Tinuta de drum
Audi A1 nu vine cu atitudinea de "kart" a lui Mini şi reuşeşte să fie unul dintre cele mai echilibrate modele din segmentul mic. Nu îţi rupe rinichii când treci peste liniile de tramvai, dar nici nu te pune să-ţi menţii echilibrul cu mâna pe geamul lateral ca la patinaj viteză în viraje. Raportul distrubuţiei maselor, 61/39, favorizează puntea faţă şi o uşoară subvirare, dar suspensiile McPherson pe faţă şi cele independente cu bare de torsiune pe spate asigură o calitate ridicată a ţinutei de drum. Altfel spus, dacă aveţi ieşiri sportive, nu veţi avea probleme mari pe viraje.
Mai mult, Audi plusează începând cu versiunea de echipare Ambition şi vă oferă suspensii sport şi jante de 17 inch pentru a îmbunătăţi ţinuta de drum. Direcţia este civilizată, dar - oarecum normal - nu se ridică la nivelul modelelor din segmentele superioare Audi. Până la urmă, fiecare maşină e făcută pentru o abordare diferită a situaţiilor din trafic.
O masina cu tehnologie nou dar cu un pret enorm pentru clasa sa !