VW: "Alfa Romeo e o comoară, nu ar trebui să ezităm s-o cumpărăm!"
Deşi oficialii VW încep să-şi arate afecţiunea pentru Alfa Romeo, italienii din Grupul Fiat nu vor să audă de o eventuală vânzare a mărcii.
Volkswagen îşi doreşte să cumpere Alfa Romeo, însă oficialii Grupului Fiat nici nu vor să audă de această variantă, aceştia preferând să investească în brandul italian şi să îl transforme într-un "constructor premium cu o gamă completă de modele". Informaţia a fost publicată astăzi de Automotive News, publicaţie ai căror jurnalişti susţin că au discutat despre acest subiect cu surse interne din cadrul ambelor părţi.
Conform acestora, zvonurile legate de interesul Volkswagen pentru Alfa Romeo nu sunt deloc nefondate, dorinţa constructorului german fiind aceea de a cumpăra Alfa şi de a transforma marca din Milano într-una foarte mare. Din păcate pentru germani, dorinţele VW Group se lovesc de cele ale italienilor de la Fiat Group, care nu au nicio intenţie să scoată Alfa la mezat.
DECLARAŢII ŞI DORINŢE
Informaţiile au fost confirmate de sursele citate de Automotive News, chiar dacă preşedintele VW Group, Martin Winterkorn, a susţinut cu mai multe ocazii că, după cumpărarea a 20% din Suzuki şi a mărcilor Porsche şi Italdesign Giugiaro, campania de achiziţii s-a încheiat.
Cu toate acestea, cumpărarea brandului italian este o soluţie înbrăţişată de mulţi oficiali din interiorul companiei germane, printre fanii acestei mutări numărându-se Ferdinand Piech, preşedintele mărcii VW, Walter de' Silva, designerul-şef al companiei germane fost la Alfa înainte de 2000, şi Luca de Meo, cel care a stat în fruntea Alfa Romeo înainte de a deveni şeful de marketing al Grupului VW.
PLANUL FIAT, PREA OPTIMIST?
Sergio Marchionne a anunţat în repetate rânduri că scopul Alfa este de a vinde 500.000 de unităţi anual până în 2014, un plan ambiţios având în vedere cele 102.000 de maşini vândute de marca italiană în 2009. "Poate că Alfa poate să ajungă la aceste cifre, însă doar dacă brandul va fi vândut celor de la Volkswagen", susţine Arndt Ellinghorst, directorul biroului de cercetare auto al Credit Suisse.
Ideea a fost îmbrăţişată şi de massimo Vecchio, şef al cercetării industriale la Mediobanca din Milano: "Alfa vrea să vândă 85.000 de unităţi în SUA în 2014, ceea ce înseamnă că volumul prognozat pentru Europa va fi de 400.000 de unităţi. Nu văd cum ar putea să facă asta în condiţiile în care piaţa e plină de concurenţă germană", spune acesta.
SEAT DISPARE, ALFA ROMEO APARE?
O idee interesantă legată de planurile pe care germanii le-ar avea în cazul în care brandul Alfa Romeo ar fi cumpărat îi aparţine analistului Bernstein Max Warburton, care susţine că Seat ar putea fi înghiţit de Alfa: "După părerea noastră, totul e destul de simplu: VW ar putea ucide brandul Seat pentru a-l relansa ca Alfa Romeo. Fostul şef al VW, Bernd Pischetsrieder, spunea că ar dori să transforme brandul Seat într-unul 'mediteraneean, emotional, sportiv'. Adică într-un Alfa Romeo al Grupului Volkswagen", spune Warburton.
-
"Alfa Romeo este un brand sportiv recunoscut la nivel global care are gene sportive şi o tradiţie de top. Dacă această comoară ar putea fi cumpărată, nu ar trebui să ezităm s-o facem" - sursă VW Group citată de Automotive News
-
@ mihai2001, luni, 23.08.2010 17:59Alfa Romeo trebuie sa fie un concurent cu BMW si nu cu SEAT !
