Interior

4.5

Dacă te leagă cineva la ochi și apoi îți eliberează privirea atunci când ești deja în interiorul lui Jogger, o să exclami sincer: „Ce caut eu într-un Sandero?”

Planșa de bord este asemănătoare cu a subcompactei, iar ergonomia exemplară este împrumutată și ea. Găsești fiecare comandă foarte rapid. Aș zice cu ochii închiși, dar nu vreau să vă dau idei. Și comenzile de pe volan sunt intuitive, iar afișajul instrumentarului de bord este cât se poate de clar și, în epoca digitalizării, poate fi considerat chiar rudimentar.

Ai un suport de telefon, amplasat chiar în câmpul vizual al șoferului, ai multe spații de depozitare (sunt calculați vreo 24 de litri cu tot ce e prin torpedou, portiere și cotieră, adică cam cât încape într-un ghiozdan generos), iar calitatea materialelor este cea specifică modelelor Dacia. Adică plastic tare, pus pe seama robusteții.

Pe versiunile superioare primești inserția de textil pe planșa de bord și portiere, un element care transformă habitaclul într-un loc foarte primitor.

Dar să nu uităm de ce ne-am adunat aici. Având în vedere tiparul neobișnuit al mașinii, haideți să vorbim despre spațiu, pentru că am mai văzut noi pseudo-modele cu 7 locuri. Totuși, Jogger surprinde foarte plăcut când vine vorba de ultimul rând de scaune. Cei doi pasageri de pe rândul trei vor sta confortabil. Chiar mai bine decât în SUV-uri de segment mare.

Ai 13 centimetri la picioare. Adică suficient chiar și pentru un adult. E drept, genunchii stau puțin mai sus. Însă, spațiul la cap e și el bun. Și eu am 1.80 metri. Ai scaune individuale, o cotieră pe margine, suport de pahare și un geam care se deschide. Asta pentru că nu există guri de ventilație pentru ultimul rând de scaune. O să fie destul de cald pe timp de vară.

Accesul se face și el destul de rapid, pentru că al doilea rând de scaune se rabatează rapid. Trebuie doar să fii puțin flexibil ca să te strecori. Și dacă tot am amintit de al doilea rând de scaune, merită menționat că nu e cazul să faci compromisuri de spațiu. Și aici ai suficient loc la picioare și la cap. Singurul inconvenient ar fi măsuța pliabilă, care stă, pe românește, în poală, dacă ești mai înalt.

Ampatamentul de aproape 2.9 metri este „vinovat” pentru acest spațiu generos. Iar la nivelul capului, „vinovată” este linia plafonului, care se înalță cu 4 centimetri începând cu montantul B.

Portbagajul este greu de egalat. Mai ales când nu poți încadra mașina asta într-un segment anume. Dacă alegeți versiunea cu 5 locuri, aveți o capacitate de 708 litri. Unde mai pui că ai peste 1.1 metri lungime, deci poți să transporți și o bicicletă de copii. Dacă rabatezi complet bancheta spate, te alegi cu o lungime de încărcare de 2 metri și o lățime de un metru. Adică poți să încarci liniștit o saltea de dormit. Și să pleci cu Jogger în camping.

Dacă alegi varianta cu 7 locuri, capacitatea portbagajului scade la 565 de litri. Și, dacă te decizi să folosești toate cele 7 locuri, rămâi cu 160 de litri.

Dacă vrei să profiți de tot spațiul de încărcare, scoți toate scaunele și Jogger se transformă într-un adevărat van, deși Dacia susține că nu va exista o astfel de variantă. În orice caz, e bine de reținut că sunt cam 60 de posibilități de configurare a celor 7 scaune.

La viteze mari, de autostradă, o să ai un zgomot la rulare și un zgomot de vânt, deci antifonarea este perfectibilă.

VIDEO: CE ÎNCAPE ÎN PORTBAGAJUL UNUI DACIA JOGGER

 
  • Seriff, vineri, 21.01.2022 17:04

    Masina are un raport bun calitate pret, dar va plange mult si bine dupa 1.5 dci de 110 cai, motor ideal pentru aceasta masina, aia e, salvam planeta cu 1.0.

