Skoda Roomster
Doua masini intr-una singura
Uitati de Skoda ca marca conservatoare. Uitati de masinile simple si
eficiente. Uitati de modelele cu nume de rezonanta feminina. Intra in
scena Roomster. Un concept total nou, un model de nisa, un crossover.
Este o masina a viitorului ce poate fi cumparata acum. Modelul
previzioneaza noua imagine de marca Skoda. Partea frontala o vom regasi
intr-o forma asemanatoare si pe generatia urmatoare a modelului Fabia.
Roomster devine astfel al patrulea model al gamei Skoda alaturi de
Fabia, Octavia si Superb. Este greu de definit carei clase apartine
Roomster. Este un crossover de dimensiuni compacte cu veleitati de mini
MPV. Accentul este pus pe confortul pasagerilor din spate care au la
dispozitie trei scaune individuale. Dar, in acelasi timp, cel de volan
este tratat cu atentie, postul de conducere fiind ergonomic. Interesant
este cum a tratat Skoda cele doua zone ale automobilului. In fata avem
Driving Room cu zone vitrate mici si decupate ce dau senzatia de
cockpit de avion sau casca de pilot atunci cand masina este privita de
afara. In spate este Living Room, cu geamuri de dimensiuni generoase ce
permit luminii naturale sa patrunda in habitaclu si sistemul VarioFlex
ce permite modularea spatiului interior dupa bunul plac. Platforma
noului model Roomster este un mix intre elemente de la Fabia, vechia si
noua Octavia si parti originale. Mixul este reusit, tinuta de drum
fiind buna desi folosirea solutiei cu punte semi-rigida in spate in
locul unei suspensii independente se simte. Chiar si asa, Roomster este
incredibil de placuta la condus. Foarte relaxanta si confortabila, este
exact masina de care are nevoie o familie tanara.
Am avut ocaza sa testam doua propulsoare din gama modelului Roomster.
Ambele diesel. Primul a fost cel mai puternic propulsor diesel oferit
pentru acest model: 1.9 TDI 105 CP. Cunoscut de pe modelele Octavia si
Golf, acest motor este omogen si ofera un cuplu mai mult decat
suficient pentru a face din Roomster o masina foarte zvelta. In schimb
este zgomotos, propulsorul facandu-si simtita prezenta in habitaclu
indiferent de regimul de rulare. Al doilea propulsor testat a fost
dieselul de 1.4 litri in varianta de 80 CP. Acest motor cu trei
cilindri este disponibil si intr-o varianta de 70 CP. Desi de cilindree
mica, motorul este suficient de puternic pentru ca Roomster sa isi
pastreze calitatile agile. Ceva mai lenes decat fratele de cilindree
mai mare, 1.4 TDI PD contraatacta printr-o economie de carburant de
invidiat. Consumul mediu anuntat de constructor este de 5.1 litri
pentru 100 km.
Modelul testat era in echiparea de top ce includea un plafon de sticla
acoperit. Acesta are doua obloane semitransparente care lasa sa treaca
o lumina difuza. Daca vrem, acestea pot fi indepartate si astfel avem
cerul liber deasupra capului. Habitaclul devine astfel extrem de
luminos si parca mai mare decat este in realitate. Viata la bord este
placuta pentru cel de la volan. Plansa de bord este simpla si usor de
citit, designul instrumentelor in stilul noii Skoda Octavia. Intre cele
doua instrumente analogice se afla doua display-uri multifunctionale pe
care sunt afisate informatii de la computerul de bord si sistemul
audio. Acest display poarta denumirea de maxi-dot. Pentru variantele
inferioare de echipare exista un singur display care ofera informatii
digitale si despre cantitatea de combustibil. Pasagerul din dreapta are
la dispozitie doua torpedouri, deci spatiu de depozitare din belsug. In
ceea ce priveste vizibilitatea, daca de afara geamurile tip hublou dau
o nota interesanta designului, din interior acestea par
subdimensionate. Necesita un pic de timp pentru adaptare. Pozitia la
volan este corecta dar un pic cam inalta. In spate, suprafata vitrata
este mai mult decat generoasa. Scaunele sunt modulabile putand fi
glisate, pliate sau chiar scoase cu totul din masina. In schimb sezutul
acestora este subdimensionat poate in ideea de a le face mai usor de
manevrat. Calitatea materialelor este insa superioara si se apropie de
cea folosita de VW pentru modelele sale.
Roomster este extrem de practic si in ceea ce priveste spatiul de
incarcare. Hayonul este amplu si ofera un acces facil la portbagajul ce
poate adaposti 530 litri. Daca nu este suficient, putem plia scaunele
din spate sau le putem scoate extrem de facil din masina. Spatiul total
eliberat este de 1780 litri. In Romania, Skoda Roomster este deja
disponibila la vanzare, preturile pornind de la 10.320 euro CIP pentru
versiunea 1.2 HTP benzina Style/Sport si ajung pana la 14.990 euro CIP
pentru 1.9 TDI Comfort.