Alfa Romeo a fost deja distrusa de FIAT ! Planul lor de a vinde 500,000 unitati pana in 2014 se bazeaza in principal pe SUV-uri construite in SUA pe platformele Jeep Patriot, Cherokee si Grand Cherokee . Referitor la faptul ca FIAT nu vrea sa vanda Alfa Romeo, eu nu sunt asa de sigur tinand cont ca FIAT Auto are 7 miliarde euro datorii iar Chrysler Group ( FIAT detine 20 % din actiuni ) datoreaza guvernului american 12 miliarde $ . Daca oferta VW Group este tentanta, vor vinde Alfa Romeo fara sa clipeasca . Alfa Romeo este o marca sau cel putin era pana la inceputul anilor 80 la acelasi nivel cu BMW, comparatia dintre Alfa Romeo si SEAT este hilara, SEAT concurand cu marci gen FIAT, Hyundai, KIA ,etc .
-
Tunar, luni, 23.08.2010 18:00
pai de aceea nu mai investesc nimic in Seat. Si se vede clar ca Exeo nu este decat un A4 vechiul model.Leon este parca din 2004 si nu este inlocuit si nu ii condamn pt ca Seat este tot in pierderi.VW va rog cumparati Alfa din mainile mafiotilor siclilieni si mancaciosi!!!!!!!!!!!!!!!!!
-
gica, luni, 23.08.2010 19:01
Ma indoiesc ca Alfa poate combina aspectele sportive si cele de lux asa cum o face BMW. Sub patronajul VW banii necesari pentru asa ceva ar fi o solutie, dar asa cum ii stim pe camatarii astia ce vand 100 de modele ce au la baza o singura platforma, Alfa se va diferentia de restul panopliei doar prin design (vezi Seat). Eu as fi fericit ca macaronarii din CosaNostra sa puna mana de la mana sa ajute Fiat sa tina Alfa in gradina italiana.
-
@ gica, luni, 23.08.2010 19:19
VW Group poate castiga enorm de pe urma Alfa Romeo doar daca transforma Alfa Romeo intr-un constructor preponderent de masini cu tractiune spate asa cum era Alfa Romeo pana in 1986 cand FIAT a cumparat Alfa Romeo . In acest sens vor cumpara foarte probabil un procent important ( aprox 35 % ) din Mazda ( Allan Mullaly a declarat dupa finalizarea vanzarii Volvo Cars ca Ford va vinde pana la finalul lui 2010 si ultimul pachet de 11 % pe care il mai detine la Mazda ) si pe baza noilor generatii de RX8 si MX5 vor construi modele Alfa Romeo cu tractiune spate . Pe baza platformei noului RX8, Giugiaro poate desena o intreaga familie de modele de clasa medie ( berlina, coupe, cabrio ) pentru a concura cu BMW Seria 3 iar pe baza noului MX5 poate fi dezvoltata o noua generatie de Alfa Romeo Spider , singurele modele Alfa Romeo cu tractiune fata urmand sa fie modelele de clasa mica si compacta .
-
gica, luni, 23.08.2010 19:24
suna foarte bine ce spui acolo. Dar sper ca acea comisie antimonopol sa aiba un cuvant de spus si sa existe pe piata o concurenta reala intre companii si nu intre modelele aceluiasi companii-caractita.
-
bernd, luni, 23.08.2010 19:25@@gica
Platforma viitorului Rx-9 nu cred ca se preteaza pt motoare otto. fiind special conceputa pt un rotativ de 1,6l, mult mai compact, mai usor decat un motor otto cu performante echivalente, si asezat mult mai jos.
-
@ bernd, luni, 23.08.2010 19:42
Platforma urmasului lui RX8 va fi modulara de tipul celei Audi, urmand sa fie folosita si de noul MX5 ce utilizeaza motoare conventionale , prin urmare nu cred ca vor fi probleme sa utilizeze si motoare V6 pe aceasta noua platforma pentru modelele Alfa Romeo . In trecut, Ford Probe a utilizat platforma modelului Mazda RX7, dar a folosit motoare conventionale in 4 cilindri si motoare V6 .
