Lexus IS

2.5 Hibrid (300h) 223CP Aut1 Business

Interior

4.0

Paradoxuri. Aceasta este cuvântul care caracterizează cel mai bine interiorul, ambianţa şi materialele celei de-a treia generaţii Lexus IS.

Te simţi ca-ntr-un model premium şi ai la dispoziţie tot ceea ce ai nevoie pentru a-ţi justifica cei peste 50.000 de euro pe care i-ai dat pe versiunea de echipare F Sport a lui IS hibrid. Scaunele sunt excelente şi-ţi oferă atât confortul necesar pentru drumuri lungi, cât şi suportul lateral de care ai nevoie atunci când profiţi de propulsie şi te joci în viraje. În loc de cele două ceasuri analog de pe versiunile de bază, ai în faţa ochilor un display digital preluat de pe supercar-ul LF-A şi care te va trimite cu ajutorul animaţiilor în lumea celor care se simt ca-ntr-o maşină care se va lansa prin 2030. Din acelaşi tablou futuristic face parte şi fantasticele comenzi ale temperaturii sistemului de climatizare. Nu sunt butoane în sine, ci două segmente metalice pe care mişti degetul vertical pentru a-ţi regla temperatura după preferinţe. Ideea a fost preluată direct de pe conceptul LF-CC, iar senzaţia pe care ţi-o dă acest tip de comandă touch este fantastică. Joystick-ul cu care controlezi display-ul central de 7 inch este şi el interesant şi pare o alternativă pe cât de diferită, pe atât de reuşită la iDrive-ul celor de la BMW.

Vorbeam însă despre paradoxuri. Asta se întâmplă pentru că, în tot acest peisaj SF, apar câteva lucruri care ar fi putut fi îmbunătăţite. Cum ar fi faptul că pe planşa de bord, exact lângă comenzile SF ale climatizării, avem câteva butoane din plastic pur care te vor zgâria pe creier cu sunetul sec de la apăsare. Display-ul central este şi el perfectibil şi putea fi realizat mult mai elegant, deoarece grafica te duce cu gândul mai degrabă la epoci trecute decât la viitorul anunţat de ceasurile digitale pe care le vezi prin volan. Partea bună este însă că ai meniu în limba română, testul austriac cu Lexus IS fiind primul în care am fost întâmpinat în maşină de un mesaj de bun venit în româneşte. Cu diacritice cu tot! ba mai mult, chiar şi sistemul de navigaţie poate fi setat să "citească" instrucţiunile în limba română, chiar dacă tonul vocii feminine din spate îţi va aduce aminte de vecina bunicii de la ţară. Un minus pentru cele 17 butoane de pe volan, Lexus exagerând uşor la acest capitol. Probabil că o perioadă de acomodare rezolvă însă această problemă.

În sfârşit, materialele utilizate de Lexus la interior merg de la o piele de calitate înaltă - pe volan şi pe bord, de exemplu - până la un plastic fad care nu-ţi spune nimic despre poziţionarea maşinii pe piaţă. Vestea bună este însă că pasagerii au acum mult mai mult loc decât în generaţia anterioară, ampatamentul crescând cu nu mai puţin de 7 centimetri. În portbagaj ai 450 de litri chiar şi cu pachetul de baterii dedesubt, ceea ce înseamnă că japonezii au eficientizat la maximum spaţiul pe care l-au avut la dispoziţie. 

  • Mafia, joi, 06.06.2013 12:47

    OOO, un cuvant de lauda pt AM. Felicitari, chiar nu ma asteptam la un asa test, atat de repede. on topic : IS-ul este cel mai luxos si rafinat sedan premium de segment D, si cel mai economic si fiabil.

  • haga, joi, 06.06.2013 13:11

    'Best in class' , la capitolul elasticitate 80-120 km /h , 6.2 s . Stiu ei ce stiu: - BMW 320d ED- 6.7 s - 911Carrera S - 5.9 s Reprizele de acceleratie 80-120km/h ( elasticitate + in gear) + cuplu ,plaja de cuplu, procentele acestuia raportate la tur , raportul de compresie,etc sunt date care iti permit sa iti faci o idee despre performantele unui motor.Simpla alaturare 0-100 km/l + viteza maxima nu are nici o relevanta atunvi cand comparam 2 sau mai multe modele.

