Infiniti EX

Motor / Transmisie

4.5
Infiniti EX este un crossover intre un coupe si un SUV compact, iar ca dimensiuni sta cu putin deasupra compactelor premium lansate pe piata mai demult sau mai recent de Audi, BMW, Mercedes, Volvo sau Land Rover. In aceste conditii, Infiniti si-a permis sa atace segmentul printr-o unitate care nu are egal din punctul de vedere al performantelor si puterii cu ceea ce se gaseste in acest moment in segment. Vorbim de un motor V6 de 3.7 litri, un monstru care dezvolta 320 CP/7000 rpm si 360 Nm/5200 rpm, deci cu 35 de cai putere mai mult decat cel mai apropiat competitor direct din segment, Volvo XC60 T6. De altfel, motorul cuplat la o transmisie automata cu sapte trepte reprezinta unul dintre principalele avantaje ale modelului testat in comparatie cu adversarii sai. Diferentele se simt mai ales pe liniile drepte golite de trafic ale diminetilor de sambata sau duminica, atunci cand apasarea pedalei te transpune intr-un coupe care racneste si isi demonstreaza forta cu fiecare metru inghitit. Nu am avut niciun fel de problema legata de incapacitatea unitatii de aproape 4 litri de a-si arata potentialul in cei 1000 de kilometri de test, austostrada sau soseaua dovedindu-se peisajele optime pentru ca modelul japonez sa-si demonstreze capacitatile dinamice. Cutia cu sapte trepte isi face datoria acceptabil, intarzierea raspunsului fiind la kickdown fiind contracarata de zvacul brutal pe alocuri pe care il simti la retrogradarea automata a treptelor. Cutia de pe EX37 nu este singura cu sapte trepte din segment, cea de pe Mercedes GLK (testata insa pe un diesel) dovedindu-se ceva mai apropiata de o rulare sport adevarata. Fiind un motor de turatie, te obisnuiesti rapid cu gandul ca unitatea de 3.7 litri de pe EX iti serveste un ac al turometrului care isi face de cap la inaltimi, placerea pe care o simti atunci cand impingi asfaltul la kick-down fiind contracarata de consumul ridicat atat la rularea in oras, cat si pe sosea.
  • ......, luni, 23.11.2009 21:15
    ........

    urata masina

  • slv83, luni, 23.11.2009 21:22
    superb

    ............urat esti tu,sigur urat de tot...cu crengi chiar!Masina insa e superba!

  • bentley, luni, 23.11.2009 22:49
    Infiniti

    Am avut ocazia sa merg odata cu un EX35 (ca pasager doar)... Intradevar, e emotionanta, sunt destul de rare si esti remarcat usor. E cam stramta pentru persoane mai inalte, ca mine, dar in rest e ok, sportiva si confortabila, destul de confortabila. E mai interesant designul poate din cauza ca e un model inca destul de rar, dar din lipsa unui diesel in gama nu vom vedea nici de acum prea des asemenea masini pe strazi...

  • Andrei_V, luni, 23.11.2009 23:27
    EX35

    M-am dat si eu cu un E35. Cutia raspunde foarte greu si nu se compara cu automatele de pe germane. Consumul mediu in afara orasului intr-un ritm destul de sustinut era de 15,5 l/%. Acceleratia unui X3 2.0d este cel putin la fel de buna; de apreciat totusi sound-ul V6-lui de pe Infiniti. O masina exotica pentru un anumit gen de oameni...

  • Alex, marţi, 24.11.2009 07:20
    Da

    Ori ai japoneza ori..........n-ai de loc !

  • shtou, marţi, 24.11.2009 08:44
    @Andrei_V

    ..cea mai buna gluma pe azi:x3 2.0d are acceleratii cel putin la fel de bune ca infinity-ul asta...foarte taare..eu cred ca nu ai condus nici una din masinile astea 2.in primul rand si yaris-ul meu TS ii da emotii la x3 2.0d.aduci x3-ul si eu vin cu yarisul meu si aduci si niste bani,ca macar sa-mi scot benzina..ok??stii ce inseamna 6,4 sec..ma rog relativ..sa fie 7 din partea mea..tocmai te pui la liniute cu golf gti,a3 tfsi,honda civic type r...daca x3-ul tau are acceleratii "cel putin" la fel de bune ca si vreuna din masinile astea..esti total pe langa amice...exista si varianta ca sa nu stii conduce intr-adevar sportiv o masina si atunci inteleg concluzia ta vis-a-vis de acceleratii...dar sa spui ca x3 2.0 d acceleraza ca si un golf GTI.............no ofense...

