Motor / Transmisie
Un motor pe benzină pe un SUV? Nu este chiar pe placul clienților europeni, dar există un segment de potențiali proprietari de SUV care urăsc motoarele diesel. Personal, cunosc cel puțin unul. Modelul nostru de test a venit dotat cu motorul pe benzină de doi litri ce dezvoltă 160 CP. Interesant este că, pentru versiunea cu două roți motrice a modelului CX-5, acest motor dezvoltă 165 CP. Pentru cele cu tracțiune integrală permanentă, ca modelul nostru de test, motorul pierde 5 CP. Pentru amatorii de diesel, Mazda oferă SUV-ul CX-5 și cu motorul 2.2 în două variante de putere: 150 și 175 CP.
La capitolul transmisie se poate alege între o cutie de viteze manuală cu șase trepte și una automată tot cu șase trepte. Ne-a plăcut faptul că transmisia automată poate fi comandată şi manual, iar schimbarea treptelor se face în mod logic, adică tragi de levier să urci o treaptă şi împingi ca să retrogradezi. Mazda a înţeles că acesta este singurul mod corect.
Motorul pe benzină de 160 CP face parte din noua familie SkyActiv. Este un propulsor cu injecție directă de benzină și un raport de compresie de 14:1. Mazda spune că acesta este viitorul motoarelor termice și că așa vor deveni mai eficiente. Este suficient de silențios, iar puterea este livrată liniar, cu un mic punch în jurul cifrei de 4.000 rpm acolo unde este atins cuplul motor maxim de 208 Nm.
-
slv83, vineri, 01.06.2012 17:57
Are o greutate incredibil de mica! Bravo!
-
tudor, vineri, 01.06.2012 18:00review sau reclama
ciudat acest review , pe forum mazda oamenii se plang de acest motor f slab pt o masina destul de grea si cu un consum mult mai mare decat in carte
-
chuck norris, vineri, 01.06.2012 19:27mazda nu face masini rele
mazda face masini foarte frumoase dar cx-5 nu m-a impresionat
-
antonny, vineri, 01.06.2012 22:20****
o bijuterie de masina ...am admirat una acum 2 saptamani ........Ce e interesant consumul urban 8.1 % la un 2.0 benzinar ,honda CR-V 2.0 170cp in Bucuresti consuma 10-11%
-
valentin, vineri, 01.06.2012 22:48MAZDA = SPORT
Sunt propietar de mazda 3 GTA i-stop 2.0 150 cp si dupa 4 luni pot spune ca consumul din carte e doar un vis frumos si asa va ramane ,eu sunt la a doua mazda .Modelul pe care il conduc acum consuma cu 1,5 pana la 3 l peste datele din carte insa nu conteaza ,masina este extraordinara foarte manevrabila ,sportiva ,promta si nu mai zic de cum se aude motorul la turatii inalte .Nu poti scoate un consum bun cu ea din simplu motiv ca masina te invita sa o conduci sportiv.Motorul dupa CX5 fiind mai nou probabil se va apropia de cifrele oficiale , insa cu multa abtinere din partea soferului si in nici un caz iarna . Si inca ceva , consumul cade putin dupa perioada de rodaj.
-
LauCalin, vineri, 01.06.2012 22:56
Valentin, taci din gura ca nu te crede nimeni. Oricum ai dat dovada de inconstienta cand ti-ai cumparat a doua oara tot o masina japoneza in detrimentul unui BMW sh sau Golf nou, ca asa e obiceiul. Sper ca iti dai seama ca glumesc. Felicitari pentru alegerea facuta! Asfalt uscat! :)
-
745, sâmbătă, 02.06.2012 02:51
2.0i = consum 12-15 in oras. valabil pentru orice marca,model etc. totusi sa fim realisti.
