Motor / Transmisie
Nu-i prima dată când ne întâlnim cu motorul diesel de 3.0 litri de la BMW. La fel ca la întâlnirile anterioare, a venit cu o transmisie automată ZF cu opt trepte. S-a descurcat la fel de bine şi ne-a încântat la fel de mult. De data aceasta a avut însă ceva în plus, pe lângă genialul Adaptive Drive: sistemul de tracţiune integrală xDrive. Împreună, elementele de mai sus îţi oferă o reţetă savuroasă pe şosea. Poţi să mergi liniştit, relaxându-te la volan, în timp ce cutia automată şi xDrive-ul se ocupă de aderenţă şi de schimbatul treptelor, sau poţi să conduci ca un maniac şi să mergi la limita aderenţei în fiecare viraj, fără teamă.
Reprizele sunt foarte bune, după cum ne-au obişnuit cei de la BMW, mai ales când vorbim de această unitate. Cert este că am condus aproape tot ce mişcă în segment şi 530xd oferă o paletă bine gândită din tot ce-ţi poţi dori: schimbări line şi insesizabile pe modul Confort, un iz de sporitivitate pe modul Normal, fără să sari calul şi "o brută" pe modurile Sport şi Sport Plus. Chiar şi pe Sport Plus, 530xd este uşor de ţinut în frâu dacă nu eşti pentru prima dată la volanul unei maşini mai puternice şi posezi minim doi neuroni. Singurul lucru care ar fi lipsit pentru punctajul maxim ar fi fost un nivel de putere sau de cuplu care să facă de ruşine competiţia. Estimăm că 20 CP şi 50 Nm în plus ar fi fost suficient.
la cum arata... e definitia masinii