  • cataIinux, marţi, 24.11.2009 08:55
    Scratch Shield

    Tehnologia vopselei, unica si dezvoltata de Nissan, este ceva absolut extraordinar. Poate ca este cea mai utila inventie (exceptandule pe cele ce tin de siguranta) din ultimul deceniu. P.S.: As totusi curios sa stiu cum se revopseste o aripa de ex. intr-un service din Romania :D

  • baronu_albastru, marţi, 24.11.2009 10:24
    Infiniti

    Parerea mea, este cel mai frumos SUV.

  • Andrei_V, marţi, 24.11.2009 10:52
    @shtou

    Dragul meu, masina despre care vorbeam este un E35. Nu am stat sa caut timpul necesar pentru a atinge suta, dar pot sa spun ca masina a fost o dezamagire. Poate ca un X3 accelereaza mai greu, dar sigur lasa Infiniti-ul in urma pe un drum virajat. Cat despre Yaris-ul tau.... Putem sa-l comparam cu un Mitsubishi CZ3, doar ca Yaris-ul are tamburi pe spate.... Respect pt Golf GTI, dar nu-i gasesc rolul in discutia asta.

  • mihai, marţi, 24.11.2009 11:10
    trebuia mai mult

    la consum trebuia cel putin nota 7, nu poti avea un motor pe benzina de peste 300 cp si sa te astepti sa consume putin, e un risc asumat, e ca si cand te-ar deranja consumul de la ferrari

  • shtou, marţi, 24.11.2009 13:38
    @Andrei_V

    tocmai am tras concluzia vis-a-vis de cunostintele tale privind automobilele :)))))))))...YARIS TS cu TAMBUR PE SPATE!!!!!!!!!....NO OFENSE prietene...te las sa alegi tu orice masina de serie mare,chiar si colt CZT si honda civic type R si golf gti....ce vrei tu..si ne facem la franare..PE PARIU.recomandarea mea ii sa se citeasca inainte si chiar sa se testeze masinile despre care noi le adaugam in comentariile noastre.nu afirmatii din burta sau din auzite.foarte serios.YARIS TS are 4 discuri.are un sistem de franare incredibil de performant.pe toti care i-am plimbat cu masina(posesori de audi,bmw,mercedes,etc subaru chiar) au ramas foarte impresionati de franele broastei mele.nu mai intru in detalii privind comparatia cu colt-ul (care-i turbo si vreo 17 CP in plus)..dar te asigur ca-i mai stabil yarisul meu ca si coltul iar la franare este peste muult.iti recomand sa testezi un YARIS TS. Cat despre infinity,mi-am "clatit" ochii vreo 2 saptamani cu unul parcat in fata blocului..ii supeeerba masina.nu am reusit sa intalnesc proprietarul,dar alt vecin de al meu s-a dat cu el..stiu ca bmw-urile sunt stabile (am testat multe modele de la bmw printre care si x3 2.0d) dar vecinul meu mi-a spus ca a ramas foarte impresionat de cum merge masina.si interiorul de nota 10+++.zicea ceva ca-i mai stramt in spate pentru cei inalti (peste 1,85m)...dar who cares?masina ii bestiala..exclusivista in mometul de fata.si merge crede-ma, doar are 320 CP..330XD are mai putin si mergea de rupea asfaltul cand l-am condus eu..atunci infinity-ul asta cu inca 80 Cp in plus n-o sa mearga..la interior ii peste bmw.. ce mai:ii o masina superba.mie unul mi-ar trebui-o

  • roo, marţi, 24.11.2009 17:48
    @shtou& mircea mester

    Buna din cate stiu si ma puteti verifica X 3 3.0sd (286 CP) are 0-100 tot 6,4 sec si v max 240 km/h la un consum mediu de 7,8litri de motorina si asta de vreo 5 ani asa ca : " Nu o sa gasiti un model mai rapid si cu o viteza maxima mai buna decat Infiniti EX37 in segmentul SUV-urilor compacte. Cu 6.4 secunde pentru 0-100 km/h si cu un maxim de 240 km/h"" Bravos Japan. Va rog nu mai vorbiti despre cotete pe roti Yaris si Colt

  • Lache, joi, 26.11.2009 08:57
    Are un singur mare defect.

    Si acest defect supara o gramada de cunoscatori auto.Este JAPONEZA!!!!