-
D., sâmbătă, 02.06.2012 13:12745
Suie-te in tractor si ara ogoarele tarii. Lasa motoarele, ca nu-s de tine. Ai auzit de progres tehnologic, manca-te-ar tata de inteligent? Automarket Cum adica este este "posibil" ca suspensia sa fie mai dura datorita jantelor pe 19? :)) Adica aveti dubii? Logic ca de asta. Aia nu e masina pt. jante de 19.
-
@D., sâmbătă, 02.06.2012 15:12745
inevitabil tot timpul trebuie sa apara si un roman care le stie pe toate...dar tot timpul.... tu ai avut vreodata vreo masina cu motor de 2.0i in viata ta ca sa putem sta de vorba? sau numai tdi-uri cu 120k mii km "reali" ? am avut 320i, nissan primera 2.0i, golf 4 2.0i 116 cp si acum golf 5 gti 2.0 tfsi... si am mers si cu astra gtc 2.0t 170cp, si alte cateva cu cilindree asemanatoare 1.8 sau 2.2... si ghici ce, toate sunt niste masini care consuma 12-15 in oras... as recomanda pentru un mers alert oricand un diesel, ca poti merge mai rapid cu un consum mai mic, la un 2.0i daca mergi mai alert din start sare consumul la 14-15... dar asta numai conteaza din moment ce iti cumperi o masina 2.0 pe benzina, e clar ca nu o cumperi pentru consum. PS: pun pariu ca azi ai mancat doar o shaworma cu de toate sau 2 covrigi si conduci o skoda, numai talente pe capul vostru, romani tipicari ce sunteti.
-
UTOpic, sâmbătă, 02.06.2012 15:19@D.
haha a venit ultimatum saracum sa ne explice cum sta treaba cu viata si cu motoarele :))))) "D." sigur esti un comunist la vreo 35-40 de ani care sta cu parintii si conduce o ragalie tdi din anii 90 :))
-
poprazzzvan, luni, 04.06.2012 20:08
Consum destul de mic pentru un motor de 2.0 benzina.
-
Jean Volan, joi, 14.06.2012 18:59
Intamplarea face ca am testat exact acelas model la dealer in US (exact acelas motor, 4WD, full option) Sunt de acord cu reporterul in ceea ce priveste tinuta de drum DAR Mazda sunt masini care exceleaza la placerea condusului (simti directia, simti unde sunt rotile, simti drumul)- pentru a atinge aceste "simturi" si pentru a oferi placerea condusului suspensia trebuie sa fie mai sportiva . Arcurile sunt mai tari un pic dar nu foarte deranjant. Daca vrei comfort maxim, iti alegi un CR-V, daca iti place sa conduci, atunci alegi Mazda CX-5. Din pacate (sau fericire, depinde de cititor), jurnalistul nu a intrat in detaliile technice: Prima masina cu tehnologie full SkyActive de la Mazda (Motor, Caroserie ; spun full deoarece Mazda 3 2012 este doar pe jumatate SkyActive deoarece doar blocul motor e nou, caroseria e veche(cititi: grea) + systemul de evacuare a gazelor din blocul motor este tot vechi (cititi: NU asa de eficient ca la full SkyActive) Cel mai mare avantaj al acestui CX-5 SUV este ca este extrem de usor + rigid (chiar daca numerele motorului 160 CP sunt cam slabute - compenseaza prin greutate scazuta) De aceea are acest consum redus, numerele de la cai putere au ramas cat mai jos, pentru a putea economisi benzina. Pentru mai multe detalii despre obsesia inginerilor japonezi in ceea ce priveste placerea condusului mergeti pe www.mazda.com si selectati North America - acolo sunt o multime de videoclipuri foarte interesante despre intreaga filozofie Mazda. Zoom - zoom
-
Adi, luni, 18.06.2012 11:51
Frumoasa masina! Am vazut-o live si arata foarte bine...comparabil cu X1. Mazda intr-adevar fac masini care se conduc bine: Mazda 6 este crema in segmentul mediu non-premiu; au fiabilitate buna si sunt masini oneste si placute, insa pretul pentru CX-5 mi se pare prea mare..se apropie de nivelul premium (X1, Q5, GLK), cu care insa nu are prea multe in comun. Eu inteleg ca au aplicat minunatele tehnologii, insa asta nu inseamna ca trebuie sa mareasca si pretul. Au bagat motor pe benzina cu injectie directa, insa nu s-au gandit sa-i tranteasca si o amarata de turbina, ori un compresor, sa mai stoarca din el inca vreo 30 CP. Pejo si Opel scot aproape 200CP din motoare de 1.6...Mazda chiar nu poate mai mult!? Poate o alegere mai buna este Qasqai, mai ales cu noul DCI 1.6/130 CP, o masina buna, care desi nu e la fel de 'sportiva', are un pret mai bun pentru ceea ce ofera. Mai sus este o reclama la Outlander - care are un pret excelent (cred ca e mai ieftin cu vreo 6000 EUR decat CX-5)...o masina care deja si-a dovedit calitatile.
