BMW Seria 5 Touring

Dincolo de portiere

Fac pereche cu BMW Seria 5 de câteva săptămâni bune. Fără să realizez se întâmplă ceva ciudat. De fiecare dată când mă aşez la volan am o stare de bine. Maşina asta e ca un vraci. Are o acţiune terapeutică, inconştient acceptată, care îţi inspiră o stare de bine. Mereu m-am întrebat dacă există o maşină care să-ţi însenineze ziua de fiecare dată când îi deschizi uşa. Se pare că am găsit-o fără să-mi dau seama. Sau m-a găsit ea pe mine. Cel puţin pentru moment.

Descoperiri la spălătorie

Zilele trecute am fost la spălătorie. Parcă nu mai suportam noroiul de pe covoraşele moi. Nefiind din cauciuc nu sunt aşa practice când vine vorba de curăţare. Aşa că a fost nevoie de o atenţie mai mare. Însă, odată curăţate, parcă îţi aştern la picioare acel sentiment premium de care ai nevoie.

La aceeaşi spălătorie, din plictiseală, am început să dezlipesc folia de plastic de pe pragurile cu inserţii din aluminiu. Nu realizezi că o descoperire atât de măruntă poate să smulgă, de nicăieri, o urmă de mulţumire asemănătoare cu aceea a unui copil ce descoperă pentru prima dată strălucirea inoxidabilă a ceasului de buzunar al bunicului.

Şi tot la spălătorie am văzut că există multe spaţii de depozitare după ce am adunat hârtii şi sticle din nu mai ştiu câte locuri. Pe unul nu l-am uitat însă. Cel din stânga volanului, unde îţi poţi pune portofelul. Nu pot să trec cu vederea nici peste cotiera cu deschidere dublă, unde se află conexiunile pentru iPod şi USB.

Ce mă enervează însă este faptul că trebuie să-mi arunc mereu telefonul în spaţiul pentru pahare. Vreau şi eu un spaţiu dedicat. Se poate?

Interiorul lui Seria 5 e ca debaraua în care se ascund în fiecare toamnă gemurile sau borcanele cu murături. Mirosul de fructe este înlocuit cu cel de plastic. Un miros specific BMW, specific plasticului moale, în care îmi place să-mi înfig degetele când mă plictisesc la semafor. Păcat că partea inferioară a bordului e cam tare. Ca şi uşa torpedoului.

Sistemul Bluetooth te recunoaşte imediat

Îmi place tare mult sistemul Bluetooth prin care sistemul multimedia îţi accesează agenda telefonică, ultimele numere formate şi apelurile primite. Apeşi butonul de start, maşina porneşte şi în secunda următoare, pe ecranul de 10 inch apare numele telefonului tău. E o senzaţie de apartenenţă, de recunoaştere, similară cu cea pe care o ai atunci când, fluturând obsesiv din coadă, câinele tău se bucură de fiecare dată când îţi aude paşii.

Ţi se întâmplă să uiţi unde ai aruncat cheile de la uşă după ce ai descuiat? În BMW Seria 5 nu o să ai niciodată problema asta. Cheia stă mereu în buzunar şi nu pleacă de acolo. Doar dacă vrei tu să o afişezi ostentativ pe consola centrală pentru o fotografie edificatoare.

Şi fiindcă tot am ajuns la consolă, trebuie să mărturisesc că după timpul petrecut cu Seria 5 pot nimeri orice buton cu ochii închişi. Ergonomia e făcută parcă pentru orbi. Nici nu e nevoie să bâjbâi ca să găseşti dezaburirea lunetei sau a parbrizului.

Podul Băsescu-Oprescu e încă în construcţie

Nu mai vorbesc despre comenzile sistemului de navigaţie. Mulţi au zis că BMW le-a aruncat prea departe, dincolo de schimbător. Dimpotrivă, poziţia naturală a mâinii te face să umbli instinctiv pe butoane. Buton pe care am apăsat serile trecute pentru a căsca puţin ochii în navigaţie.

Şi ce să vezi: pe cel mai lat pod hobanat din Europa, Podul Basarab, început de Băsescu şi terminat de Oprescu, Seria 5 pluteşte prin neant, peste şinele de cale ferată ale Gării de Nord. Se poate BMW? Să uiţi tocmai de cea mai importantă realizare rutieră a unei capitale europene ca Bucureşti. Bine că recunoşti Intrarea Făureşti.

Portbagajul cu deschidere electrică naşte ”reflexe dăunătoare”

Deschiderea electrică a portbagajului îţi creează reflexe nesănătoase. Obişnuit ca hayonul să se deschidă sau să se închidă automat de fiecare dată când apeşi butonul magic, ajungi să crezi că toate maşinile funcţionează aşa. Ultima dată mi s-a întâmplat cu un taxi. Am apăsat butonul portbagajul şi am aşteptat cu o privire tâmpă. E un reflex pe care ţi-l însuşeşti repede.

Şi pentru că tot veni vorba de portbagaj trebuie să vă mărturisesc că a înghiţit multe de când ne cunoaştem: genţi, umeraşe, echipament de schi. Capacitatea sa, de 560 de litri, a primit bagajele unui grup numeros, de 7 oameni. În habitaclu, din păcate, nu au încăput decât cinci dintre ei. Şi au încăput lejer, bancheta spate fiind generoasă.

Pentru dulapul pe care l-aţi văzut la Ikea şi pe care vi-l doriţi în dormitor puteţi rabata bancheta prin simpla acţionare a unor comenzi din portbagaj. Apoi folosiţi plasa ascunsă în rola planşeului şi o ancoraţi de prinderile speciale ca să nu vă treziţi că dulapul vine peste cei de pe locurile din faţă la o frână mai sănătoasă. Cu alte cuvinte, Seria 5 se transformă într-un van cu podea plată cât ai zice ”Rabatează-te”.

Mai greu e cu rola planşeului care cântăreşte mult şi arată ca mitraliera lui Schwarzenegger din seria Terminator. Din fericire ea se montează extrem de uşor, prinderea fiind gândită perfect.

Când e nevoie, van-ul se metamorfozează şi în altceva. Noi ne-am cam plictisit la ultima şedinţă foto, aşa că am lăsat deoparte preţ de jumătate de oră trepiedele şi aparatele şi am înşirat un joc de poker. Unde? Normal, tot în portbagaj. Asta ca să vedeţi şi voi, cei mai cârcotaşi, că spaţiul din spatele hayonului este generos. 

Spaţiul e unul dintre motivele pentru care, aproape în fiecare zi, mă întreb de ce nu-şi cumpără românii break-uri? Nu e mai importantă versatilitatea decât mentalitatea ”berlinească” autohtonă.