  • ScorpyonVAG, joi, 06.06.2013 13:14

    Imi place mult modelul, dar nu sunt adeptul hibridelor.

  • @mafia, joi, 06.06.2013 13:22

    Cu performante modeste, unele materiale la interior si comportament subvirator nu are cum sa fie cea mai luxoasa si cea mai rafinata in clasa, este reusita la design exterior in primul rand, interiorul pare cam extrem, nu mi se pare rafinat, exceptand ceasurile de bord moderne. Costul de intretinere este mai mic in primii 3 ani, si dupa aia ce se intampla? Pai se intampla ca ai de intretinut si motorul clasic si pe cel electric, inclusiv schimbarea bateriei dupa vreo 6-7 ani, prea putine variante de motorizare ofera Lexus, si nu ma refer la diesel neaparat, si la benzina, raman fideli hibridelor, dar fara o paleta de motorizari mai bogata nu va obtine in veci rezultate bune la vanzari, bune adica macar top 3.

  • @Haga, joi, 06.06.2013 14:58

    Pt ca sunt mare fan Porsche trebuie sa mentionez ca timpul 5,9 sec 80-120 e realizat in treapta a 5 a. Pentru varianta PDK timpul este de 2,4 secunde :D

  • @@mafia, joi, 06.06.2013 15:10

    Cand scoti din buzunar 52.000 EUR pentru o masina nu cred ca iti faci probleme de intretinere. Din simplul motiv ca schimbi masina mai devreme de 3 ani,

  • dan_grc, joi, 06.06.2013 15:20

    @haga Dupa parerea ta aceasta varianta de IS concureaza cu 320 d ED de 163 de cai? In text apare aceasta comparatia ca sa arate ca acest hibrid consuma putin, aproape cat un diesel de 2 litri dar care are putere clar mai mare, dar comparatia corecta pt acceleratie nu este 320 d de 163 de cai, pt asta exista 328i de 2 litri benzina si 245 de cai, ce zici, nu este mai corect? Asadar daca 320 d de 163 de cai obtine de la 80-120 km/h 6.7 secunde, cu o cutie manuala lenta fata de cea automata cu 8 rapoarte, crezi tu ca 328 i accelereaza mai prost decat Lexus IS 300 h? "Best in class" la hibride probabil, cu o putere pana in 250 de cai, altfel la cilindreea de 2.5 litri aspirat vs 2 litri turbo de la Bmw nu stiu daca "stiu ei ce stiu", oricum Lexus poate sa aiba alte atuuri fata de concurenta, acceleratia fata de un Bmw nu este unul dintre ele.

  • Calingura, joi, 06.06.2013 15:30

    Felicitari pentru testul timpuriu. Nu am multe de spus pentru ca nu cunosc aceasat generatie. Dar o stiu mai mult decat bine pe cea anterioara. Puteti pune minus la motor sau la tinuta de drum comparativ cu seria 3 dar niciodata un om lucid nu poate pune minus la calitatea materialelor doar ca nu i-a placut un anume buton. Nu la Lexus.

  • haga, joi, 06.06.2013 15:43

    @dan , daca erai putin atent, nu am adus vb de performanta ci de ELASTICITATEA motorului pe segmentul 80-120, acolo unde inclusiv 328i scoate un timp, cu transmisie automata, de 6,9. Repet, vb de ELASTICITATE, nu de acceleratie( timpul scos in gear); din punctul meu de vedere,oricum comparatia cu Serie 3 ,indiferent de motorizare,nu-si are locul.

  • Mafia, joi, 06.06.2013 17:15

    Foarte corect spus @Calingura. Is-ul are tehnologii de varf unice in acest segment, chiar si sistemul de detectare al parcarilor unic in lume. Asta il aduce a fi cel mai tehnologizat model premium din acest segment. 51 k euro, nu mi se pare mult. In acest pachet vei primi o masina rara, economica, fiabila, plina de tehnologie, luxoasa si toate astea la un pret foarte corect fata de trio la care preturile sar foarte sus si nu ofera mai nimic bun. Eahhh

  • slVW_83, joi, 06.06.2013 18:08

    Masina imi place, e echilibrata, agresiva, eleganta! Are potential, asta e clar. Ma bucur ca Triada are un concurent pe masura, la sfarsit clientul castiga!

