefan, joi, 30.01.2014 09:56

    Esti un dragut. Iti multumesc ca imi porti de grija atat.... Recunosc ca am un defect. Imi pun mintea cu educati ca tine... Mai citeste o data parerile tale pertinente si cum categorisesti persoanele... O zi buna.

  • gigi, joi, 30.01.2014 12:21

    http://dexonline.ro/definitie/vizavi

  • Pavl, vineri, 31.01.2014 09:52

    @MarchenM Cu chestiunea legata de marketing nu sunt de acord cu tine. Un produs prost, chiar si bine "vandut", tot prost ramane, iar clientii nu il vor mai lua a doua oara. Deci succesul Ford nu are cum sa se datoreze exclusiv promovarii. Cine crede altceva e naiv. Am observat ca acesta este un argument utilizat si impotriva VW sau a tripletei de lux germane. Fals.

  • madu, vineri, 31.01.2014 10:34

    Sa iei una bucata turbina si sa o pui pe motor, era o solutie demna de laudat prin 1980. Pentru gasca de prosti care sustin sus si tare conservatorismul japonezilor: http://www.automarket.ro/stiri/mazda-va-lansa-in-2018-un-motor-pe-benzina-cu-principiul-de-functionare-55005.html

  • @merchen, vineri, 31.01.2014 16:06

    Pretene, cred ca ai gresit forumul, aici vorbim despre masini nu despre gramatica limbii romane. Vad ca atunci când nu mai argumente ii tot dai cu gramatica. lasa - ne pls.

  • a@m, miercuri, 10.06.2015 11:10

    Salut, Am un C4 pe benzina cu motorul facut impreuna cu BMW , de 155 cp si cu un cuplu de 240 nm. Adevaruri din exploatare, 60 000 km - un motor exceptional , dar pus in valoare mai greu de cutie - cuplu este present de la 1400 rot, astfel incat la demaraje in forta poti invarti rotile in gol si in viteza a III a - consumul - aici este marea problema , mergand batraneste, adica fara demaraje mai tari, fara intreceri stradale te duci spre 7% ( extra urban) mergand ceva mai sportiv si valorificand ce poate da motorul , te duci imediat spre 8-8,5% Dar tentatiile sunt mari, deci ... Pe un parcurs extern - pana in Franta si retur, am obtinut un consum de 6,7% cu o viteza medie 83 km/h, cu 2 personae, bagaje si aer conditionat la greu.

  • Kos, vineri, 04.09.2015 17:36

    Vai cate discutii! Ca fost posesor de Mazda model 2010 va spun ca nu imi mai trebuie asa ceva. Se discuta despre dotari, performante, cifre, nu se gandeste nimeni la problemele ce pot aparea dupa achizitie: gen gasirea unui service competent care in Romania este inexistent. Fiabilitate ? "BMW-ul Japoniei"? Pardon, in 40.000 km si 4 ani mersi pe plaiurile patriei noastre cu aceasta marca, am schimbat asa: un rand de tampoane motor (1600 RON), kit ambreiaj (2500 RON), amortizoare (2200 RON), clapeta acceleratie (1100 RON), bujii, flanse amortizoare spate care au cedat pe rand (vin prinse in niste surubele minuscule). Inainte sa vand masina urmau probleme la sistemul de directive/suspensie, bucsi bascule care vin numai cu tot cu brat (1400 RON/BUC, bielete antiruliu).