Volvo XC90 primeşte un succesor în 2014
Hakan Samuelsson, CEO-ul Volvo, a confirmat lansarea succesorului lui XC90. SUV-ul suedezilor va debuta în cea de-a doua parte a anului 2014.
Volvo va lansa succesorul lui XC90 în cea de-a doua parte a anului 2014, anunţă Automotive News citând CEO-ul mărcii, Hakan Samuelsson. Noua generaţie a SUV-ului suedez va avea o nouă platformă, motorizări noi, tehnologie nouă şi un alt design. Pe lângă motorizările convenţionale, cu ardere internă, platforma va putea găzdui şi sisteme de propulsie hibridă. Noul XC90 va reprezenta o lansare importantă pentru producătorul suedez deoarece este prima creaţie dezvoltată de la zero sub noua conducere, chinezii de la Zhejiang Geely Holding Group.
Platforma se numeşte oficial SPA (Scaleable Platform Architecture), este modulară şi va găzdui producţia tuturor modelelor Volvo de segment mediu-superior începând cu noile generaţii, iar XC90 şi viitorul S80 vor fi primele modele din gamă care vor beneficia de SPA. Astfel, pe platforma SPA modificată vom vedea noile S60, V70, XC60 şi S80, toate urmând să beneficieze de aportul unei baze de producţie moderne şi tehnologizate. Pe lângă noua platformă, viitorul XC90 va fi echipat şi cu noua generaţie de motorizări de la Volvo, numită VEA, toate având patru cilindri în linie şi supraalimentate cu turbocompresor. Gama de motorizări a noului XC90 va avea atât propulsoare otto, cât şi diesel-uri, în timp ce versiunea hibridă va fi dezvoltată împreună cu Siemens.
În ceea ce priveşte design-ul lui XC90, cei de la Volvo au prezentat deja trei schiţe futuriste, fiecare prefigurând o altă direcţie estetică. Suedezii au cerut părerea publicului de la Salonul Auto de la Detroit odată cu prezentarea schiţelor, iar planşa lor de desen rămâne în continuare deschisă la idei noi. Gama acestora are în spate o serie de modele cu un design deosebit, toate fiind lansate după ce XC90 a apărut pe piaţă.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Pentru prima oara se spune ca va primi si S80 un succesor, pana acum au mai fost cateva stiri cu aparitia in cele din urma a unui succesor pentru XC90, dar in cazul lui S80 nu se spunea asta, in sfarsit, e o veste buna, dar cred ca seful Volvo tot dezamagit este pentru amanarea lui XC90:)