Fiat Doblo Panorama

1.6 Mjet 105CP Dynamic

Interior

3.5
Fiat a creat un interior spaţios pentru Doblo Panorama, dar acest lucru era aproape obligatoriu dat fiind clasa în care este încadrat acest model. La fel ca versiunea precedentă, modelul beneficiază de şapte locuri, iar cele două locuri din spate nu sunt nici acum deosebit de generoase în ceea ce priveşte spaţiul oferit pasagerilor care le ocupă. Vorbim de probleme la spaţiul pentru genunchi, care este insă suportabil pentru călătoriile scurte deoarece cel de-al doilea rând de scaune este moale şi îi permite pasagerului să îşi sprijine genunchii fără să îi provoace disconfort. Aşadar, întâlnim aceeaşi situaţie ca în cazul primei generaţii a lui Doblo, deşi dimensiunile exterioare s-au schimbat. La capitolul schimbări nefericite, italienii au decis să renunţe la geamurile laterale glisante oferite pentru cel de-al doilea rând de uşi în favoarea unor geamuri „fluture”, iar la nivelul hayonului a apărut o ușă cu deschidere verticală în locul celor două uşi care se deschideau ceva mai uşor. Fiind vorba de o portieră cu anvergură destul de mare, persoanele mai scunde sau mai puţin corpolente ar putea avea dificultăţi în manevrarea acesteia, din moment ce îţi trebuie un dram de forţă să poţi să o cobori înapoi în poziţia iniţială odată ce ai deschis-o. Cele şapte locuri ale acestui model sunt confortabile şi pot fi suportate de cinci pasageri pentru un drum ceva mai lung cât timp ultimul rând de scaune este eliminat în favoarea bagajelor, sau dacă pasagerii celui de-al treilea rând de scaune adoptă o poziţie mai neconvenţională, cu genunchii înclinaţi înspre centrul maşinii. Desigur, aceste probleme apar doar pentru pasagerii mai înalţi. În ceea ce priveşte materialele, am fost dezamăgiţi de suprafeţele care acoperă volanul şi maneta schimbătorului de viteze. Deşi cele două elemente au o formă ergonomică, plasticul extrem de dur în care sunt învelite are o textură deranjantă. Spaţiile de depozitare sunt numeroase, la fel ca în cazul generaţiei precedente, iar italienii au păstrat spaţiul de deasupra parasolarului pentru depozitarea diverselor obiecte. Există un singur suport de pahar pentru pasagerii din primul rând de scaune, iar acela este de dimensiuni reduse şi este amplasat lângă levierul frânei de parcare – la fel ca în cazul lui Fiat 500. În schimb, spaţiul pentru cap şi genunchi oferit pasagerilor din primele două rânduri de scaune este excelent. Avem de a face cu un model foarte spaţios, chiar şi pentru pasagerii ceva mai înalţi. Spaţiul pentru bagaje este şi el generos – 790 de litri dacă scoatem cel de-al treilea rând de scaune, iar acesta creşte până la 3.200 de litri dacă pliem sau renunţăm temporar şi la cel de-al doilea rând de scaune. De menţionat este faptul că Fiat oferă cel de-al treilea rând de scaune opţional, deci portbagajul are în standard un volum de 790 de litri.
  • razvanis, marţi, 29.06.2010 00:29
    motor mai performant?

    decat cine ? roomster 1.6tdi cr 105cp , vw caddy 1.6 tdi 105 cp tot cr ? deci unde e motorul mai performant la fiat?

  • anti-prostie, marţi, 29.06.2010 07:09

    cam urata masina , nu imi place

  • sebaa, marţi, 29.06.2010 09:52
    @razvanis

    E vorba de cuplul motor maxim dezvoltat. Doblo oferă 290 Nm de la 1.500 rpm, pe când motoarele 1.6 TDI şi 1.9 TDI care echipează Roomster, respectiv Caddy Life oferă doar 250 Nm. Roomster oferă cuplul maxim încă de la 1.500 rpm, pe când Caddy Life îl furnizează de la 1.900 rpm. La un model utilitar, contează extrem de mult valoarea cuplului motor şi plaja de turaţii pe care este oferit acesta.

  • Doru, marţi, 29.06.2010 10:26

    La Doblo asamblarea plasticelor a fost intotdeauna de proasta calitate la interior ; tocmai de aia ma mira un punctaj asa mare

  • ............, marţi, 29.06.2010 15:16
    ............

    e faina masina.......as vrea una

  • cezar75, marţi, 17.01.2012 16:22
    DOBLO

    AM UN DOBLO DIN 2007 SI POT SA SPUN CA E O MASINA BUNA .

  • ALEX, joi, 29.03.2012 21:57
    ALEX

    buna seara la toata lumea

  • alex, joi, 29.03.2012 22:00
    alex

    am un fiat doblo din 2007 motorizarea de 1.9 105cp abia l-am cumparat si as vrea sa stiu daca sa ma astept la eventuale probleme

  • Avyped, sâmbătă, 27.07.2013 08:44

    mi-ar placea un Fiat Doblo Panorama alb cu geamurile din spate negre :)

  • mad, miercuri, 23.10.2013 17:04

    consum exagerat de mare in oras pentru doblo panorama 1.6 mjet 90 cp - 9.7 L/100 km