  • Giani, vineri, 21.01.2022 18:21

    Pacat ca nu pun motorul diesel de 1,5 l dci

  • AAA, vineri, 21.01.2022 18:33

    Iti dai seama ce sigura e o masina de asa dimensiuni si numai 1.2t. Performante mediocre, consum mare, la siguranta trebuia sa puneti o stea , nu 3 stele (in cazul in care va obtine maxim 2 EuroNcap), iar pretul de 14k e pentru o mizerie cheala asa ca loganul chel la 6400euro de prin 2010. PS: Sa vina fanii dacia. Sa nu uitam de problemele semnalate de majoritatea la noile modele dacia 1.0tce, ba cu turbina, ba cu senzorul gpl, ba cu alte parti mecanice. Dacia nu mai este ce era odata, adica sa ofere fiabilitate la preturi mici, acum nu ofera nici fiabilitate, nici preturi mici, iar calitatea e tot low-cost.

  • Octavian, vineri, 21.01.2022 18:41

    Unde este (sau unde va fi) asamblata ?

  • Kap, vineri, 21.01.2022 19:02

    Modelele cele mai scumpe se fac la Mioveni (Jogger - MCV și Duster). Nu știu dacă cifrele de vânzări îi vor obliga să adapteze și linia de la Tanger. Dar ar fi frumos să impună mărirea capacității la noi.

  • Rudy, vineri, 21.01.2022 20:23

    Deci concluzia e ca nu merita banii.

  • ignis, vineri, 21.01.2022 20:50

    Eu vad situația mai în persectivă. Dacă Renault va deveni o marcă pur electrică din 2030, ce vor face cu motoarele termice? Ce să facă de exemplu cu TCe 140? Le vor pune pe Dacia, pentru că atunci nu va mai fi pericol de canibalism. Dacia va rămâne cu motoare termice, eventual microhibride. Vom avea atunci șanse să vedem motoare mai potente pe modelele Dacia, în special Duster și Jogger

  • Albert, sâmbătă, 22.01.2022 00:42

    nu-i niciun suv, si niciun break. e monovolum clasic, din toate punctele de vedere. monovolumul e automat un break ceva mai inaltat. stie cineva un altfel de volomonum? asta este un monovolum cu garda la sol mai mare. producatorii fug ca dracu acum de cuvantul „monovolum”. unii le-a „scos” din gama si le-au denumit suv, crossover. au ajuns sa inscrie ca suv in gama toate panaramele de modele. pacat ca jurnalistii auto accepta astfel de catalogari dictate de marketingul producatorilor. în rest... e o masina draguta, probabil va avea succes in europa, nu la noi.

  • yo, sâmbătă, 22.01.2022 03:55

    motorul in 3 cilindri este o mizerie. dardaie si se aude ca o dacie 1300 care merge in 3 pistoane. renault sa lase dacia in pace si sa caute alte marci pentru a face economia la poluare ca sa se incadreze in limitele certificatelor verzi ca sa nu plateasca amenzi si sa puna motoare in 4 cilindri ca e pacat de caroseriile si dotarile care sunt acum pe logan, sandero si jogger.

  • PMC, sâmbătă, 22.01.2022 08:57

    Imi place foarte mult masina asta. Daca as avea nevoie de asa ceva, m-as uita la ea ... si atat. Mi-as lua talpashitza si as iesi din salon. Asta e o masina cu care sa cari chestii. Motorul ala e o gluma proasta. Jogger-ul asta fara Diesel e Joker... a BAD joke... Nu stiu, poate se vor cumpara, dar eu personal as lua fara sa stau pe ganduri un Diesel SH din Vest decat asa ceva. Si n-o spun asa numai. Pe bune pe bune! As lua SH Diesel, ceva similar.

  • ds, sâmbătă, 22.01.2022 11:27

    Interesantă! Cu Jogger și cu viitorul Bigster, Dacia acoperă toată gama. Probabil grosul vânzărilor va fi în vestul Europei, acolo unde infrastructura și modul de viață permit sa pui bicicletele in portbagaj și să evadezi 2-3 zile în natură cu copiii. Mașină de familist sau firme care își transportă personalul din punctul A în punctul B, decentă și fără pretenții.

  • Adnopel, sâmbătă, 22.01.2022 16:01

    Arată bine,cu aceasta atrage Dacia din epoci trecute și pana in prezent,in rest o nerușinare de mașina plină de probleme care-ți scoate banii regulat din buzunar,adresată mulțimii adusă la obedienta cu vorba din reclama,, atât s s putut,,pt voi.

  • Just_me, sâmbătă, 22.01.2022 18:28

    Ar merge cu un motor 1.3 Tce de 130 cp, dar nu cu 1.0 110 cp fortati... mai puneau 5-600 euro, dar nu se vrea.

  • SteveUK, sâmbătă, 22.01.2022 20:27

    Masina Prostului

  • @SteveUK, sâmbătă, 22.01.2022 22:12

    De aia esti si tu pe aici si esti interesant de review, nu?

