Williams și-a definitivat echipa pentru sezonul 2018: rusul Sirotkin va fi coechipierul lui Stroll. Kubica, pilot de rezervă
Williams l-a ales pe Sergey Sirotkin drept coechipier al lui Lance Stroll pentru sezonul 2018, în timp ce Robert Kubica va fi nevoit să se mulțumească cu un rol de pilot de rezervă.
Williams a anunțat în această săptămână linia de piloți cu care va aborda sezonul 2018 al Formulei 1, care va începe în lună martie cu Marele Premiu al Australiei.
Astfel, echipa britanică a decis să semneze un contract cu pilotul rus Sergey Sirotkin, care va deveni astfel coechipierul lui Lance Stroll.
În vârstă de 22 de ani, Sirotkin a oupat locul 3 în clasamentul general în competiția GP2 în 2015 și 2016, iar în ultimii doi ani a fost și pilot de rezervă al celor de la Renault. Rusul a câștigat astfel lupta cu Robert Kubica pentru postul de titular, la capătul unor sesiuni de evaluare desfășurate la finalul anului trecut pe circutiul din Abu Dhabi.
Presa internațională susține că Williams l-a ales pe pilotul rus atât ca urmare a faptului că a fost mai rapid decât Kubica, cât și datorită unui pachet de 17 milioane de euro adus la echipa prin intermediul unor sponsori. "Sunt fericit și mândru să mă alătur unei echipe atât de prestigioase precum Williams. Am avut nevoie de o cantitate uriașă de muncă pentru a ajunge unde sunt și sunt foarte fericit. Mulțumesc tuturor celor implicați", a declarat el.
Între timp, Kubica a primit doar un post de pilot de rezervă. Totuși, având în vedere că Sitotkin și Stroll formează cuplul cu cea mai puțină experiență de pe grila de start, polonezul va avea inclusiv rolul de a-i ajuta pe cei doi piloți să-și îmbunătățească performantele în 2018. "Kubica îi va sprijini pe piloți și ingineri să furnizeze rezultate mai bune în calificări și curse. În plus, va sprijini echipă la evenimente de media și cele comerciale", menționează Williams.
Via Williams
SARACU de Pascal, a ramas p-afara... asa-i daca n-ai bani la pompa... Interesant ce mai spune Martini acuma, cand isi promoveaza bauturile... apeleaza la Kubica. Oricum, Williams in cadere libera...