Audi A7 Sportback

Motor / Transmisie

4.5

Începem modelarea personalităţii lui A7 cu o privire aruncată dincolo de grila radiatorului, dincolo de aparenţele estetice terne. Aici, Ingolstadt-ul dă viaţă unui motor diesel menit să ciobească etalonul de sticlă adjudecat de BMW cu al său motor diesel bi-turbo cu şase cilindri în linie.

Audi mizează pe un TDI V6, de 3.0 litri, bi-turbo, capabil să dezvolte 313 cai putere. Culmea, fix cât garantează şi unitatea BMW. Un duel la baionete nu poate fi decis decât prin forţă pură, iar aici Audi plusează cu 20 de Nm pentru un total de 650 Nm.

Livrat extrem de devreme, la numai 1450 de rotaţii, momentul motor împinge coupe-ul cu patru uşi către excese şi favorizează o derulare rapidă a decorului. Sunt resurse care satisfac nevoia oricărui gurmand auto şi care pot genera excese mai ales atunci când transmisia automată tiptronic cu opt rapoarte cade în modul Sport.

În această situaţie, pedala de acceleraţie devine extrem de atentă la ce îi şopteşte piciorul tău drept. Asta în vreme ce urechile tale încep să audă stereo cântecul celor două evacuări. E o interpretare rafinată, nu atât de brutală pe cât şi-ar dori-o unii.

E departe de accesele baritonale ale motorului similar de la BMW, ceea ce ar putea să displacă unor firi sportive. E un control exemplar al emoţiilor şi al instinctelor. Pentru cei care preferă asta.

  • Dacia Plant, vineri, 11.04.2014 12:07

    Nu inteleg cum sunt facute aceste teste ? Cand se testeaza o masina, toate siteurile auto testeaza respectiva masina. Voi, pro, 4..., buh..., etc. Imi puteti explica Automarket ?

  • bogdanm, vineri, 11.04.2014 12:13

    @Dacia Plant Este masina pe care o pun la dispozitie importatorii intregii prese auto din România. De cele mai multe ori, in parcul de presa un model este disponibil într-un singur exemplar, programat pe rand de toate publicatiile auto.

  • xxx, vineri, 11.04.2014 12:58

    @automarket Într-o mocirlă de pseudo-cunoscători auto, mai puţin de 10 secunde sunt suficiente pentru a decerna un premiu de frumuseţe sau pentru a aplica o etichetă a urâtului =>numai dupa niste poze si comentarii este complicat de digerat o parere, mai ales cand masina poate costa 93000€, nu cred ca 5 persoane care comenteaza pe aici au vazut masina in realitate.

  • ShelbyV8, vineri, 11.04.2014 13:07

    @ xxx Am vazut 3 A7 doar azi. E plin de ele in Romania. Majoritatea sunt cu motorul de 245cp, dar design-ul este identic. Personal, cred ca masina arata foarte bine.

  • Bibi, vineri, 11.04.2014 14:06

    Cred ca ati luat-o razna, A7 e una din putinele Audi care e chiar frumoasa...

  • Edi, vineri, 11.04.2014 14:16

    Nu inteleg; are acelasi nr. de capi putere ca si Bmw 3.0 640d Gran Coupe, are mai multi Nm, portbagaj mai mare, timpii 0-100 mai buni si totusi are o nota mai mare Bmw-ul. lnteleg ca sunteti fani ai marcii din Munchen, dar totusi nu puteti fi impartiali in testele voastre?

  • AST, vineri, 11.04.2014 14:56

    Vreu sa precizez ca acest exemplar are tractiune integrala Quattro, atunci trebuie comparat cu BMW 640d GranCoupe xDrive, care accelereaza de la 0 - 100 km/h tot in 5,3 secunde...

  • Beewhore, vineri, 11.04.2014 15:31

    Florile răului. Atât. :)

  • LauCalin, sâmbătă, 12.04.2014 12:47

    @Edi, poate si pentru ca au fost alte detalii care au facut diferenta. Poate ca performantele sunt sunt mai bune si portbagajul mai mare, insa poate ca asta nu a fost suficient. Si ca sa fiu on topic sa-i multumim primei generatii de BMW Seria 5 GT pentru existenta acestei clase si lui Mercedes CLS care a dus la aparitia acestei masini si a Seriei 6 Grand Coupe.

  • wld, sâmbătă, 12.04.2014 17:51

    nu poti sa spui ca e una dintre putinele audi frumoase. e vorba strict de gust. eu o consider uratica, dar nu mai urata ca generatia anterioara de seria 6. cea cu bot de peste.

  • xxx, miercuri, 16.04.2014 11:26

    @ShelbyV8 Eu nu am vazut-o si circul prin Bucuresti in fiecare zi. Eu nu pot sa-mi dau seama daca este frumoasa sau nu!