• 4.5/5
    Am mers tocmai în Norvegia pentru a face cunoștință cu faceliftul primit de Volkswagen Touareg. România este una dintre cele mai mari piețe din lume pentru SUV-ul german, așa că modificările sunt importante pentru noi. Ce s-a schimbat, aflați din testul nostru și din clipul VIDEO dedicat. Citeste tot
  • 4.6/5
    Ceea ce părea a fi cel mai stilat model din portofoliul Mercedes-Benz, o mașină atemporală dorită de mulți, a devenit acum istorie. Mercedes-Benz CLS a ieșit din producție anul acesta, iar noi am luat-o la un test pentru a-i spune rămas bun! Citeste tot
  • 4.3/5
    Avem o nouă generație Honda CR-V. Am testat-o în Portugalia și am aflat cât de ergonomică și economică este. Am scris totul în testul nostru și am explicat pe larg într-un VIDEO de la fața locului. Citeste tot
  • 4.6/5
    BMW i5 este unul dintre cele mai controversate modele din istoria recentă a bavarezilor. Dincolo de asta, este fix sedanul pe care îl așteptam: premium 100%. Am fost prima publicație din România care a testat mașina. Iată impresiile și un clip VIDEO! Citeste tot
  • 4.4/5
    Faceliftul lui Audi Q8 bate la ușă. Însă, până când ajungem să-l testăm, în noiembrie, v-am pregătit un cântec de lebădă cu actualul Q8, într-o versiune care mângâie timpanul: Q8 55 TFSI. Avem impresii de la volan și, normal, un clip VIDEO. Citeste tot
  • 4.6/5
    Orice întâlnire cu un Bentley este un moment oportun pentru a experimenta ce trăiesc cei mai înstăriți oameni ai planetei. Am pregătit pentru voi impresii de la volan și un clip video cu noul Continental GTC. Citeste tot
  • 4.6/5
    Volkswagen ID.Buzz este exact ce a prescris medicul pentru nostalgicii care vor o mașină modernă, cu un design retro. Am testat noul model simbol, bineînțeles, cu propulsie exclusiv electrică. Citeste tot
  • 4.5/5
    Este unul dintre cele mai echilibrate SUV-uri din gama Mercedes-Benz și un adevărat best-seller. Am vrut să vedem care e rețeta succesului, așa că am pregătit un test complet și o prezentare VIDEO detaliată. Citeste tot
  • 4.6/5
    BMW X7 a primit un facelift estetic controversat. Însă, ceea ce se întâmplă sub capotă va satisface puriștii. Mai ales pe versiunea testată de noi, care dispunea de un motor V8 de 530 de cai. V-am pregătit impresii de la volan și un clip VIDEO cu mașina testată. Citeste tot
  • 4.7/5
    Oricâte SUV-uri am avea, mereu se găsește câte unul care să fure atenția. Fix așa este și Skoda Enyaq Coupe iV, un crossover coupe electric, cu mulți cai sub capotă. L-am testat și am pregătit un clip VIDEO cuprinzător. Citeste tot
Mai multe teste...