Tinuta de drum
Pentru a vorbi de ţinuta de drum a lui A7, trebuie să vedem oferta de elemente care au legătură cu acest aspect. Pornim de la jante: minim 19 inch, cele incluse în dotarea standard, maxim 21 de inch. Avem sistemul de tracţiune integrală quattro, care la nevoie aruncă până la 70% din cuplu pe faţă şi până la 80% pe spate. Avem diferenţial autoblocant. Avem, evident, un şasiu din aluminiu, element cu care Audi iese în evidenţă în toate segmentele şi care le permite nemţilor să jongleze cu masele ceva mai uşor decât o fac ceilalţi producători (20% din maşină e aluminiu, ceea ce face ca S7 să fie cu 15% mai uşor decât dacă în locul acestui material ar fi fost folosit oţelul).
După ce am pus la punct cadrul tehnic, ajungem la ceea ce ne interesează. Audi S7 vine cu un set de suspensii sportive pneumatice adaptive care îţi oferă experienţe diferite în funcţie de modul în care vrei să rulezi. Accesabile prin Audi Drive Select, modurile îţi oferă atât un comportament dinamic accentuat, cât şi o rulare confortabilă. Diferenţele nu sunt atât de vizibile precum în cazul sistemului similar de la BMW, dar se simt. Direcţia este electromecanică şi a fost dezvoltată în ultimul an de Audi, iar comportamentul său nu suscită reproşuri.
Un review foarte bun, cu multe opinii personale pertinente. Nu mai sunt lucruri de adaugat. P.S.:@Mircea, ai aflat care este motivul pt care cei de la Audi au revenit la volanul cu sigla incadrata intr-un cerc si nu intr-un trapez? Personal mi se pare o alegere total neinspirata.