Motor / Transmisie
Noul Audi Q5 pune la dispoziţia fanilor motoarelor puternice de ambele tipuri o serie de opţiuni mai mult decât interesante. De la un motor pe benzină TFSI de 3.0 litri şi 272 CP dedicat celor care vor performanţe semipreparate, trecând printr-o altă "benzină", ceva mai digerabilă, 2.0 TFSI de 225 de cai şi ajungând la dieselul frugal de 143 de cai putere, bucatele înşiruite la ospăţ sunt pe cât de variate, pe atât de interesante. Peste toate iese însă în evidenţă compormisul perfect: 2.0 TDi de 177 CP, un motor care a apărut în gama Audi Q5 odată cu faceliftul şi care a debutat în gama mărcii germane pe noua generaţie A3.
Cuplat unei cutii S Tronic cu şapte trepte, motorul pe care l-am testat te pune pe gânduri încă de la primul contact. Dacă nu ai şti ce "fabrică de putere" ai sub capotă, ai spune că vorbim de un motor care sare de 200 de cai. Este rapid, cuplul de 380 Nm disponibil de la 1750 rpm pe hârtie se simte cu adevărat sănătos undeva pe la 2000 rpm, iar cei 177 de cai îşi arată toţi muşchii sus de tot, la 4200 rpm. Avem, astfel, cea mai lungă plajă de cuplu-putere din zona diesel-urilor de peste 150 de cai pe SUV-urile compacte, iar asta se simte. Nu rămâi fără suflu, iar cutia S Tronic acoperă bine cele câteva minusuri pe care le are motorul cu patru cilindri. Unul fiind acela că avem în faţă motorul cu vârful de cuplu atins la cea mai înaltă turaţie în această zonă a segmentului.
Una peste alta, Audi a reuşit să pună unul lângă altul o cutie şi un motor care se ajută reciproc mai bine decât ar ajuta fiecare separat. Iar compromisul alegerii unui diesel (econom prin excelenă) ceva mai puternic devine explicabil.
O mica precizare, rivalul bavarez al lui Q5 ar fi Bmw X3, pt ca daca se considera X1 e clar mai ieftin.