Volvo XC90 primește tratamentul Polestar și devine cel mai puternic model din istoria mărcii suedeze

Publicat marţi, 14.06.2016 16:15 de Bogdan Mirică

Volvo și divizia sa de performanță Polestar au decis să îmbunătățească performanțele modelului XC90. SUV-ul a primit mai multă putere și un spirit sportiv accentuat.

Divizia de performanță Polestar vrea să se afirme în fața unor rivali precum Mercedes AMG și BMW M. Prin urmare, a decis că e momentul ca actualele modele Volvo să beneficieze de pachete de tuning comparabile cu cele ale rivalilor amintiți mai sus. Cel mai nou kit vizează actualul Volvo XC90 și versiunea sa cea mai puternică: adică hibridul T8 de 400 de cai putere și 640 de Nm.

Polestar a operat modificări asupra ansamblului de propulsie, care include un motor pe benzină de 2.0 litri și unul electric. Așa se face că motorul convențional a ajuns să dezvolte 334 de cai și 440 Nm, în vreme ce unitatea electrică a atins 87 de cai și 240 Nm. Totalul resurselor urcă la 421 de cai putere și 680 Nm.

Deși nu e o distanță prea mare față de performanțele versiunii standard, este suficient ca XC90 Polestar să fie cel mai puternic Volvo de serie creat vreodată. În plus, performanțele se îmbunătățesc și ele, accelerația de la 0 la 100 de km/h realizându-se în 5.5 secunde. Culmea, eficiența rămâne aceeași, cu un consum mediu de 2.1 litri/100 de kilometri și o rulare pur electrică pe o distanță de 43 de kilometri.

Polestar s-a ocupat și de sportivitatea pe care o va resimți cel de la volan: accelerația a devenit acum mai sensibilă, iar transmisia automată a fost recalibrată pentru a schimba mai târziu. Volvo susține că noul kit de putere Polestar este deja disponibil pe piața din Europa.

  • arogantul, marţi, 14.06.2016 22:06

    ciudat, tinand cont ca acelasi motor pe benzina pe S60 polestar dezvolta 367 de cai, nu inteleg de ce pe xc90 il lasa la doar 334

  • @arogantul, marţi, 14.06.2016 23:40

    Nu numai la Volvo se practica acest lucru. ci si la alti producatori din industrie. Se iau mai multe date in calcul, cum ar fi masa masinii, garda la sol, sistemul de franare, suspensie etc.

  • arogantul, miercuri, 15.06.2016 16:09

    mersi