-
RTI, luni, 23.08.2010 20:19piratiivag !?!
sa speram ca indiferent de conducere , alfa va produce masini frumoase si fiabile , desi am indoieli in privinta asta daca ajung la vag
-
JAN, luni, 23.08.2010 20:30
Mai bine o cumpara BMW, alfa arata foarte bine, VW nu doreste decat sa "omoare" concurent cu concurent. Toate de la VW sunt o apa si un pamant.
-
Hihihi, luni, 23.08.2010 20:44Si mana VAG grebla se facea...
@RTI - Alfa sunt oricum numai fiabile nu prea. Acolo e buba lor asa ca lasa comentariile aiurea. Daca era vorba de BMW nu mai aveai indoieli, nu?
-
@ Automarket, luni, 23.08.2010 21:20Off Topic - Record : 16 persoane au intrat intr-un Smart Fortwo !!!
http://quattroruote.it/news/articolo.cfm?codice=266349
-
LauCalin, luni, 23.08.2010 22:07parerea mea
Cred ca VW a vrut ca Seat sa fie ce este Alfa pentru Fiat, adica o marca ce emana un spirit mai sportiv si emotional. Insa asocierea cu VW si platformele comune nu sunt pe placul cumparatorilor. Acum veti spune ca si Fiat are platforme comune cu Alfa, dar uitati-va cum arata un 159 si cum arata un Exeo si veti intelege de ce Alfa are un potential mai mare. Deasemenea mai cred ca atata timp cat Alfa nu va fi scoasa la vanzare, Seat va exista. La primul semn pe care italienii il vor face ca vor sa vanda, nemtii se vor gandi sa puna lacatul pe Seat. Oricum se intampla multe lucruri ascunse bine de presa in interiorul companiilor. Deci orice ar fi posibil.
-
Abraxas, luni, 23.08.2010 22:41VW Group nu va renunta la SEAT chiar daca vor cumpara Alfa Romeo
VW Group are nevoie in Europa de SEAT ca marca low-cost alaturi de Skoda pentru a concura in viitorul apropiat cu modelele din China ce vor invada Europa in viitorul apropiat . Odata ce planul guvernului chinez de a reduce numarul producatorilor auto din China ( prin preluari si fuziuni ) de la peste 110 la 8 va fi finalizat, vor rezulta niste grupuri auto foarte redutabile ce vor creea mari probleme producatorilor din Europa, SUA , Japonia si Coreea de Sud . Ferdinand Piech a declarat recent ca VW Group trebuie in viitorul apropiat sa vanda minim 10 milioane unitati anual pentru a nu avea probleme cu producatorii din China, iar nimeni nu cunoaste forta producatorilor chinezi mai bine decat VW Group . In ultimele zile s-a vorbit foarte intens despre tranzactionarea din nou la bursa a actiunilor GM si ATENTIE de intentia celor de la SAIC ( cel mai mare producator auto din China ) de a investi aprox 5 miliarde $ in actiuni GM, o alianta GM-SAIC ar deveni un concurent foarte redutabil pentru VW Group si Toyota . Revenind la uzina SEAT din Martorell, in acest an VW Group a finalizat modernizarea uzinei ( costul investitiei fiind de 400 milioane de euro ) pentru a face posibila producerea din 2011 a modelului Audi Q3 ce va fi produs exclusiv in uzina SEAT . Odata cu productia lui Audi Q3 va fi rezolvata si problema pierderilor SEAT ce erau cauzate de utilizarea in proportie de 60 % a uzinei din Martorell .