-
Anonim, joi, 21.06.2012 22:34
@ Adi>Motoarele stoarse,cu turbina,sunt motoare cu o durata de viata mult mai mica,de aceea cei de la mazda ,nu se chinuie sa produca asemenea motoare''cu turbina'',pt ca fiabilitatea ar avea de suferit,iar japonezii,nu accepta acest lucru.
-
casio, vineri, 20.07.2012 14:23
Am condus intr-un test drive cx5 si am ramas impresionat.Este o masina exceptionala ....in clasa ei nu are rivali. Daca aveti de gand sa va achizitionati un autovehicol nou in viitorul apropriat si aveti un buget de 25 000 euro treceti neaparat pe la un dealer Mazda si solicitati un drive test cu aceasta masina si va garantez ca nu va va veni sa va dati jos din ea. Calitatea materialeleor folosite este cu siguranta premium,izolarea fonica este foarte buna(nu mesdie cum este clasificata aici) consumul(2l benzina 4x4 cutie automata asta este modelul pe care l-am testat ) este excelent :pe traseul Bv.Iuliu Maniu unde este sediul Arian Motors, pina la Bolintin si retrur a fost de 7,2 pe bc. Este o masina foarte stabila si are un sistem de franare excelent in ciuda celor 1,6 tone. Cv este exceptionala adaptandu-se automat stilului de condus. Cred ca singurele minusuri ar fi la capitolul volum porbagaj unde la dimensiunile masinii te fac sa te astepti la un portbagaj mai incapator, si al doilea neajuns ar fi lipsa rotii de rezerva dar dupa prerea mea nu conteaza. Ce mai vreau sa spun este ca reprezentatntul deler-ului Arian Mtors este un individ(George) care da impresia, in ciuda politetii de fatada ca masinile sunt ale lui din curtea lui taicas-su si parca ai pare rau sa le vanda(de asemenea discountul oferit a fost jenant, adica vopseaua metalizata). Cu siguranta ca masina pe care o voi cumpara va fi o Mazda CX5 dar nu de la Arian
-
casio, vineri, 20.07.2012 14:38
Am uitat sa pomenesc de costurile de intretinere: -revizie la 20.000km -cost revizie la motoare pe benzina aprox.600rron(la motorina nu stiu sigur dar cred ca este in jur la 800-900 ron). -distributia este pe lant si ....... atentie..........NU SE SCHIMBA NICIODATA. Cred ca la cat am laudat aceasta masina as merita un discount mai mare de 500 euro cat face vopseaua metalizata.
8.5 l?preponderent urban??cu 1,5t si tractiune integrala plus motor 2l benzinar?ii extraordinar, tinaqnd cont ca eu am motor de 1.8l si 1,3 t si numai tractiune fata si consuma in oras de la 8l in sus.astept test cu varianta diesel de 175CP.s-ar putea sa fie viitoarea mea masina.imi place foarte mult.si nu ati amintit de sistemul de franare automat la sub 30km/h in oras in caz de neatentie.imi place mult masina asta.