Tehnologie
Dacă vreţi să faceţi cunoştinţă cu Audi-ul A1 Sportback pe care l-am testat în Spania, trebuie să vă orientaţi spre versiunile superioare de echipare şi spre o listă de opţiuni destul de bogată. E adevărat, acest lucru vă va scoate din buzunar ceva bani în plus, dar deja am stabilit asta când am vorbit despre preţul modelului german. Pe de altă parte, veţi avea la dispoziţie o maşină care se va clasa pe locul întâi la capitolul tehnologie în segmentul mic. De departe. Să mă explic.
În A1 poţi să-ţi pui un display rabatabil de 6.5 inch pe bord care comandă navigaţia stocată pe un hard. Evident, Bluetooth-ul şi legătura wireless cu telefonul sunt incluse. Ai un buton rotativ pe bord cu care apelezi funcţiile sistemul multimedia care poate stoca 20 GB de muzică şi hărţi pentru navigaţie. Apropo de navigaţie, aceasta poate fi una clasică sau una 3D cu streetview şi vedere prin satelit dacă în pachet incluzi şi o cartelă SIM care îţi oferă accesul sistemului prin abonamentul de date şi transformă maşina într-un spaţiu în care internetul e disponibil wireless. În sfârşit, dacă muzica e una dintre pasiunile dumneavoastră, sistemul audio Bose cu 14 incinte acustice vă va ajuta să vă simţiţi confortabil în maşină.
O masina cu tehnologie nou dar cu un pret enorm pentru clasa sa !