-
gica, luni, 23.08.2010 23:14
marcile chinezesti indiferent de calitate vor avea de invins prejudecatile europenilor ca produsele venite de acolo sunt de proasta calitate si nesigure. Nu stiu exact care este strategia europenilor dar nu cred ca vor sta cu mainile in san oricat de bine s-ar prezenta chinezii, indiferent de sunt 8 sau 100 de producatori. in primul rand ca va exista un contraatac a institutiilor ce monitorizeaza calitatea, siguranta etc (vezi ADAC) care sa scoata in evidenta punctele slabe a masinilor asiatice. SI sunt sigur ca aceste teste "clare si de netagaduit" vor avea sustinerea firmelor europene, incepand de la producatorii auto pana la cei din industria orizontala. Europenii cred ca vor constientiza ca o ofensiva a chinezilor pe batranul continent va avea ca rezultat pe langa pierderea locurilor de munca si exodul de banuti (lucru inacceptabil de catre guverne) si pierderea cotelor de piata pe propriul teren (in cazul producatorilor auto). Cu siguranta si marile sindicate vor avea un cuvant greu de spus. Experienta americanilor sper sa nu fie o necunoscuta celor din Eu. Asa ca, mai degraba as crede ca portile Eu vor fi inchise chinezilor iar companiile auto europene vor incerca sa faca bani pe uriasa piata (si virgina, inca) a Chinei. parerea mea
-
RTI, luni, 23.08.2010 23:19@ hihihi
ai condus o alfa de dupa 1995 ? ai mers cu o masina alfa romeo pana acum ? Da alfa nu avea fiabilitatea BMW sau Mercedes dar se intampla in 70-80 si o parte din 90 , acum lucrurile sunt umpic altfel cam toti producatorii au ajuns la un nivel comun de fiabilitate (foarte multi au platforme comune intergrupuri ,etc ) nemtii au mai coborat stavheta si francezii si italienii au mai urcat-o de exemplu. Acum nu se mai fac masini care tin 20-30 de ani , noile modele se schimba la 4 - 5 ani (vag schimba si la 2-3 ani ) pentru ca masina a devenit un bun de ,,larg consum '' - daca intelegi - si strategiile de dezvoltare , vanzare si postvanzare sunt diferie . Comentariile aiurea sunt facute de tine , da daca era vorba de BMW nu aveam indoieli pentru ca inca sunt in top in ce priveste fiabilitatea . ( am vrut sa cumpar serie 5 , 3.0 diesel nu am avut toti banii si am luat opel insignia , dar tot la BMW imi este gandul pentru ca de cand am condus masini BMW am ramas impresionat )
-
Abraxas, marţi, 24.08.2010 00:22@ gica
Nu cred ca este foarte departe momentul cand chinezii vor prezenta un model din aceeasi clasa cu Logan insa capabil sa primeasca 5 stele EuroNCAP. In acel moment, se va produce un cutremur pe piata auto europeana si doar producatorii foarte mari vor rezista fara probleme . Este o chestiune de timp pana cand Geely va fi inghitit de un constructor auto chinez de stat ce va prelua peste noapte toate cunostiintele Volvo in materie de securitate si tinand cont ca sediul din China al Volvo Cars va fi in Shanghai, nu este exclus ca SAIC sa cumpere Geely in viitorul apropiat . SAIC mai detine printre altele si marca britanica MG .
-
cozappz, marţi, 24.08.2010 09:56"So the "check engine" light would rust?"
Respectiva remarca vine de pe cea mai mare piata auto din lume. Unde BMW este cea mai respectata marca europeana. Fata de colosul VW, Alfa e un Speedy Gonzales. Tare mi-e teama ca VW incepe sa inghita mai mult decat poate mesteca.
-
rolf, marţi, 24.08.2010 10:05Alfa in "ograda" VW
Cam asa a inceput si sfarsitul celor de la GM: au inghitit cam tot ce au gasit in jurul lor pana cand nu au mai reusit sa faca fata numarului de marci din portofoliu; marci care asemnea celor din VAG erau asemanatoare.
