Tinuta de drum
Aici este zona unde M6 este suveran. BMW a reglat atent suspensia acestui model pe Nurburgring, unde a testat pentru mii de kilometri pentru a atinge vârful tehnologic disponibil pentru un model de acest tip în 2012. Au reuşit în mare parte, dar dacă vrei un M6 doar prin prisma performanţelor şi a ţinutei de drum, ar fi bine să nu alegi versiunea cabrio.
Deşi BMW a făcut eforturi mari pentru rigidiza caroseria, se simte că avem de-a face cu un automobil fără plafon şi că maşina este ceva mai puţin rigidă. Pentru plăcerea de a struni 560 CP sub cerul liber, trebuie însă să faci acest mic compromis. Dar, chiar şi cu o caroserie ceva mai flexibilă, BMW M6 Cabrio se dovedeşte a fi suveran pe viraje sau autostradă. Suspensia reglabilă are un mare aport la acest lucru, cel de la volan putând alege între trei moduri de reglare. De asemenea sistemul de asistare poate fi dezactivat în două trepte. Într-o primă fază poţi derapa controlat, de preferinţă pe un circuit, dar mai ai încă o plasă de siguranţă electronică care te aduce pe drumul cel bun dacă exagerezi. Dezactivarea completă a asistării necesită cunoştinţe extensive de control ai celor 560 CP, dar permite şi derapaje controlate spectaculoase.
Dacă tot vorbim de ţinuta de drum, mai putem identifica un minus al modelului M6 Cabrio. Direcţia are un feeling cumva artificial în modul Efficient şi te poate surpinde uneori prin lipsa de feedback, mai ales dacă te decizi să trezeşti la viaţă cei 560 CP. Lucrurile se rezolvă dacă alegem modul Sport sau Sport Plus, iar cel din urmă ascute direcţia, volanul reacţionând la cel mai mic impuls din partea celui de la volan.
caroserie insuficient de rigida? ma indoiesc... normal ca e mai putin rigida ca a coupeului...