  • dany, duminică, 23.01.2022 15:46

    Tinuta de drum zero analiza. Pai masina asta va merge % tin timp pe sosea, ati scris ceva despre asta? Nimic. Doar o comparati un pic cu Duster in teren si ca zgomot al suspensiei. Mai fratilor, scrieti si voi macar ce testeaza altii la ea, publcatii din vest: sprint, reprize, cx, Franare 100-0 Km/h, slalom, testul elanului etc. Sau macar subiectivismele voastre: ca are ruliu, ca n-ar, ca se simte greoaie sau ca o pana etc.

  • dany, duminică, 23.01.2022 15:51

    erata: 99* merge pe soasea Masina are dezavantaje clare: 1. Nu are motor diesel 2. Nu are motorul pe benzina in 4 cilindri (cel de 1,3 litri ar fi ok) 3. Nu are versiune derivata direct din Logan, cu garda la sol mai joasa (adica forteaza poytentialii cumparatori sa dea bani mai multi pe cea derivata din Sandero Stepwayn cu centru de greutate sus... pai poate unii o vor folosi doar pe sosea, nu au nevoie de 20 cm garda la sol) 4. Cam putina masia de banii aia ceruti pe ea

  • dCi, duminică, 23.01.2022 20:14

    @17:04... de unde știi tu ca raportul calitate preț este unul bun in condițiile in care mașina încă nu a fost pusă la vânzare?... in plus motorul dCi 110 este fără adblue și nu mai este disponibil de mult timp, ori acum e obligatoriu cu adblue adică varianta dCi 115

  • Seriff, marţi, 25.01.2022 08:55

    @dci, pai tinand cont ca este o masina mare de familie si costa mai putin decat o Skoda Fabia sau Vw Polo mi se pare ok, ce nu mi se pare ok e motorul ala mic care ar trebui pus maxim pe Sandero.

  • dCi, marţi, 25.01.2022 09:34

    Pai atunci tu nu vorbești de raportul calitate preț ci de raportul spațiu preț

  • dCi, marţi, 25.01.2022 09:37

    Apropo cati dintre cei care cumpara așa ceva au familia așa mare?... mașini de familie... ăștia de la Dacia sunt familiști convinși ... eu zic ca e mai mult o mașina de navetiști, de carat muncitori pe șantier ... știu ca nu suna așa frumos dar asta e

  • Seriff, marţi, 25.01.2022 09:57

    Si de calitate, Dacia a evoluat mult din punct de vedere al confortului, scaunele sunt mult mai ok, servodirectia in sfarsit merge foarte usor, timoneria in cutie e mai exacta, antifonarea e mai buna, ma refer strict in comparatie cu modelele anterioare, cele fabricate pana in maxim 2020.

  • dCi, marţi, 25.01.2022 10:05

    Scaunele sunt mult mai ok... la culori te referi ori la ce?... legat de servodirecție... chiar aud pentru prins data ca cineva a avut nemulțumiți... o servodirecție buna nu trebuie sa meargă foarte usor ... legst de antifonare... dar pare cate din a rare caracteristici le ai testat or noua Dacia jogger

  • dCi, marţi, 25.01.2022 10:07

    dar oare cate din aceste caracteristici le ai testat pe noua Dacia jogger

  • Je, marţi, 25.01.2022 12:16

    Vad ca toti cei care comenteaza au masini de 400+ CP, 110 CP nu mai ajung... cand mergeati cu Logan de 1.4 si 75 CP visati la 110 CP. Dupa cum a zis si autorul ''Înainte să trageți concluzii pripite, țineți cont că vorbim despre o masă totală de numai 1.2 tone. Deci mașina e ușoară.'' Prinde suta in 11.2 sec deci mi se pare decent pt o masina de familie. Si Octavia si Focus au motor de 1.0 care sunt mai grele decat Dacia. Piata Diesel a scazut puternic si nu cred ca merita investitia in 1.5 dci, sigur s-au facut studii pe aceasta tema dar au uitat din pacate sa contacteze ''expertii'' de pe net. Dacia e o masina pt oameni normali, fara fitze, care isi face treaba pt care a fost conceputa, la un pret decent.

