Interior
Cuvântul cel mai potrivit pentru interiorul lui Grand Cherokee este primitor. Totul păstrează un aer conservator, aerisit şi sobru, presărat pe alocuri cu o serie de elemente care încearcă să îţi inducă un aspect premium.
Din păcate, plasticul planşei de bord şi al consolei centrale este complet neprietenos, solid şi rece. Aspectul este salvat de inserţia din lemn de ulm sicilian (o altă influenţă italiană), care îmbracă o porţiune de bord. Nici finisajele nu excelează, în spatele volanului ascunzându-se unele imperfecţiuni ale îmbinărilor.
Din fericire, ergonomia este bună şi reprezintă un punct forte al modelului. Cu condiţia să vă obişnuiţi cu comanda ştergătoarelor pe partea stângă, comună cu cea a semnalizatoarelor. În rest, accesul la cele mai importante funcţii ale maşinii este extrem de facil.
Nu putem să nu remarcăm stilul american şi la interior. Nu ne referim la design, ci la obiceiul constructorului de a scrie citeţ şi fără loc de interpretări funcţia unor butoane. Practic, totul este presărat cu simboluri pe care le poate înţelege toată lumea: chiar şi poporul american.
Spaţiul interior este generos, atât pe locurile din faţă cât şi pe cele din spate. Cinci pasageri şi bagajele lor pot încăpea fără probleme în Grand Cherokee şi al său portbagaj de 782 de litri.
Actiunea din MASH se desfasura in Coreea chiar daca se filma in timp ce era razboi in Vietnam