-
Victor, marţi, 24.08.2010 10:24Alfa
Probabil ca astia de la VW au de gand sa cumpere Alfa Romeo pt a produce sub acest brand modelele fatoase care acum se produc sub brand ul VW si anume Passat CC sau Scirocco si poate ca mai pot trantii un model sportiv, un model de clasa mica ,un SUV si mai stiu io ce,asta e singurul scop pe care il vad in cea ce priveste achizitia Alfa de catre VW
-
Cristi, marţi, 24.08.2010 12:33
Alfa Romeo va ajunge la Vw mai devreme sau mai tarziu. Da Silva si Giugiaro ( au desenat cele mai multe modele Alfa ) cat si Luca de Meo fostul sef Alfa sunt acum in curtea Vw. Cum vezi o Alfa Suv pe platforma de Jeep ? Sau sa nu ai tu Alfa cu tractiune spate in oferta sau una cu tractiune integrala. Daca Alfa mai sta 2 ani la Fiat se bate cu Skoda si Hunday pe segment de piata.
-
@ Cristi, marţi, 24.08.2010 12:58Directorul Quattroruote : meglio l’Alfa americana o quella tedesca?
http://andiamodicorse.quattroruote.it/fiat/ancora-alfa-vw-ormai-non-si-parla-d%E2%80%99altro/#comments
-
ss, marţi, 24.08.2010 15:22Alfa
Alfa va ramane alfa indiferent ce vrea vw pentru ca nu o va avea...vw a cumparat Lamborghini si ce s-a ales de el....nu mai are identitate......un r8 cu alta caroserie....nu mai ai sentimentul ca e italiana masina.......seat...acelasi sentiment....de aceea nici nu este apreciata marca......aici este problema ..confuzia cu modelele vw..... alfa are un management efectuos, nu probleme de fiabilitate si asta le-a adus prejudicii majore........dar modele precum 159 , giulieta sau mito sunt departe de a fi masini cu probleme....asta sunt doar in inchipuirea posesorilor de golf 4 cu nr de bulgaria.....care exprima opinii insusite de la bunicii lor....alfa nu este inca bine reprezentata pe piete...mai ales cele din est...cum ar fi romania.....unde mitul german ne orbeste....pun pariu ca daca vw ar scoate logan produs de ei toti ar avea impresia ca, conduc passat ...asa ca.....la noi se vb din auzite...
-
ztele, marţi, 24.08.2010 18:26@Cristi
159, Brera si Spider au versiuni 4X4 optionale. De Silva nu mai e de 12 ani la Alfa Romeo Luca de Meo e intradevar un om supercapabil. O Alfa SUV pe platforma de Jeep o vad mult mai bine decat pe platforma de passat inaltata. Asadar, mai baga o fisa si incearca alte "scuze".
-
@ ss, marţi, 24.08.2010 20:10
ss noi sa fim sanatosi ca uite ce zic baietii de la top gear despre golfurile alea in comparatie cu giulietta ...( U.K este o piata f imp pt alfa si nu sunt oribiti de nemti ...citeste un mit urban din est :) ) http://www.topgear.com/uk/alfa-romeo/giulietta/road-test/cloverleaf-driven "The Cloverleaf feels like Alfa has tried to make a Golf GTI rival, but it hasn't got there. To be fair, the Alfa does the Golf part of Golf GTI very well. It's comfortable and refined, you get a decent-looking car into the bargain. Plus, at £24,495 it's £385 cheaper than the five-door VW. But the GTI, bi-polar part of the Golf is missing. That final little bit of fun isn't there. Buy it because it's different, not because it's better."