  • Nicu, marţi, 25.01.2022 13:43

    Interesante parerile de mai sus, iar la limita, unele neajunsuri sesizate de autor, dar si de colegii comentatori pot deveni vizibile, in functie de cat de tare abuzam de masina. Este normal sa fie asa, sa existe niste compromisuri ocazional acceptabile pentru a pune pe piata o masina la un pret rezonabil. Totul este calculat, inginereste vorbind, in niste parametri de utilizare pentru grosul bazei de clienti si in niste limite de costuri, iar eu zic ca per total cei de la Dacia au facut o treaba buna si au scos un produs corect, incercand sa bifeze toate cerintele. Si pentru ca le anticipam si eu, de neajunsurile amintite zic, am hotarat ca voi astepta varianta hibrida, in 2023, care are tot ce (imi) trebuie. Sper doar, facand comparatie cu Clio hibrid, de la care preia partea tehnica (si nu de la Captur, cum eronat este in text, care este un hibrid plug-in de 160 CP), ca pretul sa fie maxim 20k, pentru ca altfel deja incep sa nu mi-o mai permit. Iar Seriff are dreptate aici, am mers si le-am cercetat si testat pe toate, iar Dacia a evoluat mult odata cu noile generatii, la toate capitolele sunt imbunatatiri clare, de necontestat. Cine zice altfel, cu tot respectul, este doar rau intentionat.

  • Seriff, marţi, 25.01.2022 14:09

    @dci, nu am mers cu Jogger, dar am mers cu Loganul si cu Dusterul nou, fata de modelele vechi sunt net superioare, ca sa iti faci o idee, mergi cu Logan 2015 si dupa cu Logan 2021, lasand la o parte motorizarile, ma refer strict la cum stai in ele, cum se conduc, cum sunt antifonate.

  • dCi, marţi, 25.01.2022 16:46

    Eu n-am spus nici ca e o mașina buna nici ca nu e... am mers suficient cu un Logan 1,6 și mi-am făcut o părere foarte buna despre ușurintă cu care se manevra volanul, comparând cu o mașina fără servo... nu înțeleg cine ar fi putut sa se vaite de asta și la ce ar trebui o directie mai ușoară...deci recunoști ca nu ai mers cu jogger probabil l-ai văzut doar in poze și cu toate astea afirmi ca raportul calitate preț e unul bun!!!... pentru mine un motor bun este doar un motor fiabil... ca e puternic ori nu mai puțin conteaza... dacă îți iei logan sce ar trebui sa știi ce inseamna 65cp și sa n-ai pretenții de 1.6 tce... in alta ordine de idei e cam greu sa găsești un logan din 2015 cu putini km pentru a compara, așa e usor sa spui ca loganul 0km din 2022 e mai bun decât loganul cu 100 mii km din 2015... sigur pentru unii e foarte importantă tableta... cât mai mare chiar dacă calitatea ei e dubioasa, mufa usb și dacă mai are și type c ...

  • dCi, marţi, 25.01.2022 17:04

    @12.16... pentru un motor de 999 cmc trei cilindri e foarte mare greutatea de “numai 1,2 tone” , depinde la ce te raportezi... dacă ai in minte doar x5 evident greutatea de 1,2 tone e mică ... sigur Dacia trebuie sa vândă ceva ca doar de asta e fabricant de mașini fiecare poate sa cumpere ce vrea dar nimeni nu ma poate convinge ca acel motor va rezista pe acea caroserie încărcată și cu 7 persoane... chiar și așa probabil in bucuresti va consuma 12 iar pe gpl 14... pai asta e ecologie?... atunci de ce nu ne-am lua Touareg?

  • dCi, marţi, 25.01.2022 17:07

    Toată lumea vorbește de “mașini de familie” in schimb foarte rar cei care își întemeiază o familie fac mai mult de un copil... deci sa înțelegem ca prin aceasta mașina Dacia încurajează subtil familia tradiționala evident...bravo Dacia

  • dCi, marţi, 25.01.2022 19:52

    Pentru familia tradiționala un vot, desigur fiecare e liber sa aleagă... chiar și familia altfel decât tradiționala

  • dCi, joi, 27.01.2022 13:04

    Ăștia când aud de familie tradiționala...

  • DLP, marţi, 01.02.2022 16:21

    ...daca nu o incarci nu are stabilitate (n.b. garda la sol 20cm); daca o incarci, are stabilitate, dar nu mai e usoara...s'ar putea sa fie utila, ceva similar cu fostul MCV: mai cari nishte oameni/neamuri, mai o damigeana, nishte mobila (d'aia lunga) pt prieteni, frigideru' va incapea cu totul, fara hayon deschis partial, etc.

  • Adi, luni, 07.03.2022 14:24

    Aceasta masina avea nevoie si de optiunea de a alege un motor diesel.