Williams va prezenta noile culori pentru sezonul 2019 în 11 februarie: echipa va anunța și un nou sponsor principal
Williams va prezenta în 11 februarie noile culori ale monopostului pentru sezonul 2019 al Formulei 1, ocazie cu care va anunța și numele noului sponsor principal.
Williams era ultima echipă care nu anunțase niciun fel de detalii despre lansarea noului monopost pentru sezonul 2019. Britanicii au confirmat că vor organiza în 11 februarie un eveniment la uzina de la Grove în care vor prezenta noile culori ale echipei.
În plus, Williams a confirmat că va dezvălui numele unui nou sponsor principal, după ce Martini a încheiat colaborarea la sfârșitul sezonului trecut. Nu există informații despre numele noului sponsor principal, însă oficialii echipei au confirmat că au semnat un contract de sponsorizare și cu o companie care îi este asociată lui Robert Kubica. De altfel, polonezul va fi prezent la eveniment alături de coechipierul său George Russell.
Williams a publicat pe contul de pe rețeaua de socializare Twitter un scurt clip video care prefațează evenimentul de luni, iar în acesta apare pentru o fracțiune de secundă și monopostul echipei.
11.02.19. #LiveryUnveil pic.twitter.com/qH9xEgpebg
— WILLIAMS RACING (@WilliamsRacing) February 7, 2019
În condițiile în care luni va prezenta doar noile culori, este de așteptat ca noul monopost să fie dezvăluit public în 18 februarie, în prima zi de teste de pe circuitul de la Barcelona.
Lansări monoposturi 2019:
● Haas: 7 februarie
● Toro Rosso: 11 februarie
● Williams: 11 februarie
● Renault: 12 februarie
● Red Bull, Mercedes, Racing Point: 13 februarie
● McLaren: 14 februarie
● Ferrari: 15 februarie
● Sauber: 18 februarie
Prima sesiune de teste a noului sezon va avea loc în perioada 18-21 februarie, în timp ce a doua sesiune se va desfășura în perioada 26 februarie - 1 martie, iar ambele vor avea loc la Barcelona.
De asemenea, Liberty Media a anunțat că va organiza în 13 martie un eveniment special pentru a marca lansarea noului sezon al Formulei 1. Evenimentul va avea loc la Melbourne, iar la el vor lua parte toți piloții de pe grila de start.
Via Autosport
Saracii, daca nici anul asta nu se parasesc ultimul loc, nu stiu cat vor mai rezista, mai ales ca i-au parasit si cei de la Martini ! Pacat, s-ar adauga multelor echipe celebre care au disparut in perioada moderna, Lotus, Tyrrell, Ligier samd.