4.2
de Alexandru Monenciu, Foto: Dragoș Savu, miercuri, 10 iunie

Pragmatic

Dacă îmi spunea cineva, în urmă cu 10 ani, că pe drumurile din România vom vedea multe mărci provenite din China, probabil nu îl credeam. În prezent, pe piața locală avem multe exemple, de la mărci accesibile, la mărci mai scumpe. De toate pentru toți.

Chery este una dintre mărcile cu ambiții mari și o vizibilitate și mai mare. Bine, Chery este, de fapt, un gigant sub a cărui umbrelă regăsim, pe lângă marca proprie, și brand-uri ca Lepas, Omoda&Jaecoo, Luxeed, Exeed, Jetour, iCaur și lista poate continua. Unele sunt comercializate și în afara Chinei, altele sunt rezervate doar pentru această piață.

În România, portofoliul Chery include 4 modele: Tiggo 4, Tiggo 7, Tiggo 8 și Tiggo 9. Recent, am testat Chery Tiggo 7, iar acum am vrut să vedem ce poate fratele său mare mare, adică Tiggo 8. Altfel spus, un SUV cu 7 locuri, o lungime de peste 4.7 metri și care poate fi comandat alături de un sistem de propulsie Plug-in Hybrid.

Pe lângă impresiile de la volan, ți-am pregătit și un video cuprinzător cu mașina noastră de test.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE DE NOI