  • dan_grc, joi, 06.06.2013 18:08

    Cele 51 k euro se pot regasi in unele aspecte, la un zoom cu interiorul se observa ca partea superioara a plansei de bord are o textura care nu este "best in class", la fel si la fetele usilor, in partea inferioara mai ales plasticul cam luceste, un plastic moale de calitate este mat, apoi motorizarea de 2.5 litri aspirata nu este prea tehnologizata si nici o mare noutate cum nici cutia nu este cea mai performanta din clasa. Apoi consumul, pe hartie mereu suna bine, dar cu-n motor de 2.5 litri benzina luat la " ce stie sa faca" consumul va fi departe de cel declarat, mai ales in modul Sport S+, pt ca de aia exista acest mod, nu? In ansamblu arata bine la exterior, la interior, ca un intreg, nu mi se pare foarte rafinata, mai ales jumatatea de bord din partea dreapta, nu pare dintr-un sedan premium de familie, ca si forma, nu doar materiale, care in realitate pot fi bune pana la urma, nu in ultimul rand pe termen lung un hibrid este mai scump la intretinere decat un model clasic, si trebuie sa vorbim de termen foarte lung pt ca este Lexus, deci foarte fiabil, asadar nu se schimba dupa cativa ani, apoi costul reviziilor unui Lexus cu motorizare clasica este in medie mai mare cu aproximativ 30% fata de concurenta germana, asta insemnand piese plus manopera, mai ales manopera, sa vorbeasca pana la capat cineva de pe aici, nu doar ce-i convine. In concluzie noul IS este competitiv, arata bine, sa vedem ce se intampla, cu toate ca ma hazardez sa spun ca stiu ce se va intampla.

  • 12.iulie, joi, 06.06.2013 18:47

    Superb lucrat......

  • Calingura, joi, 06.06.2013 19:01

    Vorbesc eu pana la capat nu e problema. La capitolul "performantele motorului" asiaticii nu se mai ridica la nivelul europenilor. La capitolul "cutii de viteze automate" suntem martorii unui carnagiu. Sunt efectiv lente si necizelate cutiile lor in raport cu diversele variante de DSG. La capitolul "confort si insonorizare" nu cred ca Lexus trebuie sa isi faca griji in fata nimanui. Am mai spus-o ca 2,2-ul lor pe motorina este cum era si cel de pe Honda in alta galaxie la capitolul curent. Vorbim de materiale? Nu va lasati pacaliti de poze pana nu intrati intr-un Lexus. Faceti comparatie tactila intre A4, seria 3 si IS pe bord, pe usi, pe tavan, pe mocheta, in portbagaj si s-ar putea sa fiti placut surprinsi. Vorbim de fiabilitate? Trecem peste clasamente si cautam printre cei care au avut una din marcile in discutie si vedem ce le-a picat si cat de repede. Lexus sau Infiniti nu au puncte nevralgice. Punct. (a nu se intelege ca sunt nemuritoare doar ca sa pornim o cearta) Vorbim de tinuta de drum? Da. niciun specialist auto din cate teste am vazut eu nu a pus niciun Lexus inaintea niciunui BMW. Imi pare rau ca nu fac progrese japonezii dar adevarul este ca sunt pe locul 4 alaturi de Infiniti doar pentru ca nu mai exista alti nemti inainte. (nu vorbim de Jaguar sau mai stiu eu ce alte marci cu pretentii pentru ca doar asta sunt - pretentii) Eu unul nu imi permit un IS dar l-as prefera in fata oricarei germane pentru simplul motiv ca este mai rar pe piata noastra. (partea cu reviziile mentionata de Dan este banuiesc o legenda. In afara de BMW unde revizia e inclusa in pret deci e gratis restul nu fac pomeni deloc. Eu zic sa compari o revizie de Lexus de la orice atelier Toyota cu una de Peugeot de la Eurial si SOC!!)

  • Laurentiu Cristian, joi, 06.06.2013 19:10

    Asta numiti voi interior rafinat ? Unde e rafinamentul ? D.p.m.d.v interiorul e putin cam exagerat si necizelat. Mercedes e mult mai dezvoltat si cu mult superior daca e sa compar , asemenea si BMW care e putin mai conservator , dar mult mai delicat si gratios lucrat la interor decat Lexus. O fi plin de tehnologie si laudat pe aici prea mult , dar nu merita.