-
@ ztele, marţi, 24.08.2010 20:26Citeste peste 300 comentarii pe autoblog.it si vei vedea ca majoritatea italienilor vor ca VW Group sa cumpere Alfa Romeo
http://www.autoblog.it/post/28794/alfa-romeo-volkswagen-i-tedeschi-vogliono-il-brand-italiano-ma-fiat-non-vende
-
@ ztele, marţi, 24.08.2010 20:43Sergio Marchionne socheaza din nou
http://www.thetruthaboutcars.com/marchionne-blames-bailout-for-profit-free-2010/#more-363683
-
RTI, marţi, 24.08.2010 23:27@@SS
top gear sunt dumnezeul masinilor si tu te inchini lor ? invata sa gandesti singur si sa tragi concluzii mai mult pe baza experientelor tale nu ale altora
-
@ ztele, miercuri, 25.08.2010 03:44Chrysler risca un recall de 3 milioane Jeep Grand Cherokee
http://www.autonews.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20100824/RETAIL05/100829931/1252
-
@ rti, miercuri, 25.08.2010 09:04
lame!daca gaseai un articol in care golf era facut cu ou si cu otet in fata giuliettei cu siguranta ni l-ai fi aruncat in fata!
-
Octavian, miercuri, 25.08.2010 13:12
daca nu ma lasa memoria, acum cateva luni intr-un test, 159 a fost declarata masina cu cel mai bun handling din clasa ei, surclasand si bmw e90....asta in conditiile in care alfa e tractiune fata. Asa ca nu ziceti ca nu miroase pe langa un bmw. Oricum un lucru e clar....de a alfa la bmw nu am auzit/citit dar de la bmw la alfa am citit. Asta ca sa nu comentez designul alfa care mi se pare de-a dreptul superb. 159 a fost proiectata 100% de ingineri germani, este o masina care este considerata a fi overingineered. Nu o zic eu ci cei de la Top Gear. Asta pt cei care sustin ca alfa nu miroase pe langa bmw :)
-
RTI, miercuri, 25.08.2010 17:27@@rti
atat ai putut sa pricepi ? esti jalnic
-
@ Octavian, miercuri, 25.08.2010 20:34Luca Ciferri : Fiat should sell Alfa to Volkswagen
Rumors that Volkswagen could buy Fiat's money-losing Alfa Romeo brand resurfaced this week. Why? Because it makes a lot of sense. If I were Fiat CEO Sergio Marchionne, I would sell Alfa. Fiat has a terrible track record with Alfa, which it bought in 1986 -- not because it wanted the brand, but to prevent Ford from buying it and becoming a rival car producer to Fiat in Italy. There has always been a bad chemistry between Fiat and Alfa. Fiat's mass-market focus does not sit well with Alfa's great history of technical innovation and extreme performance. In nearly 25 years, Fiat has created only two truly successful models for Alfa, the 164 large sedan launched in 1987 and the 156 mid-sized sedan and wagon introduced 10 years later, so Fiat cannot truthfully claim it has properly cared for Alfa. If I were VW Chairman Ferdinand Piech, I would rush to buy Alfa. About a decade ago, Piech repositioned VW group's Spanish brand Seat as an Alfa competitor, even hiring Alfa's design director, Walter de' Silva, to give Seat cars a new sporty look. De' Silva had created the 156 sedan, Europe's 1998 Car of the Year. But VW has failed with Seat, just as Fiat has with Alfa. Both brands are chronic money losers. If VW were to buy Alfa, Piech could turn Alfa, a brand he has often privately admitted he loves, into a serious rival to BMW and refocus Audi, his pet brand where he spent the early part of his legendary career, against Mercedes-Benz. Currently, Audi has to fight both the sportiness of BMW cars and the luxury and comfort of Mercedes models. The timing for VW to buy Alfa is ideal. Alfa has a two-year gap until its next new models, the 159 replacement and a new crossover, go on sale in late 2012. This would allow VW time to prepare its own Alfa range. VW can easily afford Alfa with its cash pile that stood at 17.5 billion euros (about $22 billion) on June 30. Fiat could use the money since it is 3.7 billion euros in debt. Italian pride might prevent a sale of Alfa to a German rival. Even Marchionne, who is only half Italian, would hate to see Alfa become successful under VW. For Marchionne, a Chinese carmaker, such as Geely, Volvo's new owner, could be the best answer to the Alfa dilemma. But VW's offer is the only one on the table. Marchionne should think twice before refusing it. Read more: http://europe.autonews.com/article/20100824/BLOG12/308249985/1303#ixzz0xdka7ne7
-
@ ztele, joi, 26.08.2010 11:31Noi probleme pentru FIAT in SUA
http://www.thetruthaboutcars.com/topolino-trouble-chrysler-dealers-losing-interest-in-italian-brands/#comments
-
@ ztele, joi, 26.08.2010 11:41Meglio l’Alfa americana o quella tedesca?
