Volvo Universe, conceptul viitoarei limuzine S90
Volvo publică astăzi un teaser al viitorului convept Universe, destinat să anticipeze liniile model de segment F, botezat S90.
Volvo oficializează astăzi intenţiile sale de a concura în segmentul premium superior cu un teaser video al unei viitoare nave amiral. Este vorba despre berlina botezată de presa internaţională S90, destinată segmentului în care activează acum Mercedes S-Klasse, Audi A8 şi BMW Seria 7.
Modelul de clasă F ar urma să consolideze imaginea constructorului scandinav în segment şi să ofere suedezilor posibilitatea de a ţinti succesul pe piaţa din China, acolo unde publicul este mare amator de limuzine premium de mari dimensiuni.
Se pare că dorinţele noilor patroni chinezi de la Geely au fost ascultate de consiliul de conducere, iar echipele de designeri şi ingineri au demarat proiectul de dezvoltare viitoarei nave amiral. Însuşi preşedintele Geely a sugerat cu ceva timp în urmă că este nevoie de reprezentanţi puternici în fiecare clasă, D, E şi F, pentru a putea pune probleme germanilor.
Fimul scurt, prezentat astăzi de suedezi, trădează numele conceptului care va anticipa viitorul sedan de clasă F. Botezat Universe Concept, prototipul va măsura puţin peste 5 metri lungime şi va fi propulsat de un tren de rulare hibrid sau electric. Versiunea de serie va adopta însă motoare cu cinci, şase şi opt cilindri.