  • dan_grc, joi, 06.06.2013 19:11

    @Calingura Legat de materiale, unele poze pot confirma si cele spuse de @Mircea in test, de aia am si vorbit de asta, daca spunea ca sunt materiale ireprosabile nu ma luam dupa poze, cat despre costul pieselor de schimb la Lexus sunt pur si simplu mai mari, nu este o legenda, mai ales la suspensie, nu vorbeam doar de un schimb de ulei si filtre.

  • MarchenM, joi, 06.06.2013 22:29

    @Calingura: Iti impartasesc sentimentele. Am mers cu un Lexus (nu IS) si mi-a placut la nebunie, materialele si confortul mai ales. Dar, banuiesc eu, acest IS este sub un seria 3, cel putin dpdv al tinutei de drum. Faptul ca la noi posesorii de BMW apartin unei clase sociale aparte, ma dezgusta, dar noi judecam aici masinile si nu oamenii care le conduc.

  • OPC, joi, 06.06.2013 22:52

    Un concurent pe masura mi se pare in acest moment noul Cadillac ATS care in majoritatea testelor e cel putin la nivel cu seria 3 ... ma bucura faptul ca acest segment al triadei se aglomereaza cu produse de calitate cel putin medie

  • ar0gantul, joi, 06.06.2013 23:48

    Pana nu o vad lovita de IIHS in testul small overlap front test, nu vreau sa aud de minunatele tehnologii pe care le are. este chiar irelevant. http://www.iihs.org/ratings/ratingsbyseries.aspx?id=560 la 51K euro iei volvo S60 AWD T6 sau D5 R-design

  • Andy, vineri, 07.06.2013 13:35

    O masina premium insa nu inteleg de ce japonezii, care global sunt in urma celor 3 mari producatori premium germani, fac compromisuri. E ca si cum le fac special ca un client cu bani sa se indrepte tot spre cei 3. Pacat. Mai au de lucru...

  • Vlad08, vineri, 07.06.2013 19:29

    O masina impecabila din multe puncte de vedere si daca e vorba de intors capete pe strada,as miza tot pe Lexus in detrimentul germanelor,insa lipsa unui motor diesel pentru Europa isi va spune cuvantul in vanzari.Poate fi foarte economic sau fiabil,europeanul va alege intotdeauna un diesel,fiind foarte conservator. Daca as da 51000 pe IS in loc de cele 3 germane? DA,fara nici un regret,pentru ca in mare,iti ofera un pachet complet de design atragator,performante decente si un mix de tehnologie si lux. Nici BMW,nici Audi sau Mercedes nu intrunesc toate conditiile astea.

  • CapitanuBurtaMare, vineri, 07.06.2013 20:28

    Arata bine rau pentru o Toyota cu leduri :))

  • maserati, sâmbătă, 08.06.2013 02:53

    Grila frontala arata ca si presul de sters talpile pantofilor,interior cu tenta de acum 10-15 ani,foarte departe de o masina premium.Ce folos sa dai o caruta de bani pe ea si te simti la drum ca intr-o caruta?

  • LauCalin, sâmbătă, 08.06.2013 15:39

    Ce masina, dom'ne! Ce masina! Vorbim de un nivel la care diferentele nu le face fisa tehnica. Aceasta masina isi are publicul ei bine definit, care nu vrea sportivitate precum la Seria 3, imagine si orgoliu precum Clasa C sau un compromis intre cele doua prin Audi A4. Eu sunt unul din cei care si-ar cumpara o masina conceputa ca acest IS. O abordare de genul asta are si Volvo, insa oricat de fan as fi, pe langa IS... S60 ma face sa oftez trist. Dar am remarcat o chestie: uitati-va putin la poza 13. Oare doar mie mi se pare ca nu au aceiasi linie consola centrala, cu gurile de ventilatie si diplay-ul navigatiei?