Lo spinoso ma intrigante tema della possibile cessione dell’Alfa Romeo alla Volkswagen è tornato di attualità, perché dopo Quattroruote a occuparsene è anche Automotive News, l’autorevole rivista americana che è sempre molto vicina ai grandi boss del mondo automobilistico. In sintesi anche su AN si ribadisce che da più parti, tra gli alti vertici VW, è sempre più chiaro l’interesse dei tedeschi per il Biscione, ma si riporta (da fonte Fiat autorevole, ma tenuta anonima) l’assoluta non volontà del Gruppo torinese a dare via il marchio Alfa, tanto più che nei piani di Marchionne c’è il nuovo obiettivo da raggiungere entro il 2014: 500 mila auto vendute contro le attuali 100. Sempre Automotive News scrive che dati ufficiosi denuncerebbero per l’Alfa Romeo perdite annue comprese i 200 e i 400 milioni di Euro per tutto l’ultimo decennio, una cifra che, se confermata, oltre a mettere i brividi, giustificherebbe da sola una possibile vendita dell’ex Casa milanese. Però esiste il cuore e pure una nuova strategia, quasi che a Torino (o a Detroit, ognuno la veda come gli pare) ci si penta di quanto fatto in passato e si voglia recuperare il terreno perduto, magari dicendo definitivamente addio a quell’Alfa Romeo così cara ai suoi nostalgici innamorati (che però le auto le amano ma non le comprano) a favore una nuova linea di prodotti più vicini al mercato generalista. Credo che l’argomento sia davvero caldo, e non soltanto perché è ancora estate, e di sicuro qualche cosa succederà in tempi brevi con un solo cruccio: meglio l’Alfa americana o quella tedesca?
Citeste si
-
INDUSTRIE | joi, 28 iunieBMW ar putea produce maşini la o fostă fabrică MitsubishiUzina NedCar din Olanda, singura fabrică Mitsubishi din Europa, ar putea fi utilizată de BMW Group pentru producţia de modele Mini. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieBMW nu va prelua tehnologie de propulsie alternativă de la General MotorsOficialii BMW au anunţat că au sistat discuţiile cu omologii lor de la General Motors privind tehnologiile de propulsie alternativă. Cele două companii nu au renunţat la ideea unui partneriat. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieGiles Taylor este noul designer şef de la Rolls-RoyceRolls-Royce are un nou designer-şef. Numele său este Giles Taylor şi s-a alăturat mărcii de lux acum un an de zile venind de la Jaguar. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieRenault vrea să vândă mai multe maşini în afara EuropeiFrancezii de la Renault vor să-şi reducă depdendenţa de piaţa fragilă din Uniunea Europeană, plănuind să vândă mai mult de 50% din producţie pe pieţele din afara Europei. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieBMW i3 va avea un preţ între 35.000 şi 40.000 euroPrimul automobil electric construit de BMW va avea un preţ de bază ce va varia între 35.000 şi 40.000 euro. BMW i3 va fi disponibil pe piaţă începând cu 2014. Citeste tot
Au AUDI si SEAT ce draq le mai trebuie Alfa Romeo? Daca ar cumparao sigur toate ar arata la fel cu foarte mici diferente, si ar scoate si un 4X4 si o masina de familie. Sincer ar ruina ALFA cu un Q5 cu stema ALFA ROMEO.