Volvo V40

Iarna pe uliţă

În episodul anterior al testului nostru de anduranţă cu Volvo V40 în motorizarea D2 şi echiparea Momentum, vorbeam despre o iarnă care se pregătea să vină. Evident, ca de fiecare dată când vorbeşti despre subiectul ăsta înainte de Crăciun, ai în minte imaginea iernilor din copilărie, cu zăpadă până la genunchi în care singura ta grijă era să îţi termini complet bateriile până în momentul în care ajungi înapoi în casă. Drept urmare, visul nopţilor de iarnă îţi este întotdeauna spulberat şi redus la tăcere atunci când prima ninsoare te blochează în trafic, atunci când zăpada te transformă în profesionist al lopeţii şi într-un meşter al racletei (see what I did here?).

Una peste alta, însă, am înmagazinat o lună de pauză în care am strâns câteva întâmplări interesante şi în care, se pare, iarna a venit brusc, ne-a îngropat în zăpadă, dar a trecut la fel de brusc, termperaturile relativ mari din ultimele zile transformând un oraş pe care-l vedeam plin de zăpadă până prin iunie într-unul exagerat de curat. Să vedem.

COD PORTOCALIU DE VACANŢĂ

În primul rând, perioada sărbătorilor a trecut aşa cum a venit şi acum pare o amintire îndepărtată. Am vorbit despre ce a făcut V40 în acea perioadă într-un text special acum câteva săptămâni, deci n-o să mai insist asupra subiectului. Ce este foarte clar însă este că, la vreo săptămână după acel moment, în timp ce V40 mă aştepta cuminte în locul de parcare "dintre copaci", cum îmi place mie să-i spun - un loc în care trebuie să ai sânge rece ca să parchezi o maşină, pentru că rămân doar doi-trei centimetri în stânga şi în dreapta la parcarea cu spatele, eu mă desfătam la 16 grade în însoritul Madrid, profitând de un test cu Nissan Qashqai şi, ulterior, de câteva zile libere pe care mi le-am luat pentru a vizita capitala Spaniei. În timp ce eu vedeam într-un pulover meciuri de fotbal pe Santiago Bernabeu, România era lovită de o zăpadă despre care se auzeau ecouri chiar şi în Spania. Cuvintele de ordine: cod portocaliu, nămeţi, Bucureşti blocat. 

Nu m-a afectat prea tare în zilele în care eram acolo, pentru că - vorba aia - ce nu te omoară te face ignorant, dar am dat piept cu "iadul alb", aşa cum ţipau canelele de ştiri prefăcute de la noi, în momentul în care am coborât pe Otopeni în tenişi şi într-o geacă subţire. A urmat apoi drumul spre casă, momente în care încercam să mă dumiresc de ce oraşul pe care-l lăsasem la 8-9 grade arată complet diferit după doar 5 zile. Iar în faţa blocului, dragilor, am dat piept cu un munde de zăpadă sub care se ascundea maşina. Prea obosit, am decis ca lucrul manual să aibă loc în seara următoare, drept pentru care am lăsat V40-ul să hiberneze în continuare.

LOPATA ÎL FACE PE OM

Pentru că suntem şoferi responsabili şi nu vrem să blocăm oraşul, am mizat pe eficienţa aproape de speriat a RATB-ului a doua zi, astfel că m-am întors de la birou cu chef de muncă. Am şters lopata de praf, mi-am luat mănuşile şi căciula de muncă şi am coborât plin de elan să fac arheologie pe viu prin stratul de zăpadă de pe maşină plus grămada pe care vecinii omenoşi au avut grijă să o depoziteze în faţa ieşirii din locul de parcare (o ieşire, aşa cum v-am spus, limitată spaţial în stânga şi dreapta).