  • ar0gantul, sâmbătă, 08.06.2013 22:34

    @LauCalin Actuala generatie S60 e din 2010, iar faceliftul de anu asta a ameliorat un pic aspectul exterior ( initial am avut alta parere legata de facelift ) Dar explica-mi si mie te rog ce vezi tu mai frumos la exteriorul acestui IS fata de S60? grila fata mai agresiva? OK e mai agresiv, dar asta nu il face mai frumos, si cu siguranta nu il face mai stilat. Cat despre interior , sincer, S60 mi se pare muult mai rafinat, este fluid, are continuitate, Interiorul IS-ului are liniile interioare intrerupte brutal in dreptul display-ului central, e ca si cum partile alterale au fost lipite unui centru cu care nu au nimic in comun. Si sa nu mai vorbim de consola centrala care la IS pare un monolit din epoca de piatra iar la S60 aduce mai degraba ca o consola din Star Trek datorita faptului ca e subtire si "plutitoare". Si la urma urmei, chiar de ar avea un interior superior IS-ul, teoretic vorbind, chiar daca ar fi cel mai tare interior conceput vreodata pt o masina, la urma urmei asta conteaza? Da, poate ar conta daca la testele de siguranta macar s-ar apropia de performantele lui S60, dar pana una alta doar Honda Accord si versiunea Acura au reusit sa se apropie de S60.

  • poni_2013, duminică, 09.06.2013 02:07

    Da @ar0gantule asa este. Pun pariu ca te-ai invata cu formele clasice de la Golf 7 asa-i ? HA-HA. IS-ul se vrea a fii altceva, este greu sa perceapa toti marlanii ca tine care atunci cand vad un interior de Passat cred ca este luxul pe lume. Lexus incearca o abordare complet diferita, complet noua fata de alti producatori care folosesc si acum acele linii antice de design clasic si demodat atat la interior cat si exterior. Iar la testele IIHS stai calm, inca si nu mai vorbi pana nu se testeaza , fiindca sar putea sa faca muci S60 la noile teste. Celula acestui IS fiind lucrata cu laserul din mai multe componente. Ia-te de mana cu @suedezul .

  • Lache, duminică, 09.06.2013 03:10

    Este foarte adevarat.S-au autodepasit .Au renuntat la toate ornamentele din lemn de bambus, iar acum scaunele sunt acoperite cu piele de lana .Performante? Sunt exact ca performantele unui samurai lihnit de foame si sete. Ce este foarte trist? Cunoscatorii ,acea categorie de oameni care stiu ce masina adevarata sa-si ia(adica lexus) sunt din ce in ce mai putini. Chiar ca e trist!

  • ar0gantul, duminică, 09.06.2013 10:34

    @poni Deci eu si Lau discutam despre masini PREMIUM, IS, S60, tripleta nemteasca, iar tu vii si bagi in discutie masina poporului? Prin simplul fapt ca faci asta arata ca de fapt tu esti cel care in afara de interioarele lui golf si passat nu ai mai vazut si altceva, cu atat mai putin interioarele rafinate ale volvo-urilor. Trebuie sa fii o "specie" aparte de barbat ca sa poti sa apreciez un interior sobru fara blink blibkuri si mici rahaturi care sa iti ia ochii.

  • dan, duminică, 09.06.2013 23:26

    masina premium, filosofie greu inteleasa de capatanile seci ale occidentalilor printre care si romanasii nostri

  • LauCalin, luni, 10.06.2013 01:38

    @arogantul, Nu m-am referit neaparat la design, oricum Lexus mereu mi s-a parut ca arata mai bine in realitate decat in poze. In schimb Lexus este o masina care are, cel putin in acest moment in opinia mea, tehnologie mai multa si mai interesanta fata de Volvo. La astea eu zic ca se adauga si o fiabilitate (ceva) mai buna. Chiar si asa nici o marca nu m-a facut sa imi placa mai mult decat Volvo. Respect concurenta pentru ce face, insa va venii si ziua cand voi avea un Volvo. Respect pe cei de la Lexus pentru ambitia de care au dat dovada atunci cand au lansat o marca a carei istorie nu are nici 30 de ani. Sa pornesti in segmentul premium de la asa ceva este clar un handicap. Si spun asta in conditiile in care cam des se intampla ca o marca sa vand datorita imaginii pe care si-a format-o in trecut.

  • cata, duminică, 18.08.2013 01:00

    va invit sa conduceti un Lexus si dupa sa vorbiti.am avut is 220d si acum imi pare rau k l-am vandut. insonorizare, confort eleganta. is nou l-as cumpara fara sa il testez

  • marius, duminică, 01.09.2013 11:47

    problema marcilor premium nipone e ca nu au facut inca modele cu motorizari mici,care se preteaza perfect unei piete second hand, unde cu bani de un fiesta iti iei bemveu, asa ca si pentru un lexus second hand tre sa ai venituri pe masura. in concluzie bmw poate fi masina saracului, lexus nu.