Au urmat patru ore de sport sângeros, timp în care mi-am adus aminte de cantonamentele prin care am trecut rimp de 12 ani din viaţă undeva prin munţii judeţului Bistriţa-Năsăud. Am cărat miliarde de tone de zăpadă, am făcut pârtie în faţă şi în spate şi, într-un gest neaşteptat şi plin de elan, am ales să le curăţ zăpada vecinilor de parcare, pentru că o surpriză frumoasă dimineaţa nu strică. Finalul a fost unul victorios, cu un duş fierbinte şi un somn ca-n basmele lui Andersen. Mai jos aveţi nişte imagini before and after, drept dovadă că, deşi un suedez este obişnuit cu zăpada, nu-i nimic mai frumos decât un român care-l deszăpezeşte cu graţie.

Şi tot ca-n basmele lui Andersen, a doua zi începea să fulguiască, aşa că am decis să las din nou maşina în locul atât de bine definit şi să testez ca pasager un autobuz. Cică se anunţase cod galben - de care eu nu prea ştiam, nefiind la curent cu disputele dintre Romica Jurca şi restul populaţiei - iar asta a însemnat că am avut o zi plină de zăpadă. Din nou. Cu tot cu viscol. Ceea ce nu e rău, pentru că la întoarcerea acasă am avut surpriza de a găsi o maşină-mutantă, cu zăpadă de-un metru lipită doar pe-o parte. Jumătate de treabă era deja făcută.

Din nou lopată, din nou două ore pline de agitaţie. La final, lucrurile erau atât de frumoase, încât am decis să forţez primăvara şi să merg spre birou. Victorie!

PRAF ÎN OCHI. LA PROPRIU.

La vreo patru zile de acest moment, când vremea începea să se încălzească şi bulevardele să se usuce, am decis că e momentul să spăl sarea şi nisipul de pe maşină, în speranţa ca excesul de zel şi metodele primitive ale primăriilor de a elimina zăpada de pe bulevarde pot fi eliminate cu o perie. I-am trezit din hibernare pe cei de la spălătorie, care nu mai văzuseră clienţi dinainte de glaciaţiune, şi am purces la treabă. Mândru de maşina curată pe care o aveam în mâini, am mers spre birou într-un ritm demn de un melc în dureri şi cu atenţie la maşinile din faţă care stropeau parcă dinadins tot ce prindeau la cinci metri.

Legile lui Murphy spun însă că este normal ca, în tot acest peisaj, să observ prin parbriz, cu coada ochiului, cum o lopată plină de zăpadă jegoasă îmi aruncă-n bot câteva kile de omăt pe cât de biodegradabil, pe atât de generator de cuvinte care se găsesc sau nu în dicţionare. După câteva minute de furie, am decis două lucruri. 1: Idiotul care spală maşina când pe jos e încă zăpadă topită nu merită mai mult. 2: Cei care aruncă zăpada în mijlocul bulevardului trebuie castraţi.

INTRUS ÎN TABĂRĂ

Una peste alta, am trecut peste iarna asta scurtă şi a venit momentul în care echipa Automarket a purces spre munte, în tabăra cu care ne răsfăţăm anual şi pe care o organizăm cu noi şi pentru noi la fiecare mijloc de februarie. Devenită deja o tradiţie pentru că are loc de cinci ani încoace, tabăra are ca scop principal descoperirea unor locuri în care trei maşini să fie fotografiate în peisaje de munte, pline de zăpadă, pentru a mai alterna atmosfera bucureşteană din majoritatea galeriilor foto de pe site. Ei bine, chiar dacă mi-aş fi dorit ca la Bran să avem zăpadă la mijlocul lui februarie, am găsit o staţiune uscată, cu pajişti şi gazon pe unde anul trecut, de exemplu, era zăpadă de câteva zeci de centimetri. 

În rolurile principale ale acţiunii din acest an au fost noua generaţie Ford Ranger, versiunea cross Country Tourer a lui Opel Insignia şi facelift-ul lui Duster, însă nu puteam să ratez momentul de a imortaliza V40 între invitaţii speciali ai taberei. În plus, cu această ocazie faceţi cunoştinţă şi cu echipa Automarket, ceea ce nu e deloc rău pentru cei care vor să-i recunoască pe stradă pe cei care zi de zi, de aproape opt ani, vă oferă cel mai bun produs auto online din România. 

Ne revedem în curând.